Bună ziua! Am 26 de ani şi iubesc foarte mult animăluţele de când mă ştiu. Nu am o atitudine exagerată faţă de ele, ci doar îmi doresc să nu le mai văd suferind, deoarece cunoscând suferinţa lor, mă întristez foarte tare. Totuşi, în nici una din scrierile Sfinţilor Părinţi nu am aflat un răspuns care să îmi aline grija pe care le-o port. Din câte am aflat, de noi oamenii depinde „raiul şi iadul lor”, aici pe pământ; spre deosebire de noi oamenii, ele nu au răsplată şi nădejde. Gândul acesta îmi face rău, uneori îmi cauzează deznădejde şi atacuri de panică, deoarece parcă le simt suferinţa în creştetul capului; de curând, am scris către Dumnezeu o scrisorică, în care mi-am spus tot oful, şi L-am şi numit „dictator” ce ne abandonează în suferinţe ca pe nişte marionete, şi L-am provocat să-mi răspundă (cu menţiunea că-L iubesc, dar că sunt furioasă pe El…). Câteva ore mai târziu, s-a întâmplat să vreau să caut titlul unei cărţi despre care ştiam că este menţionat într-un documentar (fără caracter teologic) de 2 ore. Aleator, am nimerit exact la o scenă în care un jurnalist pe nume Joseph Farah întâmplător spunea aceste cuvinte: „şi El ne spune, prin Cuvântul Său, că vrea să-I vorbim. El vrea să îi fim parteneri aici pe pământ. Nu vrea să fie un dictator, El ne dăruieşte libera alegere; El vrea ca noi să trăim după legile Sale, însă vrea deasemenea să fim în comuniune cu El, şi aceasta înseamnă rugăciunea…” Unii prieteni mi-au spus că în ciuda ostilităţii mele, Dumnezeu a fost blând cu mine şi că nu ar trebui să-L mai supăr. Însă gândurile tot nu-mi dau pace, ori de câte ori întâlnesc cazuri de suferinţă. Ştiu ce înseamnă şi mă doare sufletul, să ştiu ca sufletele nevinovate trebuie să o înfrunte, şi chiar fără nici o răsplată! Ce să fac? Pentru ca nu vreau să-L mai supăr pe Dumnezeu, şi nici nu vreau să mă îndepărtez de El! Mai mult, de curând am observat că de câte ori încerc să fac un bine vreunui animăluţ, parcă mai rău iese…, ori se lovesc accidental când sunt în preajmă, ori se muşcă între ei… Mă simt vinovată şi tare neputincioasă. Vă mulţumesc din suflet! Doamne-ajută!
- Mihaela a întrebat 14 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Doamne ajută. Eu cred că vă preocupă mai mult liniile secundare celei principale ale mântuirii. Ar fi bine ca să vă doară mai mult faptul că vă îndepărtează foarte mult de mântuire. Durerea față de aproapele ar trebuie să fie principala frământare. Desigur că nu ar trebui să producem durere animalelor însă trebuie mai mult să ne mărim dragostea față de aproapele decât altele. Animalele au fost lăsate pentru a ne înfrumuseța viața noastră. De aceea trebuie să ne îngrijim astfel încât să plinim datoria care ne-a fost dată față de ele: de a le păstra dar totodată de a le stăpâni. Iar lărgirea sentimentului ar trebuie să fie în domeniul dragostei creștine față de aproalele. Iar cel ce iubește mai mult cele din această lume decât pe Domnul și cele legate de învățătura Lui nu este vrednic de Împărăția cerurilor. Așa că e cazul să ne sârguim mai mult în rânduirea corectă a celor ce ne-au fost date pentru a fi mai siguri în stăpânirea locului din Împărăția lui Dumnezeu.
Sârguința aduce siguranță.
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
