0
0

Sărut mâna, părinte. Spuneți-mi vă rog, pentru a citi paraclisul Maicii Domnului sau vreun acatist de exemplu Acatistul Buneivestiri a Maicii Domnului sau altul, e nevoie neapărat de binecuvântarea preotului? Avem voie să citim fără binecuvântare? Și aș vrea să vă întreb și altceva, am o prietenă care este baptistă, ea de cînd s-a născut a mers la biserica baptistă. Eu am încercat de cîteva ori să-i vorbesc de religia creștin ortodoxă, am și invitat-o la noi la biserică. Și odată cînd probabil am insistat prea mult și ei deja cred că îi era incomod să ma refuze, ne-am înțeles să mergem sâmbătă seara la biserica ortodoxă, duminica nicidecum nu a fost de acord. Eu oricum m-am bucurat foarte mult!!! Și cînd a venit ziua de sâmbătă, eu atunci eram în afara orașului (nu departe), dar știam că pînă la ora cinci trebuia sa fiu în Chișinău. Și cînd a ajuns ora cinci, eu n-am vrut să mă duc în Chișinău (e straniu chiar și pentru mine, fiindcă nu înțeleg ce s-a întâmplat în capul meu). Pe urmă cînd am revenit și deja a doua zi am discutat cu prietena mea, ea mi-a spus, că în ziua aceea ea s-a rugat la Dumnezeu și I-a spus: „Doamne, Tu știi că eu nu vreau să mă duc în locul acela, eu nu mă simt bine acolo, dar fie după voia Ta, dacă va trebui să mă duc, eu mă voi duce.” Lucrul acesta m-a impresionat foarte mult, cred că eu ceva nu am făcut cum trebuie sau n-am spus cum trebuie, sau pur și simplu nu trebuia să insist… Întrebarea de fapt este: e posibil să te mântuiești chiar dacă ai o altă religie ca de exemplu prietena mea baptistă? Eu văd că ea într-adevăr se roagă mereu, merge la biserica ei, are încredere în Dumnezeu, e un om bun, are grijă să nu facă vreun păcat, să nu judece pe nimeni, eu mă simt așa de păcătoasă pe lîngă ea.

  • Mihaela a întrebat 14 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Pentru a citi Paraclisul și acatistul Maicii Domnului nu-i neapărat să ceri binecuvântare. Puteți s-o faceți cât de des doriți, cu tragere de inimă și plângere de suflet. Cât despre acel caz cu prietena, lucrurile poate au mers și așa din cauza că cel rău a făcut astfel de anturaje, ori Domnul nu v-a permis să dați mărgăritarele ”porcilor”, cum se zice în Sfânta Scriptură. Un lucru e cert: puteți insista ori nu: cu greu aduci acel întuneric și apostazie a lor la lumină. Îi este greu și sfinților s-o facă, darămite noi. Cât de faptul că vă simțiți păcătoasă: e adevărat. Iată anume aceste persoane ne vor judeca la Judecată de apoi. Căci ei abătuți fiind, în erezie, au știut cum să se compoarte, chiar de faptul că mulți o fac din neștiință, sau nu vor să deschidă ochii să înțeleagă că sunt în înșelare. Dar noi, adevărații creștini, având cele 7 mari Taine ale bisericii și Harul Domnului peste noi este, ne comportăm ca niște păgâni și demonizați. Tare e dureros acest fapt!!! Dacă noi creștinii ne înrăim, ce se va întâmpla oare cu acest pământ? De la cine să mai așteptăm binele? Viața de pe pământ va deveni absurdă, la ce bine poți să mai aștepți, când fiii Dragostei lucrează ura?! Noi, care ar trebui să fim lumină pentru alții, am umblat noiînșine în întuneric. Am stat cu cheia Împărăției Cerurilor în mână, adică cu credința noastră, nu am intrat nici noi, pentru că nu am fost credincioși, ci doar formaliști și nu am lăsat nici pe alții să intre, smintindu-i prin viața grosolană pe care o ducem. Ce să învețe alții de la noi, dacă noi nu-L purtăm pe Hristos, dacă noi nu suntem purtători de dragoste, de pace, de milă, ci umblăm în certuri, ne zbatem în neajunsuri de parcă am trăi veșnic pe pământ, iar mila noastră e că dăm ceea ce nu ne trebuie?! Halal milă! Ce să învețe alții de la noi? De unde se cunoaște că suntem creștini? Hristos a spus: prin dragostea dintre voi se va cunoaște că sunteți ucenici ai Mei; dar care dragoste? La spovedanie ne pârâm unul pe altul, fiecare îl osândește pe aproapele, deaceea nu primim Har, de aceea nici nu știm ce e dragostea. rugăciunea noastră se preface în păcat. De abia când ne vom ruga pentru cei care ne-au greșit, atunci abia ne-am rugat, însă recunoscând cu adevărat neajunsul nostru în relația cu cel care ne-a greșit. Să ne gândim de câte ori noi am greșit. De aceea Dumnezeu ne lovește prin aproapele. Să recunoaștem că noi suntem cauza și să spunem: aproapele se poartă așa cu mine pentru păcatele mele. Și aceasta nu-i smerenie, ci adevăr. Atunci mă umilesc, iar la spovedanie nu mai dau vina pe el; această umilință ne aduce har. Cedăm pentru că-l iubim pe aproapele, așa rău cum este, pentru că am greșit și noi mult, pentru că nu mai nădăjduim în fericire pe acest pământ. Să ne aplecăm în fața necazurilor pe care le îngăduiește Dumnezeu asupra noastră și vom spune: ”facă-se voia Ta”! Așa și-n cazul dvs, Domnul vă lovește prin prietenă ca să vă trezească conștiința și să vă rușinați de propriile fapte, ca astfel să vă îndreptați în credință și să purtați destoinic numele de creștin.

”Luați mâncați, acesta este trupul Meu, beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” Deși Domnul se răstignește zilnic pentru noi, tot nelegiuți rămânem și în păcat. Trezește-te suflete, căci aproape lângă uși este Judecătorul și vreme nu va mai fi!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.