Chin sufletesc

Bună ziua părinte! Sunt tare tulburată din cauza unor dureri sufleteşti care ma macină foarte mult. Eu şi prietenul meu vrem să ne căsătorim, suntem de 8 ani împreună, deşi gândul şi dorinţa noastră este să ne unim trupeşte după căsătorie, avem multe ispite trupeşti. I-am spus şi părintelui duhovnic, că ne apropiem deseori prea mult fizic, eu chiar îi cerusem să nu mă împărtăşească, însă el, cu dragostea lui faţă de noi şi cu bunovoinţa, a zis ca să avem grijă să nu se mai întâmple şi ne-a împărtăşit… însă nu ştiu ce să mai facem că apropierile acestea sunt cele mai sfâşietoare probleme a relaţiei noastre. Ne înţelegem foarte bine, după lungi certuri şi despărţiri şi îi mulţumesc lui Dumnezeu Sfântul pentru asta. Însă sulfetul meu se chinuie, conştiinţa mă omoară după aceste apropieri trupeşti, prea departate ajunse şi mă urăsc pentru neputinţa mea de a evita aceste situaţii. În plus, am trăit în copilărie nişte situaţii tulburatoare pentru mine. Rude de ale mele (adolescenţi) profitau de naivitatea mea de copil, nu ştiu ce aveau în minte, fie să-mi dezgolesc trupul… că nu ţin minte foarte bine, cert e că eu mă speriam şi fugeam, nu s-a ajuns, doamne fereşte, la ceva mai grav, însă pe mine m-a marcat printr-o durere sfâşietoare. S-a întâmplat de câteva ori. În plus, tot în copilărie şi adolscenţă, aproape nici acum nu ştiu ce am avut în minte, dar la joacă cu prietenele mele aveam tot felul de tentaţii dintr-acestea trupeşti şi chiar imitam tot felul de manifestări sexuale. Doamne, nu-mi explic de unde aveam lucrul asta în cap, că nu aveam acces la filme sau discuţii de acest gen, care să-mi înnegrească mintea şi sufletul în halul acesta. Când eram aproape de adolescenţă, chiar aveam deseori tentaţii şi îmi atingeam trupul cu atingeri necurate. Acum când conştientizez toate aceste lucruri, parcă îmi vine să dau timpul înapoi, deşi eu pe atunci nu înţelegeam ce înseamnă şi ce gravitate au aceste fapte. I-am spus părintelui duhovnic de câteva ori, că în copilărie am avut diverse experienţe de desfrâu, dar nu am detaliat din teama să nu ispitesc sau poate de ruşine. Întrebarea mea este:  ar trebui să-i povestesc şi viitorului meu soţ de toate aceste trăiri, ca să trăiesc cu sufletul împăcat, sau ar putea fi mai rău? Ar trebui să mai merg încă o dată la părintele duhovnic şi să-i mărturisesc pe larg aceste experienţe? Vă rog mult să mă ajutaţi, părinte. Să-mi spuneţi un sfat ca să-mi găsesc liniştea sufletească. Eu îmi doresc foarte mult să fiu corectă şi sinceră în faţa lui Dumnezeu şi a persoanelor dragi de lângă mine. Chiar dacă greşesc necontenit şi fără margini Domnul şi Maica îmi arăta dragostea lor şi îmi ajută mereu. Eu cred că pentru rugăciunile mamei şi a bunicilor mei, că a mea credinţa e mult prea slabă şi nu sunt vrednică de nimic din câte îmi dă Domnul. Mulţumesc şi Doamne ajută!!!