balanţa păcate-virtuţi

Sărut mâna, Părinte. Urmăresc postul de televiziune creştin ortodox Trinitas, unde învăţ multe lucruri folositoare, pe care le-aş dori comentate mai îndelung decât le aud la Sfânta Predică la Biserică, pe care abia o aştept. Însă în toate emisiunile, şi nu numai la televizor, peste tot, nu pot să nu observ faptul că se vorbeşte mai mult ca unor creştini neadevăraţi, unor creştini doar cu numele, e o luptă dusă de Sfinţii Părinţi parcă cu o populaţie creştin ortodoxă surdă şi care păcătuieşte non-stop. De ce nu putem şi noi fi credincioşi adevăraţi, să nu se mai plângă Părinţii de păcătoşeniile noastre? Tot timpul numai auzim ce trebuie făcut împotriva păcatelor, ca şi cum mergem dintr-un eşec duhovnicesc în altul. De ce nu suntem în stare să facem lucruri bune, creştineşti, de ce ni se pare greu să plecăm urechea la învăţături de credinţă ortodoxă care este, fraţilor, fiţi siguri, credinţa Adevărată! Pentru că musulmanii şi iudeii pe care i-am cunoscut în viaţa mea (cu credinţe discutabile şi eronate) au nişte obiceiuri şi o disciplină şi o fidelitate strictă faţă de rugăciune şi ritualuri care ar trebui să îl pună pe creştinul ortodox pe gânduri. Noi de ce nu ne putem ruga lui Dumnezeu cu o fidelitate la fel sau şi mai mare decât a lor? De ce nu ne dorim să fim în comuniune cu Dumnezeu şi nu dorim ca ortodoxia să facă parte din stilul nostru de viaţă? Of, haideţi să luptăm mai mult, cu inima şi mintea treze, pentru ca Dumnezeu şi credinţa ortodoxă nu sunt basme de copii. Este Adevărul. Şi cine a trecut o dată prin necazuri cu bine, nu se poate să nu fi sesizat că acest bine nu se putea realiza fără un ajutor aparte, un ajutor divin. Dumnezeu să ne întărească pe toţi creştinii ortodocşi şi să ne dea mai mult curaj să îl mărturisim zi de zi!