Tâlcuire Iov

0
0

Bună seara. Spuneţi-mi vă rog, cum să tâlcuiesc această contrazicere din cartea Iov. În capitolul I, aflăm că: 1. Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău. 2. Şi i s-au născut şapte feciori şi trei fete. Apoi ca i-au murit toţi (tot în capitolul I): 18. Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: \”Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, 19. Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste tineri şi ei au murit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste\”. 20. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat. Ei bine, în capitolul XIX, stând de vorbă cu cei trei prieteni ai săi, amărât şi deznădăjduit după toate necazurile care se abătuseră asupra lui, spune: 16. Chem pe sluga mea şi nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea. 17. Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuţi din coapsele mele. 18. Până şi copiii îmi arată dispreţ; când mă scol, vorbesc pe seama mea. 19. Toţi sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. Aşa dar, „fiii din coapsele sale” – însă, toţi copiii îi muriseră (şi încă nu venise momentul în care Dumnezeu i-a dat alţii). Puteţi tâlcui, vă rog frumos? Mulţumesc mult.

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Deci răspund confor cunoștințelor mele. Cuvintele din capitolul XIX sunt o mărturisire generală și el amintește de copiii care au murit dar care aveau o atitudine urâtă față de el. El nu amintește de ei pentru a arăta că nu ia iertat ci nu putea să înțeleagă de ce anume toate deodată și pentru ce aceste încercări. Deși dacă ași citi Biblia tradusă de Preasfințitul Bartolomeu ași avea și alte argumente. Însă eu rămân pe această linie. Iov amintește de comportamentul primit de la copii, comportament care l-a atins.

Să fim răbdător ca Iov și vom primi cununa mântuirii.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.