Incestul, vă rog să răspundeţi cât posibil de urgent

Pe temeiul Sfintei Scripturi și al învățăturii Sfinților Părinți, precum și-n conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română respinge propunerile de dezincriminare a prostituției și a incestului din proiectul noului cod penal, aflat în dezbatere parlamentară. Actele normative în general și codul penal în special au ca menire să apere demnitatea persoanei, instituția familiei și valorile vieții sociale, însă în acest proiect legislativ se constată că demnitatea persoanei, instituția sacră a familiei și moralitatea publică sunt complet ignorate de autorii proiectului. De asemenea, incestul reprezintă o degradare a institutiei familiei, având drept consecinte grave tulburări genetice și psihice, precum și dificultăți în relațiile sociale și-n recuperarea ca persoană umană cu demnitate. Acum când grava degradare morală, socială, economică și medicală din România trebuie oprită sau cel puțin diminuată, noile propuneri de dezincriminare a prostituției și incestului sunt totalmente contrare vieții și demnității poporului român. Dacă ne bazăm pe Noul Testament, potrivit Sfântului Apostol Pavel, incestul este un păcat care depășește în gravitate chiar pe cele ale păgânilor. Mustrând pe creștinii din Corint, el spune: „îndeobște se aude că la voi e desfrânare, și o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomenește, ca unul să trăiasca cu femeia tatălui său” (I Cor. 5, 1). Tâlcuind acest pasaj, Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că Apostolului Pavel i-a fost rușine să numească acest păcat, de aceea el spune despre incestuos, că trăiește, nu că desfrânează, și de asemenea, n-a spus: cu mama sa vitregă, ci: cu femeia tatălui său, și mai departe spune: „să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârșit această faptă” (v. 2), n-a spus: cel ce a săvârșit incestul. Prin aceasta, este de părere Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur, că se învederează și mai mult gravitatea păcatului, deoarece Apostolul nu-și permite nici a pronunța astfel de grozăvii. Sfântul Ioan consideră că păcatul aceluia era îndoit: desfrânare, și încă mai grav decât desfrânarea, și nepărerea de rău pentru păcat. El spune: „într-adevăr, nu atâta trebuie a jeli pe păcătos, pe cât pe păcătosul care nu are părere de rău și nici nu se pocăiește”. El nu se adresează incestuosului, nici nu-i pronunță măcar numele, ci se adresează comunității creștinilor, deoarece socotește că acela nu este vrednic nici de a-i vorbi, iar pe aceia îi mustră aspru pentru că n-au întors încă de la început un astfel de păcătos din mijlocul lor. Nu sunt puține locurile și împrejurările în care Sfântul Pavel recomandă credincioșilor tact și răbdare pentru îndreptarea păcătoșilor. O astfel de faptă însă nu este tolerată nicidecum de Apostol. Porunca lui, într-o astfel de situație cu totul excepțională, este: „Să predați pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (v: 5). Cu alte cuvinte, a fost predat satanei numai trupul, nu și sufletul, ca să fie pedepsit, și prin pedeapsă, să se întoarcă la Dumnezeu. Acest păcat, ca și alte păcate este molipsitor, de aceea el nu trebuie tolerat. Apostolul spune: „Oare nu știți că puțin aluat dospește toată frământătura? Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătura nouă” (v. 6-7). Pocăința însă restabilește celui păcătos poziția de membru sau mădular al Bisericii, și aceasta nu pentru suficiența pocăinței, ci ca dar din partea Bisericii, din dorința de a fi recâștigat pentru viața veșnică și a nu cădea în deznădejde. Potrivit îndemnului Apostolului care zice: „mai bine să-l iertați și să-l mângâiați, ca să nu fie copleșit de întristare unul ca acesta” (II Cor. 2, 7). Sfântul Ioan zice: „Că dacă (incestuosul) s-a și mărturisit poate, și s-a pocăit, totuși Apostolul arată că a luat iertarea păcatului nu atât în urma pocăinței lui, pe cât în urma darului”. Cu alte cuvinte – interpretează Sfântul Părinte – Apostolul ar fi spus: „Nu doar că este vrednic de aceasta, zice, și nici pentru că ar fi arătat o pocăință îndeajuns cer acest lucru, ci pentru că e slab și neputincios„. Deci îndreptarea și iertarea stau la îndemâna oricărui păcătos, inclusiv a celor cu astfel de păcate grele, numai să-și convertească voința dinspre păcat, spre pocăință. Părerea mea este că acest păcat trebuie încriminat, căci precum spune Apostolul, este molipsitor, și acești oameni trebuiesc izolați nu atât pentru pedeapsă, ură ori să fie judecați de noi, cât spre însuși binele sufletului lor, spre pocăință. Să fie dat trupul chinului și satanei aici pe pământ ca să se salveze sufletul și acești oameni, care sunt condamnați (în închisori) trebuiesc ajutați spiritual. Sunt mulți preoți care predică în închisori, mărturisesc și ajut astfel de oameni, care se află în ceața veacului acestuia și care au nevoie de o rază de lumină spre a privi spre cel viitor. Iată ce ar trebui să facem noi ca societate: să-i izolăm, dar nu urâm și judecăm, ci din contra, ajutăm să iasă din iadul păcatului acestuia. Căci precum spun mulți medici specialiști: comiterea incestului are la bază și tulburări psihice a individului dat. Deci sunt persoane care trebuiesc ajutate, fiind totodată pedepsiți prin izolare, fapt care va ajuta mai întâi binelui lor. Însă de sunt abandonați după izolare, uitați și urâți de societate, ei devin și mai răi ca mai înainte, agravându-se starea lor atât mintală, cât și sufletească. Mai atrageți atenția la capitolul 18, Levitic, și capitolul 27, Deuteronom v. 20-22 și articolul de aici.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie