0
0

Sărut mâna, părinte. Cu destul de mult timp în urmă am căzut în păcatul curviei, de care m-am căit şi l-am mărturisit şi nu l-am săvârşit. Au fost de câteva ori şi relaţii orale şi am spus şi aceasta pe parcurs când am aflat că este păcat. Acum văzând cu alţi ochi acest păcat şi citind şi într-un îndrumător pentru spovedanie la păcatul curviei următoarele ,,m-am împreunat trupeşte în zilele oprite (posturi , sărbători)\’\’, chiar şi în acea perioada a lunii, atunci când am făcut spovada trebuie să mărturisesc separt şi acestea sau au fost cuprinse în păcatul curviei. Vă întreb aceasta pentru că am mărturisit de mai multe ori acest păcat al curviei, la început simplu pentru că ştiam că este păcat, apoi l-am spus pentru că nu specificasem că s-a întâmplat de mai multe ori, şi-apoi l-am mai mărturisit o dată căci nu spusesem că au fost şi relaţii orale. Iar acum văzând în îndrumătorul pentru spovedanie acea sintagmă care se referea la împreunarea în zilele oprite, ma pune iar pe gânduri. Legat de aceasta nu cumva greşesc că mă gândesc la aceste lucruri dacă am mărturisit deja acel păcat şi trăiesc în curăţie pot sta liniştită şi să nu-l mai specific din nou la spovadă?

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, oadată ce l-ai mărturisit și nu mai încalci acest păcat, strădue-te să te păzești împreună cu  soțul, de aceste murdare păcate ale plăcerii, să le axezi mai mult pe  culmea sufletească decât pe cea trupească, că ce folos dacă vom perde sufletul pentru trupul trecător sau ce vom putea da în schimb Domnului pentru sufle tău pierdut. Nu mai mărturisi acuma toate în amănunte odată ce ai spus rădăcina acestui păcat, dar străduie-te să nu mai faci așa mai departe ci căește-te și te roagă Domnului.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.