Despre sufletul omului

Cu privire la originea sufletului, scriitorii filolocalici dezvoltă aceeaşi concepţie creştină despre originea sufletului în actul divin. El este dumnezeiesc şi nemuritor. Sfîntul Grigore Palama subliniază, în legătură cu acest act ideea creării sufletului de către Dumnezeu în urma unui sfat dumnezeiesc. Spre deosebire de trup, care a fost creat din materia lumii supusă simţurilor, sufletul a luat parte prin „suflare negrăită”. Pentru aceasta „e ceva minunat care priveşte totul şi întrece totul”. Sufletul omenesc a fost creat de Dumnezeu „raţional şi mintal”, „raţional şi înţelegător” prin insuflare dătătoare de viaţă”.Sufletul se află în trup, prin urmare se află în lume, fiind născut. În trup el este pretutindeni, susţinîndu-l „nu ca în spaţiu, nici ca cel ce e cuprins, ci ca cel ce îl susţine, îl cuprinde şi îl face viu” Trupul este casa sufletului, cămara sufletului. Sufletul intră în cămara sa, în foişorul său atunci cînd îşi adună mintea din lucrurile lumii şi stăruie în lucrarea interioară a inimii. Omul este deci suflet şi trup în acelaşi timp, compusul celor două elemente. „Sufletul nu e omul, ci suflet de om, trupul nu e omul ci trup de om” (Sf.Justin), „omul este alcătuit din trup şi suflet, este dualitate” (Athenagoras), „calitatea de om nu se aplică sufletului sau trupului separat, ci împreună, căci împreună au fost create după chipul lui Dumnezeu” (Sf. Grigore Palama)Precum trupul este unul ,dar are mai multe mădulare, sau organe, tot aşa şi sufletul („omul dinăuntru”) este alcătuit din multe şi felurite organe; acestea sînt virtuţile. Sufletul este principiul vieţii. El străbate tot trupul, fără a suferi mărginire sau divizare, întrucît este simplu şi necorporal. El se află în fiecare parte a trupului, dîndu-i acestuia puterea să vieze, adică să existe şi să se mişte. Sufletul este cel care mişcă fiecare mădular al trupului spre lucrarea sa specifică, este spirit, adică simplu, nematerial, indivizibil şi nemuritor, este creat de Dumnezeu din nimic. Chiar dacă textul biblic spune că „a suflat Dumnezeu şi s-a făcut omul fiinţă vie”, aceasta nu înseamnă că sufletul emană din Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este incomunicabil în esenţă… „Suflarea” înseamnă că spiritul uman este într-adevăr după chipul şi asemănarea „Spiritului Suprem” fiind creat printr-un act direct, personal şi intim de Dumnezeu.În Sfînta Scriptură, sufletul omului este desemnat prin mai multe denumiri „psihi”, spirit sau duh („pneuma”). Mîntuitorul însuşi a folosit două denumiri: „suflet” şi „duh”. De asemenea, Sfîntul Apostol Pavel vorbeşte despre „duhul, sufletul şi trupul omului”. Unii eretici de astăzi susţin că omul este compus din trei părţi: trup, suflet şi duh. Această concepţie se numeşte trihotonism. Concepţia creştină este dihotomică, adică susţine alcătuirea omului din două părţi: trup şi suflet. Sufletul nu poate fi redus la materie; străbate trupul material şi este legat de el, dar transcende materialitatea lui. Fiinţa se cere respectată ca o fiinţă de o valoare inestimabilă. „Ea e prin suflet cineva şi nu ceva.” (Dumitru Stăniloae)Sufletul provine de la Dumnezeu, prin creaţie directă, personală şi intimă, (Facerea, 2,7; Corinteni, 15,45). Este deci o substanţă reală, vie, nematerială şi nemuritoare. Sufletul pătrunde tot trupul material şi-l cuprinde, depăşeşte materialitatea trupului, dar este legat de el… Prin suflet omul este persoană, este conştiinţă, raţiune şi responsabilitate. Acesta asigură omului unicitate în Univers, dar şi eternitatea, întrucît este creat intenţionat de Dumnezeu. În general, trebuie să spunem că nu putem defini esenţa sufletului ci doar manifestările lui.În concluzie, SUFLETUL este o substanţă simplă, vie, necorporală prin natura sa, indivizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia putere de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. Sufletul este liber, voluţional, activ, labil, adică schimbător prin voinţă pentru că este zidit. Pe toate acestea le-a primit în chip natural, prin harul Celui care l-a creat, prin care a primit şi existenţa, precum şi de a exista prin fire în acest chip.„Dacă sufletul trăieşte, el trăieşte nu pentru că este viaţă, ci pentru că se împărtăşeşte de viaţă”. (Sf. Justin Martirul)

Luînd Domnul Dumnezeu ţărînă din pămînt,l-a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie

Prot Victor Mihalachi