Vămile văzduhului

 Doamne ajută. Vă mulțumim mult pentru că sunteți și rămâneți mereu activi la această rubrică astfel aducând învățături pentru aproapele nostru și la fel conlucrând la mântuirea lui. Mulțumesc Domnului pentru că mereu ne ajută să găsim adevărul. La fel mulțumesc și ieromonahului Petru Pruteanu, pentru că sunt într-o oarecare măsură adeptul gândirii sale și să-l țină Domnul mulți ani în viața pentru a lupta la păstrarea adevărului. Așadar problema aceasta cu vămile văzduhului pare a fi o mică nedumerire în cadrul Bisericii noastre. Subiectul cu vămile şi vameşii, dar mai ales acela cu „taxele de tranzit” este unul foarte complicat. Subiectul a fost complicat, inclusiv de preoți, unii chiar duhovnici cu renume, cum a fost, de exemplu, părintele Nicodim Măndiţă. Atunci când a apărut legenda cu „fericita Teodora” şi „cele 24 de vămi”, ele au avut un scop duhovnicesc sau mai degrabă pseudo-duhovnicesc. S-a mizat pe intimidarea psihologică, care trebuia să ridice nivelul de moralitate între creştini. E cu totul altceva faptul că unii au profitat de această legendă, şi făcând paralelă cu învăţătura despre indulgenţe de la papistaşi, au început să amăgească lumea, cerându-le 24 de cănuţe, 24 de colaci, 24 de …., care chipurile ar asigura trecerea prin aceste vămi. Oricum, învăţătura despre vămi nu presupune aceste indulgenţe. O să încerc mai jos să îl citez pe mult stimatul ieromonah în explicația în ce privește vămile văzduhului.

1. Tradiţia Bisericii nu vorbeşte despre astfel de vămi. Însuşi termenul de „vamă” are un sens juridico-comercial. Ideea a apărut în Evul Mediu târziu şi el rezultă dintr-o legendă, cu o oarecare Teodora, care a avut o vedenie despre aceste vămi. E foarte interesant că şi numărul acestor vămi variază. Pe peretele de la intrarea uneia din peşterile Lavrei din Kiev, veţi vedea pictate doar 20 de vămi! Între timp, au mai apărut aşa vămi ca cea „a fumatului”, „a avortului” ş.a. S-a ajuns la numărul de 24 de vămi, care are cumva şi o anumită valenţă simbolică.

2. Învăţătura despre vămi este periculoasă, în cazul în care este luată în serios de cei vii, pentru că îndreaptă atenţia noastră nu spre Hristos, spre comuniunea cu El, ci pe efortul de a trece vămile, de parcă nu ar mai conta ce urmează după trecerea vămilor.

3. Dacă vămile nu sunt luate în serios în timpul vieţii, cu atât mai ineficiente devin ele după moarte, iar învăţătura despre vămi devine şi mai periculoasă, pentru că nu-l ajută pe om să-şi schimbe viaţa, iar rudele lor, după moarte lui, se amăgească cu ideea că vor plăti vămile şi totul va fi ok. E foarte grav.

4. Dacă ar fi să vedem şi partea bună a acestei învăţături, atât cât ne permite nouă Tradiţia Bisericii, nu mai mult, într-adevăr putem vorbi despre nişte obstacole de la draci în drumul sufletului spre Împărăţia lui Dumnezeu. Despre asta se vorbeşte în mai multe scrieri patristice. Repet însă, că admiţând această învăţătură trebuie să fugim de 2 capcane:
a) să nu ne temem de vămi şi de draci, ci să ne orientăm spre Hristos;

b) să nu ne închipuim că trecerea prin aceste „vămi” poate fi cumva mituită. Acest lucru este exclus. Imnografia Bisericii vorbeşte clar despre „Judecata nemitarnică” a lui Dumnezeu.

În urma la toate aceste lucruri de mai sus aș dori să mai adaugă că în umbra acestor vămi stă frumoasa învățătură care dorește să arate omului necesitatea de a fugi de păcat. Important este nu să credem în vămi, pentru că ceea ce va fi după moartea noastră este strict limitată la voința lui Dumnezeu, ci să încercăm pe cât de posibil este să avem credința cât mai neclintită în Dumnezeu. Nu vămile sunt scopul trăirii noastre ci jertfa lui Hristos.

Să lăsăm aceste văm doar ca o simplă ideie a celor ce paote fi și chiar orice superstiție legată de ele și să încercăm să fim cât mai bine pregătiți pentru timpul nostru de după trecerea din această viață trecătoare.

Așa să ne ajute Dumnezeu.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie