A judeca

0
0

Sărut mâna părinte. Am o nelinişte, vă rog să-mi spuneţi dacă am greşit având următorul gând: în timpul unei discuţii la auzul unui nume al unei persoane, primul lucru care mi-a venit în gând despre acea persoană a fost ceva rău legat de partea fizică, după care mi-am dat seama imediat că nu este bine să am astel de gânduri despre alţii, şi am alungat acel gând. Asta însemană că am judecat acea pesoană? Doamne-ajută.

  • E a întrebat 14 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Cel mai greu pentru noi este să ne păzim ghindurile noastre prin care vine toată ispita, dar ca să ne putem mai bine păzi gândurile noastre să ne îndeletnicim cu rugăc iunea minții, a inimii.Iar pregătirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea şi ostenirea fără măsură a trupului, umilirea excesivă. Pentru că, pe de o parte, postul neîncetat curăţeşte trupul postitorului de lucrarea şi de materia poftei celei rele, pe de altă parte ostenirea trupului mortifică zvâcnirile necuviincioase ale cărnii, iar umilirea exagerată aduce rugăciunea şi devine, într-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimineaţă ne arată şi ne vesteşte că peste puţin timp va răsări soarele strălucitor, care odată răsărit va lumina cu razele sale lumea întreagă, tot aşa şi umilinţa binevesteste celui ce se pregăteşte vestea cea bună a mângâierii şi-i aduce la cunostinţă că din clipă în clipă rugăciunea va sosi în inima lui. Odată venită rugăciunea, aceasta va lumina sufletul şi inima şi mintea cu razele luminoase şi strălucitoare, care izvorâsc în chip sensibil din numele lui Hristos.Iar dacă mintea este luminată, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de ceea ce este vătămător. Şi precum cel care merge noaptea având cu sine o lumină vede drumul şi nu rătăceşte, tot aşa şi cel care îşi luminează mintea cu lumina adevărată a lui Hristos distinge drumul adevărat şi drept care-l duce la Hristos de drumul cel amăgitor şi rătăcitor care-l duce la pieire şi la diavol.Aşadar, după ce se pregăteşte cineva după cum am spus sau chiar şi mai mult decât atât, adică cu şi mai multă osteneală, omorându-şi patimile prin nevoinţă, să-şi adune mintea sa de la risipirile spre lucrurile exterioare şi, aplecându-şi capul până la nivelul pieptului, să încerce să găsească locul care se află la mijlocul pieptului şi acolo, înlăuntru, cu toată atenţia, ca un păzitor sau ca o santinelă, să înceapă a spune rugăciunea cu puţină sforţare şi cu puţină zdrobire de inimă, fără să o rostească şi fără să-şi mişte limba, ci să o spună din adâncul inimii, după cum se spune: „Din adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu“. De asemenea, atunci când spune rugăciunea în felul acesta să-şi ţină puţin respiraţia.În plus, în acele momente, mintea lui trebuie să nu se desprindă nicidecum de locul unde se spune rugăciunea.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.