Sărut mâna, părinte!! Aş vrea să vă întreb care este conceptul sufletului uman în ortodoxie, sau cum vede Biserica Ortodoxă sufletul uman? Mulţumesc mult!!
- Diana a întrebat 14 ani ago
- last edited 4 luni ago
- You must login to post comments
Scriptura şi mai ales VT, este extrem de sumară în astfel de învăţături, iar uneori chiar confuză. Există motive serioase pentru o astfel de „tăcere” în VT (spre deosebire de scrierile păgâne ale timpului). O învăţătură clară despre suflet s-a făcut în Biserică abia în sec. IV-V, odată cu concretizarea dogmei hristologice şi sfârşitul (nu definitiv) al erei gnostice. Indiferent de speculaţiile făcute dea lungul timpului, creştinismul (întreg) a respins trihotomismul (trup, duh şi spirit) şi a acceptat doar dihotomismul (trup si suflet). Deci aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi, omul este alcătuit din trup şi suflet. Aceste realităţi fiind separate, nu se mai poate vorbi de om, dar ele se vor reuni la sfârşitul lumii, numai că trupul atunci va fi şi el înduhovnicit şi nestricăcios. Duhul (omului) de care vorbeşte deseori şi Scriptura şi unii Sf. Părinţi, are în general două sensuri: a) parte superioară a sufletului, identificată de unii cu mintea;
b) starea înduhovnicită (îndumnezeită) a sufletului, fără de care omul rămâne „om sufletesc” sau cum s-a tradus la noi (nu foarte greşit) „om firesc”. Despre natura sufletului Sfinţii Părinţi au precizat: a) vorbind despre om, vedem că sufletul acestuia este o realitate spirituală şi raţională (deodată) creată de Dumnezeu, care unită cu trupul îi dă viaţă acestuia, dar care nu trebuie totuşi confundată cu (sau redusă la) viaţa biologică a trupului. Atunci când Scriptura numeşte „viaţa” drept „suflet”, ea ţine cont de percepţia cea mai simplă şi mai evidentă, că unirea sufletului cu trupul înseamnă viaţă, iar despărţirea acestora înseamnă moarte. Dar asta nu-i tot. b) Scriptura vorbeşte uneori de „suflet” şi cu referire la animale. În aceste cazuri se are în vedere pur şi simplu viaţa biologică a acestora şi în nici un caz o existenţă spirituală şi raţională complementară trupului animal aşa cum este în cazul omului. Pentru orice om care nu (mai) crede că provine de la maimuţă, diferenţa cred că este clară. c) Sufletul nu este material, ci spiritual, iar despre „o materialitate” a sufletului se poate vorbi doar în comparaţie cu spiritualitatea pură şi absolută a lui Dumnezeu. Aceasta pentru că sufletul omului, spre deosebire de Dumnezeu-duh, are un început, dar nu şi sfârşit temporar şi este legat de un loc.
b) starea înduhovnicită (îndumnezeită) a sufletului, fără de care omul rămâne „om sufletesc” sau cum s-a tradus la noi (nu foarte greşit) „om firesc”. Despre natura sufletului Sfinţii Părinţi au precizat: a) vorbind despre om, vedem că sufletul acestuia este o realitate spirituală şi raţională (deodată) creată de Dumnezeu, care unită cu trupul îi dă viaţă acestuia, dar care nu trebuie totuşi confundată cu (sau redusă la) viaţa biologică a trupului. Atunci când Scriptura numeşte „viaţa” drept „suflet”, ea ţine cont de percepţia cea mai simplă şi mai evidentă, că unirea sufletului cu trupul înseamnă viaţă, iar despărţirea acestora înseamnă moarte. Dar asta nu-i tot. b) Scriptura vorbeşte uneori de „suflet” şi cu referire la animale. În aceste cazuri se are în vedere pur şi simplu viaţa biologică a acestora şi în nici un caz o existenţă spirituală şi raţională complementară trupului animal aşa cum este în cazul omului. Pentru orice om care nu (mai) crede că provine de la maimuţă, diferenţa cred că este clară. c) Sufletul nu este material, ci spiritual, iar despre „o materialitate” a sufletului se poate vorbi doar în comparaţie cu spiritualitatea pură şi absolută a lui Dumnezeu. Aceasta pentru că sufletul omului, spre deosebire de Dumnezeu-duh, are un început, dar nu şi sfârşit temporar şi este legat de un loc.
Doamne ajută.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
