Imnul heruvic, cântat de credincioşi îndată după ectenia ce le-a fost destinată, vine să ni-L prezinte pe “Împăratul slavei”, “înconjurat de cetele îngereşti”. Iar faptul că noi conştientizăm că în mijlocul nostru este Hristos înconjurat de toată oştirea cerească, impune următoarul îndemn: “să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească” (Heruvicul Sâmbetei celei Mari).În timpul acestui imn, preotul rosteşte o impresionantă rugăciune pe care am putea-o rezuma în câteva cuvinte: “Tu mă învredniceşti ca preot, dar eu nu mă pot afla pasiv în vrednicia ce mi-o dăruieşti, sau nu o pot primi fără să ţi-o cer şi să mă dăruiesc ei” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă , p. 229).Finalul  acestei rugăciuni prezintă o importanţă dogmatică majoră: “mă învredniceşte, ca să-Ţi aduc eu păcătosul şi nevrednicul robul Tău, darurile acestea…că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase Dumnezeu nostru… ” (Liturghier, p. 125-126). Rugăciunea aceasta exprimă identificarea Preoţiei Bisericii cu Preoţia lui Hristos… Care prin aducerea Sa a sfinţit Biserica şi a dat ei participarea la Preoţia Sa şi la Jertfa Sa”. Sfârşitul imnului heruvic este legat de aducerea darurilor de pâine şi vin de la Proscomidiar la Sfânta Masă. Aducerea pâinii şi vinului la Altar reprezintă cosmosul întreg, adus la picioarele lui Hristos de către comunitate. Ne vom ocupa aici de sensul acestei aduceri întrucât structura Liturghiei din Biserica primară aşeza aici aducerea Darurilor şio pregătirea lor pentru Sfânta Liturghie, iar nu la începutul ei (prin rânduiala Proscomidiei cum se obişnuieşte astăzi). Aducerea darurilor este de fapt jertfa Bisericii, jertfă în care fiecare credincios “se predă pe sine şi ale sale lui Dumnezeu, pentru că el, cunoscând că Dumnezeu nu-l poate iubi decât pe el şi iubindu-L, nu poate să nu tindă spre El spre unirea cu El” (Alexandre Schmemann, Euharistia…, p. 106).Pâinea şi vinul, aduse de comunitate, fac referire la jertfa unică, irepetabilă şi de o valoare absolută a lui Hristos, jertfă ce ne-a mântuit, iar aceste daruri “desemnate a fi jertfa lui Hristos, care includ în sine toate jertfele noastre, ne includ şi pe noi înşine care ne aducem lui Dumnezeu. De aici decurge caracterul de jertfă…” al Aducerii (Ibidem., p. 114).

Prot Victor Mihalachi