0
0

Bună seara! Nu pot să plâng atunci când mă rog. Ce mă puteţi sfătui?

  • You must to post comments
0
0
Nu vă răspund eu! Vă răspunde părintele Cleopa Ilie: „Spune Sfântul Ioan Scărarul că „plânsul după Dumnezeu este o tristete a sufletului (pentru pacate), o simțire a inimii indurerate, care cauta pururea fara odihna pe Cel dupa care inseteaza… Plansul sau strapungerea inimii este o marturisire a pacatelor facute de minte lui Dumnezeu, un dialog nevazut, neincetat si indurerat, in care sufletuI isi recunoaste necontenit pacatele in fata lui Dumnezeu… ” (Filocalia, vol. IX, pag. 164). Tot acelasi sfant spune ca plansul este al doilea botez; este mai mare decat botezul, deoarece botezul dintai ne curata de pacatele de mai inainte, iar botezul lacrimilor ne curateste de pacatele facute si dupa botez.
Plansul se naste din zdrobirea inimii pentru pacatele facute, din smerita cugetare, din aducerea aminte de moarte, de judecata si de muncile iadului in care se chinuiesc pacatosii. Acelasi lucru il spune si cuviosul Pimen: de nimic nu avem mai multa nevoie decat de minte treaza, caci din aceasta numai se nasc lacrimile si plansul cel mantuitor. Iar sfintii Arsenie cel Mare, Efrem Sirul, Isaac Sirul si altii, spun ca: ” lacrimile la rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu ” caci prin lacrimi se linisteste vazduhul inimii. Si iarasi: ” Sufletul ce si-a simtit pacatele sale incepe sa planga, caci le vede in lumina dumnezeirii „.
Sfantul Grigorie Palama spune ca plansul este de doua feluri: plansul mintii, adica intristarea din inima pentru pacatele noastre, fara lacrimi in ochi, asa cum avea fiul cel risipitor care zicea: ” Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier de foame… ” (Luca 15, 17); plansul cu lacrimi, al doilea fel de plans, mult mai inalt, care izvoraste din intristarea mintii si a inimii pentru pacatele noastre. Toti dumnezeiestii parinti spun la fel, ca lacrimile la rugaciune sunt un dar al lui Dumnezeu, ca foarte greu se castiga si foarte usor se pierd. Cei mai mari dusmani ai plansului si lacrimilor sunt: slabirea credintei, lenevirea la rugaciune, lacomia pantecelui, betia, rasul, trandavia, multa vorbire si mai ales slava desarta. Cand fiul risipitor cugeta cu durere in inima la casa Tatalui sau, avea plansul cel dintai, al minti; iar cand s-a intors la Tatal sau i i-a zis: ” Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau… (Luca 15, 18-19), atunci fiul cel pierdut a dobandit plansul cel de al doilea, al lacrimilor din inima.
De cate feluri sunt lacrimile si care din ele sunt mantuitoare?
Lacrimile sunt de opt feluri, dupa Sfintii Parinti. Lacrimi din dragoste de Dumnezeu, cand omul se gandeste la frumusetea creatiei dumnezeiesti. Acestea formeaza cel mai inalt plans, numit plans de bucurie si de dor dumnezeiesc. Lacrimile dragostei ingrasa pe om. Lacrimi din frica de Dumnezeu. Acestea au mai mica putere decat cele dintai, pentru ca plansul din dragoste de Dumnezeu este plansul fiului catre Tatal, iar plansul din frica este al slugii care mereu se teme sa nu supere pe Stapanul sau. Plansul din frica mijloceste la Dumnezeu iertarea pacatelor si este inaintemergator al celui dintai (Filocalia, vol. IX, p.116). Plansul din frica usuca pe om, asemenea clestelui care se arde de foc. Lacrimi de mila si dragoste pentru aproapele, pentru cei bolnavi din spitale, pentru saraci, vaduve, copii orfani, pentru cei flamaanzi, goi si straini, pentru toti oamenii din suferinta. Aceste lacrimi sunt sfinte si mantuitoare asemenea celor dintai. Lacrimi din frica mortii si a muncilor iadului. Acestea sunt lacrimi bune, mantuitoare ca si cele dintai si aduc roada de pocainta. Lacrimi din fire sau firesti, adica ale sotilor, ale rudelor, ale parintilor pentru fii si ale fiilor pentru parinti. Acestea nu sunt nici bune, nici rele. Ele se pot vedea uneori si la animale. Lacrimi din slava desarta. Acestea sunt foarte periculoase, pentru ca pe langa lacrimile cele bune, mantuitoare si smerite, pune diavolul lacrimi de slava, spre a fi vazuti si laudati de oameni. Or, plansul cel duhovnicesc trebuie sa fie intotdeauna ascuns si nestiut de nimeni, afara de Dumnezeu si de duhovnic. Lacrimi din dezmierdare, care izvorasc din pofta, din betie, din manie, din aducere aminte a celor rele etc. Al optulea fel sunt lacrimi pentru pagube, din saracie, din durerea ranelor, pentru tot felul de boli.
Primele patru feluri de lacrimi sunt mantuitoare; cele firesti nu sunt nici bune, nici rele; iar ultimele trei feluri de lacrimi sunt nefolositoare si aducatoare de osanda.
Deci, plansul cel duhovnicesc este indoit. Plansul dintai, adica o permanenta intristare a mintii si a inimii pentru pacate, o stare de umilinta de taina, pentru ca nu poate face cele bune cat trebuie. Acest plans il suie pe om acolo unde il suie insasi fapta buna pe care n-a reusit sa o faca. Intristarea inimii face cat toate faptele bune si duce pe om la plansul al doilea si cel mai inalt al lacrimilor din dragoste si din frica de Dumnezeu. Spune un cuvios parinte ca ” cel ce se scarbeste pentru pacatele sale este ca vremea innourata care, in curand va slobozi apa, adica lacrimi”. „Lacrimile ne dau tuturor nadejdea mantuirii, ne spala pacatele si aduc pacea consiiintei noastre „, precum spune Sfantul Nicodim Aghioritul in Razboiul Nevazut zicand: ” Mustrarea constiintei este chinuirea chinurilor, iar pacea constiintei este veselia veseliilor „.

Doamne ajută!
Preot Iulian Rață
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.