Pentru întrebarea 4231 / Igor, o umilă adăugare la cele spuse de Părintele: Îmbrățișarea și sărutul Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Mie mi-a aranjat în altă lumină percepţia despre cuplu şi legătura cu Mântuitorul nostru, despre gestica umană a creştinului şi cât de aproape ne este Domnul în toate. Eu văd în desluşirea tainelor acestora şi în trăirea lor dreapta luptă împotriva patimilor. Ar mai fi de citit, foarte frumos, şi despre sărutul pacii în Biserica Creştin-Ortodoxă: Sărutarea Păcii. Spicuiesc pentru cei care vor să afle mai multe: /// Un aspect destul de şocant pentru omul modern este faptul ca sărutul păcii se dădea pe gură, fără a avea însă nimic senzual sau necurat în el. În mediul iudaic şi greco-roman se sărutau pe gură doar membrii de familie şi prietenii foarte apropiaţi. Sărutarea creştină pe gură era o practică neconvenţională, atestând conştiinţa puternică a apartenenţei la Biserică ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos. De aceea catehumenii şi penitenţii nu aveau dreptul să dea sărutul păcii, ei nefiind în Biserică şi sărutul lor nefiind sfânt (Tradiţia apostolică, cap. XVIII). Sfântul Ioan Gură de Aur justifică sărutarea pe gură: Noi suntem templul lui Hristos. De aceea ceea ce sărutăm este intrarea, vestibulul acestui templu. Prin aceste uşi Hristos intră în noi – când ne împărtăşim – Nu este o cinste oarecare cea pe care gura o primeşte atunci când primeşte Trupul Domnului. Acesta este principalul motiv pentru care dăm sărutarea aici. La îndemnul diaconului Îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu sărutare sfântă! până prin secolele IV-V, Să ne iubim unii pe alţii! mai târziu) toţi participanţii la Sfânta Liturghie îşi dădeau sărutarea păcii, fiecare în rândul treptei sale: preoţii cu episcopul şi între ei, diaconii cu diaconii, laicii cu laicii. În cazul laicilor ritualul se săvârşea între vecinii din biserică astfel încât nu se producea tulburare la slujbă şi nici nu lua timp mult. La început, când creştinii stăteau amestecaţi în biserică, sărutul se dădea şi între bărbaţi şi femei. La scurt timp, datorită smintelilor care puteau să apară, barbaăii şi femeile au fost separaţi în locaş, sărutul dându-şi-l de acum încolo bărbaţii cu bărbaţii şi femeile cu femeile./// Slavă Domnului că ne-a dat cel mai mare dar să ne naştem în Biserica Domnului Nostru Iisus Hristos şi lumină multă să ajungă la sufletele moşilor noştrii care au păstrat credinţa şi ne-au îmbrăcat. O întrebare am şi eu: oare aşa de mult am decăzut noi creştinii? Câtă evlavie şi ce unire curată trebuie să fi fost între creştinii contemporani Sfinţilor Trei Ierarhi, spre exemplu! P.S. pentru mine este de asemenea de căpătâi învăţătura Părinteleui Arsenie Boca: suprasolicitarea iubirii fizice în cuplu erodează structura genetică a omului (erodează ea şi sentimentul de iubire, dar asta e altă poveste). Mulţumesc şi eu nespus de mult pentru răspunsurile primite şi pentru îndreptarea pe care o primesc prin îndrumarea Părinţilor care muncesc la acest site.
- Iulia a întrebat 14 ani ago
- last edited 7 luni ago
- You must login to post comments
Să luăm aminte, cuvintele adevărului care luminează în întuneric.
Doamne dă minte turmii tale ca de la ea să poate învăța ceea ce nu știu și păstorii ei.
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.