SUFERINȚA - altar curățitor

Îmi găsesc greu cuvintele, nu am convingerea că pot să mă exprim chiar ca un posesor de credință. Credința este un lucru discret și mai intim decât orice, chiar și decât amintirile care sunt strict fiecăruia dintre noi. Dumnezeu mi-a dat bunătăți în dar pe care eu le-am risipit pentru că nu aveam un țel hotărât spre care să-mi îndrept viața și astfel groaznic am fost dată peste cap, groaznic… Nu am hoinărit ca să mă bucur de vremea trandafirilor, dar, în anii zburdalnici, erori ale tinereții, au fost. După o căsătorie eșuată, în dorința mea a vorbit animalul, ori nevoia, ori singurătatea…. Nu știam să poruncesc simțurilor mele; m-am lăsat dusă în toate direcțiile, iar păcatul ajungea o simplă ”pățanie”. M-am încurcat adeseori în iluzii deșarte și am privit nepăsător întunericul, bunul-plac, când putea să domnească lumina, înțelepciunea, credința. N-am știut să-l pun pe DUMNEZEU cârmuitor vieții mele și astfel, singură, mi-am îngreuiat propria viață pentru că am stat departe de EL. A venit ceasul când DUMNEZEU a îngăduit să-mi vin în simțire; să mă scoată din viața păcătoasă. Am devenit mamă. Niciodată în viața mea nu m-am simțit atât de bine ca în zilele când îmi vedeam pruncul la pieptul meu. O bucată din inima mea. L-am născut și trebuia să contribui și la renașterea lui duhovnicească, dar, cum s-o fac, când nici eu nu purtam o viață curată duhovnicească?! Stăteam de doi ani cu tatăl copilului necununați, dar, iată, DUMNEZEU pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Știe de ce anume avem nevoie fiecare și pune mâna pe bici, cu vre-un necaz sau vre-o boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele, pentru că păcatul trebuie să se plătească undeva, trebuie să se ispășească prin durere tot ceea ce s-a făcut cu plăcere. De aceea, vedeți, pentru ce a lăsat DUMNEZEU suferința ca un bici aspru care pedepsește pe omul vinovat. La numai zece luni de zile, nici măcar un an, descopăr că fiul meu este bolnav de hidrocefalia activă. Am fost cuprinsă de o ruptură în suflet care efectiv m-a paralizat. Din aceasta m-am folosit mult deoarece așa l-am cunoscut pe DUMNEZEU, așa a trebuit să mă aduc pe mine pe altarul inimii mele, să ridic ochii la cer și să strig din adâncuri către TATĂ-L CERESC spre ajutor și milostivire. În acest urlu de disperare, de durere și de tristețe către DUMNEZEU, trupul suferea dar sufletul se sfințea. Cu această suferință am avut cel mai bun post al sufletului și mi-a arătat mizeria mea dar și vindecarea mea, ba mai mult să-mi regăsesc drumul spre o viață ordonată. Reîntoarsă acasă de la spital în condiții satisfăcătoare și cu mari speranțe de însănătoșire, am vrut să aduc slavă lui DUMNEZEU. Şi de aici m-am agățat de Sf. Biserică, de HRISTOS, de învățăturile Sf. Scripturi și-mi păstrez și astăzi hrană sufletească pentru a mă lumina și înălța de fiecare dată când cad în păcat. Am înlăuntrul meu ca o icoană,”împărăția întunericului” unde trăiește și crește familia păcatelor, de aceea am nevoie de SF. BISERICĂ cu tot ce este sfânt în ea ca să-mi pot lăsa mereu bagajul păcatelor prin spovedanie, pentru că DUMNEZEU ne scapă sufletul de boli și de toate cele… dar să vrem și noi. SUFERINȚA – o bună doctorie pentru salvarea sufletului. V-ați gândit vreodată, un pic, de ce vindecarea bolilor se face cu pastile amare? Acre? De parcă te otrăvește… Mai se face și cu cuțitul, cu tăieturi chiar și adânci ca să scoată coptura, răul, să arunce putregaiul afară; tot așa și pentru suflet este bună suferința ca să arunce ce e mai rău afară. Ce binecuvântare revarsă DUMNEZEU prin suferință! Întrebați-vă și voi în fața unei situații, a unei sarcini, a unor legături care vă apasă ca un necaz, de ce au dat peste voi? În viață există un șir întreg de examene foarte tainice, care pentru întreaga desfășurare a vieții noastre scot la iveală ființa noastră și fac voința noastră mai coaptă, mai hotărâtă, mai conștientă, trezind în noi și punând în mișcare puteri și simțiri care cândva au fost adormite și neîntrebuințate. Aceasta este o lecție de viață, a mea, nu știu dacă puteți trage învățăminte din ea, puteți să o priviți ca pe o povață pentru că și aceasta este o ” palmă” de la Dumnezeu.” PALMA”- CARE MI-A APRINS ÎN SUFLET FLACĂRA CREDINȚEI, M-A ARUNCAT LA PICIOARELE LUI IISUS ȘI MI-A FORTIFICAT CONVINGERILE DESPRE CALEA CARE DUCE LA MÂNTUIRE.