Părinte există în ortodoxie Sfântul Partenie al Lampsacului şi Maica Domnului Pantanasa, ambii vindecători de cancer? Doamne ajută.
- Stela a întrebat 14 ani ago
- last edited 5 luni ago
- You must login to post comments
Sfântul Partenie, Episcopul Lampsacului, este un Mare Sfânt Făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe, care se sărbătoreşte pe 7 (20 februarie), adică chiar astăzi. Acest Mare Sfânt din vechime a săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale pe pământ. Sfântul Partenie picură balsam pe rănile sufletului omului din vremea noastră, îl vindecă de orice boală trupească şi sufletească, dar mai ales de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea: cancerul. Este în mod deosebit Sfântul Tămăduitor al Cancerului. Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie din Lampsacos – încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu trei daruri deosebite, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre: vindecarea completă a cancerului – de orice fel şi în orice stadiu – şi a tuturor bolilor trupeşti şi sufleteşti; scoaterea demonilor şi desfacerea vrăjilor şi a farmecelor ,salvarea din primejdii, capcane, pericole şi rezolvarea minunată a situaţiilor încurcate. La noi pe siteu puteţi găsi viaţa acestui Sfânt „Cuviosul Partenie, Episcopul cetăţii Lampsacului” şi acatistul lui „Acatistul Sfântului Partenie din Lampsakos, Ocrotitor al bolnavilor de cancer şi tămăduitor al tuturor bolilor„. Iar la cea de a doua parte a întrebării cred că vă referiţi la Icoana maicii Domnului Panatanassa, despre care de doriţi şi aveţi binăvoinţa vă îndemn să citiţi articolul „Icoana Panatanassa (Atotimparateasa), vindecătoare de cancer„ şi acatistul acestei icoane „Acatistul Maicii Domnului Pantanasa „Vindecătoarea de Cancer”.
Doamne ajută şi mântuire sufletului.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.