Meditaţii, pentru părintele Iulian

0
0

Părinte, sărut mâna! Simt să-mi cer iertare, pentru că meditând după ce am vorbit cu dumneavoastră la vorbirea mea, chiar şi nevrând şi cu neştiinţă, dar cât se poate de adevărate, poate că am dat dovadă de trufia vieţii, nu ştiu, că acum toate se amestecă că nu le mai deosebeşti. Părinte, nu trageţi concluzii… Din câteva exemple am dat dovadă că vreau să împac şi capra şi varza, pentru că aşa sunt eu, aşa simt eu, aşa gândesc eu… Să mă ierte Dumnezeu mare şi Împăratul puternic, dar asta e gândirea mea liberă şi împlinirea mea. Părinte, putem avea acelaşi limbaj comun? Dvs. mă înţelegeţi? Eu mă simt deschisă şi foartă transparentă, dar cât se poate de adevărată, pentru că urăsc minciuna care este slabă şi-l coboară pe omul mare în nimic, aici să fie greşeala mea? Sunt acuzată că sunt mândră, dar nu mă văd nici bine sus, pusă ca să fiu mândră, nu mă văd nici frumoasă ca să fiu mândră, nu mă văd nici smerită ca să fiu mândră, nu mă văd nici bogată ca să fiu mândră, şi nu atât de milostivă ca să fiu mândră, deci unde e mândria? Nu pot să spun nici că sunt mândră că sunt creştină, pentru că nu voi fi niciodată vrednică, din păcate nu pot fi lucifer, sunt o păcătoasă care ţine un pic mai mult la credinţă, decât la propria viaţă. Atât am vrut să mai spun. Iertaţi-mă părinte şi iertaţi-mă şi Dvs, domnul Vitalii, pentru toate nesocotelile pe care le-am spus cu sau fără ştiinţă. Sincer, iertaţi-mă. Dumnezeu să vă conducă paşii pe scara cea mai înalta cu împliniri duhovniceşti, cu multă, multă stimă, o păcătoasă.

  • You must to post comments
0
0

Nu din păcate, nu sunteţi lucifer, ci din fericire! O rectificare la textul de mai sus! În rest, vă rog să vă liniştiţi! Nu se apucă nimeni de trasat concluzii, pentru că nu este datoria şi treaba noastră de a trasa concluzii, ci de a ajuta oamenii la mântuire! Dumnezeu de sus, la sigur va trage concluziile de riguare despre viaţa fiecăruia dintre noi! Mai ales, dacă nu ne vom face datoria onest faţă de această viaţă şi faţă de misiunea noastră în această lume! Iar în ceea ce priveşte mândria, ca să înţelegeţi mai bine ce înseamnă aceasta, ascultaţi de Sfântul Ioan Gură de Aur, citind cuvintele sale, la sigur de aur!

Doamne ajută şi vă doresc mântuire!

Preot Iulian Raţă

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.