Coincidența Teodora

Sărut Mâna, Părinte! Astăzi când eram în Biserică aveam aceeași frământare ca și a Teodorei. Eu am 3 copii, 2 copii au 6 și 7 ani și al treilea are 1 an. Îi aduc la Biserică regulat, însă ei se tot frământă, când încolo când încoace, cel mic începe să zbiere când sunt cele mai importante momente în Slujbă, toată lumea mă susăiește, și eu mă simt stresată și nu prea pot să fiu atentă la Slujbă. Nu de multe ori i-am pocnit, ei stau ce stau pe loc, apoi iar găsesc motive să se urce unii peste alții să iasă cu scâncete. Pe mine mă supără și faptul că îi distrag pe ceilalți de la slujbă, iar cel mic chiar dacă stă locului lângă mine, e drăgălaș și lumea începe să facă giumbușlucuri cu el ca să îl liniștească, în loc să stea și ei cu mintea la Slujbă. Și eu mă întrebam dacă nu e bine să îi lăsăm acasă, deși nu prea mă încântă ideea asta. Cu cât o rărești cu adusul la Biserică, cu atât le crește încăpătânarea și când or fi mai mari o să fie foarte greu să îi convingi să vină la Biserică. În jur sunt destule tentații de a nu veni, cum ar fi copiii de aceeași vârstă ai caror părinți nu vin deloc niciodată la Biserică, ai tăi o să spună, da, noi de ce să mergem și prietenii noștri să stea acasă sau să se distreze? e dureros, dar trebuie să fim pregătiți pentru un răspuns bun. De exemplu, astăzi, ai mei mă trăgeau de fustă mereu că le e foame, când mergem acasă, foame, foame, foame, acasă, acasă, acasă. Și mi-a ajutat Dumnezeu de i-am ținut până la sfârșit. Data viitoare le aduc niște biscuiți, sau poate și o jucărie mică. Eu țin minte că abia la 14 ani, am reușit să stau liniștită până la sfârșitul Slujbei în Biserică. Deci, Teodora, nu ești singură. Curaj și Doamne ajută. Chiar dacă nu putem fi 100% cu gândul la slujbă și rugăciune, măcar câteva minute de rugăciune curată, și tot reușim, cu ajutorul Domnului.