Balaurul cel de demult

Bună seara! Sărut mâna, Sfințiți Părinți! Aș dori să fac o completare pornind de la întrebarea făcută cu nr 2489, dacă-mi permiteți. Gândul mă duce că puțin știm de agenții secreți ai lui Dumnezeu, mă refer la îngeri,  pentru că ne-am obișnuit să rezumăm credința noastră la TATĂL, la FIUL, eventual la SFÂNTUL DUH, la MAICA DOMNULUI și câteodată la sfinți. Teologia noastră de credincioși obișnuiți este sumară și un pic superficială, iar relația noastră cu lumea sfințeniei se reduce la câteva rugăciuni, la participarea la slujbe (în cazul celor mai înaintați în credință), și la ținerea praznicilor mai însemnate, dar nu știm prea multe despre nimic anume, și cu atât mai puțin despre îngeri. Iată, că prin miliardele de îngeri buni, apare totuși o categorie de ființe nemateriale aparte: demonii. Ei au apărut prin căderea îngerilor inițial buni, dar care l-au urmat în răzvrătire pe LUCIFER. Acesta era o căpetenie a îngerilor egală în rang cu Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail și ceilalți. Văzând Lucifer cum îl slăvesc pe Dumnezeu ”zeci de mii de zeci de mii și mii ”de îngeri, s-a ispitit ” să-și așeze scaunul de domnie lăngă Cel Preaînalt”. A treia parte din îngeri, anume cei ” care nu și-au păzit vrednicia”, s-au alăturat lui Lucifer, căzând în păcatul mândriei. IATĂ CUM ÎNCEPE GÂLCEAVA LUI MAMONA, LUCIFER SAU BELZEBUTH CUM MAI ESTE EXPRIMAT ÎN BIBLIE, SAU CHIAR DRAGON… răzvrătit împotriva Creatorului, dar neputându-l înfrunta în mod direct, dracul acționează asupra creaturilor, și îndeosebi asupra omului, căutând să strice armonia creației și s-o abată de la rosturile ei divine. Lucrarea lui distrutivă este considerabil ușurată de faptul că omul modern a pierdut în mare măsură conștiința dimensiunii supranaturale a RĂULUI. Pentru el, acesta s-a naturalizat, părând să țină fie de întâmplare, fie de proastele năravuri omenești. Astfel, ne pierdem printre efecte și ignorăm cauzele, iar când se întâmplă ca răul să ni se vădească în toată goliciunea lui (dracul gol), ni se pare poveste de adormit copiii, mai exact, ne simțim jenați în deșteptăciunea noastră de oameni civilizați; or, în felul acesta, RĂUL, poate lucra aproape nestingherit, înlăuntrul și în afara noastră. Inconștient satanizată, lumea lui Hristos tinde să se prefacă pe nesimțite în lumea lui Antihrist. Pentru a nu fi părtași sau complici al lucrărilor RĂULUI, CREȘTINII trebuie să știe cu cine au de-a face și să privegheze neîncetat. Despre rai, este cel mai greu de vorbit, fiindcă nici o limbă sau minte omenească nu poate tâlcui îndeajuns frumusețile raiului; nu poate să descrie amănuntele din el. Din Sfânta Scriptură descoperim existența lui, ce nu se poate lămuri prin cuvinte, și de la doi apostoli care au văzut măreția acestui loc minunat. Unul dintre aceștia este evanghelistul Ioan, cel care dorea să fie ministru apropiat al Împărăției lui Iisus pe pământ și nu știa ce vrea, dar mai târziu, când a ajuns vulturul teologiei și a fost purtat de un înger pe un munte înalt, a văzut acolo Cetatea Sfântă a Ierusalimului ceresc – raiul, această cetate mare și înaltă, cu 12 porți și 12 temelii. Acolo mărirea dumnezeirii luminează ziua și noaptea și nu asfințește niciodată lumina. APOSTOLUL PAVEL spune și el că a fost răpit și dus până la al treilea cer și acolo, în rai, a auzit și a văzut lucruri pe care ochii și urechile noastre nu le-au văzut și nu le-au auzit și nici inima noastră nu le-a poftit vreodată; Se înțelege că acestea sunt pentru cei ce-l iubesc pe Dumnezeu, și că raiul este viață fără de moarte, viața cea veșnică, bucuria cea fără de sfârșit. Acolo, în rai nu poate să existe răutate, sunt veselii veșnice, că dacă oamenii ar vedea și ar auzi nu ar putea rezista aici pe pământ, și ar ieși sufletul din trup într-o clipă ca să meargă în acele frumuseți, întocmai ca musculițele acelea care se apropie de lumina orbitoare a unui bec și pentru că sunt foarte firave, iar materia pământească arde, așa se ard și ele acolo, tot așa s-ar arde sufletul de fericirea și bucuria raiului, dacă ar fi să vadă cu ochii cei trupești. Nu mă mai lungesc căci cred că am pierdut și ideea de la care am pornit, însă, îmi place să spun și cu asta închei: Veșnic să fii fericit, să nu te temi niciodată că ai să ajungi sărac, să nu-ți fie frică niciodată că ai să te îmbolnăvești, să nu te zavistuiască nimeni, să nu te ispitească nimic, să nu ți se ofilească trupul și frumusețea, să nu mai mori niciodată, pururea să fii fericit, totdeauna să ai de toate și fără de sfârșit, să te îndulcești de frumusețile fericirii veșnice – acesta este RAIUL. SĂ NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU SĂ AJUNGEM CU TOȚII ACOLO ÎN LOCAȘURILE PREAFERICITE ALE SLAVEI SALE, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfărșit! Amin! (Să mă iertați dacă am greșit cu ceva…)