Meditaţii, pentru părintele Iulian

Părinte, sărut mâna! Simt să-mi cer iertare, pentru că meditând după ce am vorbit cu dumneavoastră la vorbirea mea, chiar şi nevrând şi cu neştiinţă, dar cât se poate de adevărate, poate că am dat dovadă de trufia vieţii, nu ştiu, că acum toate se amestecă că nu le mai deosebeşti. Părinte, nu trageţi concluzii… Din câteva exemple am dat dovadă că vreau să împac şi capra şi varza, pentru că aşa sunt eu, aşa simt eu, aşa gândesc eu… Să mă ierte Dumnezeu mare şi Împăratul puternic, dar asta e gândirea mea liberă şi împlinirea mea. Părinte, putem avea acelaşi limbaj comun? Dvs. mă înţelegeţi? Eu mă simt deschisă şi foartă transparentă, dar cât se poate de adevărată, pentru că urăsc minciuna care este slabă şi-l coboară pe omul mare în nimic, aici să fie greşeala mea? Sunt acuzată că sunt mândră, dar nu mă văd nici bine sus, pusă ca să fiu mândră, nu mă văd nici frumoasă ca să fiu mândră, nu mă văd nici smerită ca să fiu mândră, nu mă văd nici bogată ca să fiu mândră, şi nu atât de milostivă ca să fiu mândră, deci unde e mândria? Nu pot să spun nici că sunt mândră că sunt creştină, pentru că nu voi fi niciodată vrednică, din păcate nu pot fi lucifer, sunt o păcătoasă care ţine un pic mai mult la credinţă, decât la propria viaţă. Atât am vrut să mai spun. Iertaţi-mă părinte şi iertaţi-mă şi Dvs, domnul Vitalii, pentru toate nesocotelile pe care le-am spus cu sau fără ştiinţă. Sincer, iertaţi-mă. Dumnezeu să vă conducă paşii pe scara cea mai înalta cu împliniri duhovniceşti, cu multă, multă stimă, o păcătoasă.