Monah in lume

0
0

Salutare! Părinte când vorbim despre a fi monah în lume, se poate face referință la faptul că noi ne nevoim să păzim legiile lui Dumnezeu,care nu se fac mecanic (fiind că așa trebuie), ci se pecetluiesc în mintea noastră, fiecare având un înțeles. Toate aceste se fac din iubire față de Dumnezeu și din dorința de a trăi în adevăr.Astfel vorbrind în inimile noastre cuvintle „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut” (Psalmi I,1) ne desparte de lumea această, așezîndu-ne într-un loc singuratic, conteplând la cunoașterea de sine spre păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Într-un moment dat, iți dai seama că nu poți să fii alături de cei ce fac fărădelegea.Într-un fel judecăm păcatele lor, dar nu uităm că până la ele pentru noi un pas a mai rămas. Cel mai tare mă supără pacătul desfrânării, fiind că de la el toate se încep, manifestându-se în orice formă: publicitate, vestimentație, educație, filme, muzică, chiar și desene animate, pe care le omit din viața mea. Ne mai vorbind desprei acei ce se laudă. Atunci dacă eu urăsc desfrânarea, cum aș putea să fiu alături de cei ce o săvârșesc?, dacă desprețuiesc consumul excesiv de alcool, cum pot aș putea stau la masă cu acei ce fac abuz de el?, dacă mă deranjează fumul de țigară, cum aș putea să fiu alături de cei cel consumă?. Cum aș putea să discut cu o domnișoară care mă smintește prin vestimentația ei? Răspuns la aceste întrebări am găsit în Sfânta Scriptură, Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul): „Nu înfrunta pe omul care se leapădă de păcat, adu-ţi aminte că toţi suntem vinovaţi.”(cap 8., vers. 5); „Mulţi să fie cei ce trăiesc în pace cu tine, iar sfetnicii tăi să fie dintr-o mie unul.”(cap 6., vers. 6); „Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.”(cap.6., vers.14); „Întoarce-ţi ochii de la femeia frumoasă şi nu-ţi opri privirea la frumuseţea străină. Cu frumuseţea femeii mulţi s-au rătăcit, căci din aceasta iubirea se aprinde ca un foc.”(cap.9, vers.8); „Stai de vorbă cu oamenii înţelepţi şi tot cuvântul tău să fie despre legea Celui Preaînalt.”(cap.9, vers.15); „Cei drepţi să fie oaspeţii tăi şi în frica Domnului să fie lauda ta.”(cap.9, vers.6). Cuvioșii Părinți al timpurilor noastre spuneau ca noi să fim alături de acei ce-i urmează lui Hristos în dreapta credință,în duh și adevăr,fiind că singuri am putea cădea mai ușor în ispită.Iar părintele Stratonik spunea că „va veni o vreme când monahii se vor mântui în haine lumeşti.”

  • You must to post comments
0
0

Mare ești Doamne și minunates lucrurile Tale , și nici un cuvânt nu e îndeajuns spre lauda minunilor Tale. Cel ce caută găsește, cel ce crede se mântuește. Dar să nu scăpăm posibilitatea de a împărtăși și altora din credința noastră pe care o purtăm în suflet cu care percepem pe Dumnezeu.Sfânta Scriptură este izvorul din care ne potolim setea duhovnicească.

Doamne ajută și mai departe în acelaș Duh.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.