Cred că se cuvine ca înainte de a vă adresa alte întrebări să vă mulţumesc pentru sfaturile şi recomandările dumneavoastră legate mai ales de cărţile ziditoare de suflet. Mi-am propus să încep a le citi şi culege din ele cele folositoare. Am o frământare legată de ceea ce simt acum, când am început să mă preocup mai mult de cele sufleteşti. Nu ştiu de ce, dar nu mai simt nevoia să mă împodobesc, să mă fardez, chiar mi-am aruncat toate fardurile, cosmeticele din casă, nepăstrând decât strictul necesar pentru igienă. Acum fiind în doliu, oricum nu mai folosesc nimic pentru a mă împodobi, dar aş vrea ca şi după ce va trece perioada de doliu să renunţ cu totul la podoabele pentru trup, singura podoabă să-mi fie curăţenia, apoi, după ce voi dobândi prin rugăciune să mai fie bunătatea şi smerenia podoabele mele. Nu ştiu dacă am să reuşesc să-mi păstrez dorinţa de a nu mă îndepărta niciodată de Dumnezeu şi vreau ca ceea ce simt acum să nu pierd niciodată. Însă am devenit mai tristă, m-am închis în mine, pentru că mă simt oarecum neînţeleasă, îmi este teamă să nu mai fac alte păcate pe lângă cele pe care deja le-am făcut şi nu aş vrea ca cei din jurul meu, în afara familiei, să-si dea seama ce schimbări s-au petrecut în sufletul meu, schimbări care cred eu, se reflectă şi în comportament dacă nu reuşesc să mă controlez îndeajuns. De ceva timp nu-mi mai place să privesc emisiuni la televizor. În ultima vreme nu am văzut decât desene animate împreună cu fetiţa mea, unele ştiri, la care se uită mai mult soţul meu. Mie îmi plăcea să privesc o emisiune de astrologie dar am renunţat deoarece fiind vorba şi de unele previziuni mi-a fost teamă că este păcat şi acest lucru. Îmi plăcea să ascult muzică, mai ales muzica anilor 80 cu care am crescut, dar nu mai fac acum nici acest lucru. Mă supăr când văd că duminica celor din familia mea le este lene să meargă cu mine la biserică şi sufăr când văd alţi oameni venind la biserică împreună, toţi membrii familiei, iar eu nu am avut până acum puterea să-i conving pe ai mei să mă însoţească, să ne rugăm împreună. De cele mai multe ori în timpul slujbelor sau seara când mă rog, mă podideşte plânsul. Oare am depăşit măsura şi sunt prea radicală? Dar care este limita între a păcătui şi a te păstra curat în lumea în care trăim, pentru că mi se pare că tot ceea ce ne înconjoară ne ispiteşte şi încet, încet încerc să mă retrag într-un clopot de sticlă în care eu mă simt mai bine. La sfatul părintelui duhovnic am început să spun “Rugăcinea inimii” cât de des pot eu, când merg pe drum, când sunt singură, când mă uit pe fereastră, înainte de culcare, etc. Încă nu am apucat să citesc prea mult din cărţile recomandate de dvs., ştiu însă că această rugăciune, pe lăngă post şi alte rugăciuni curăţă sufletul şi îi apropie de Dumnezeu pe cei ce se roagă dar aş vrea să ştiu dacă această rugăciune are vre-un efect asupra trupului, mai ales, asupra inimii ca organ intern, pentru că fizic simt unele lucruri care mă neliniştesc, deşi din punct de vedere medical pare că totul este bine. Nu ştiu dacă ceea ce se petrece cu mine este ceva normal în cazul păcătoşilor aflaţi la începutul drumului pocăinţei sau am devenit habotnică în ceea ce priveşte credinţa? Încă o dată, vă rog să nu vă supăraţi pe mine dacă am bătut câmpii. Încercând să nu mai vorbesc prea mult mă exprim mai bine în scris şi în loc de vorbă multă ies rânduri multe. Vă mulţumesc.