Rugaciuni pentru cei bolnavi

0
0

Doamne Ajută! În cazul în care avem în casa noastră sau apropiaţi care sunt bolnavi dar nu vor să meargă la biserică să se spovedească şi nu vor nici să citească nici o rugăciune, ce anume putem noi, cei apropiaţi persoanelor respective să citim sau să facem pentru ei ca bunul Dumnezeu să aibă milă de ei, să le ierte păcatele şi să le redea sănătatea? Vă întreb acest lucru pentru că nu am găsit nici acatiste şi nici rugăciuni decât pentru persoanele bolnave sau pentru izbăvirea de boală. Vă mulţumesc.

  • Mihai a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Hristos în mijlocul nostru prin Harul Duhului Sfânt. Eu cred că asemenea oameni au nevoie de rugăciuni pentru luminarea minții. Nu cred că ne putem ruga pentru ei forțând mâna lui Dumnezeu în videcarea lor. Boala le este dată ca o palmă pentru trezirea la realitate. Și până nu vor recunoaște ei acestea cu greu putem accepta faptul că se vor vindeca prin minuni sau rugăciunile celor apropiați. Deci ceea ce trebuie și ce putem să mai facem pentru ei e să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru luminarea lor și întoarcerea lor la adevăr: pentru pocăința lor cea sinceră.

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!

Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.