Credinţa în vise ne îndepărtează de realitate şi de Dumnezeu
„Când începem să credem în visul demonilor, ei îşi bat joc de noi şi când nu dormim”, spunea Sfântul Ioan Scărarul. Horoscoape, cărţi de vise, reviste cu subiecte paranormale. Iată numai câteva dintre produsele de piaţă oferite omului zilelor noastre, dornic, într-o formă sau alta, să se regăsească în universul său din ce în ce mai restrâns, căutând miracolul, minunea, extraordinarul cu orice preţ. În această goană, adesea, nu mai ştie să discearnă între fals şi autentic, învălmăşind totul într-o experienţă care îl îndepărtează de realitate şi de Dumnezeu, lăsându-se pradă viselor.
Visele pot fi de cele mai multe ori o înşelăciune a diavolului
Visele, dar mai degrabă interpretarea lor, preocupă din ce în ce mai mulţi oameni care, din ignoranţă, nu de puţine ori îşi proiectează activitatea cotidiană în funcţie de acestea. Obişnuinţa este de fapt rătăcire, căci, în necunoştinţă de cauză, se lasă purtaţi de superstiţii, în cele mai multe cazuri izvorâte din „înţelegerea” deformată a mesajelor viselor, fără cunoaşterea explicării lor în viziunea unor Sfinţi Părinţi.
Realitatea înconjurătoare abundă în tentaţii de tot felul. Omul contemporan este atras tot mai mult de supranatural, de paranormal. Superstiţiile, interpretările benefice sau malefice date unor fenomene sau experienţe proprii cu totul conjuncturale, dar şi reprezentări elaborate din punct de vedere psihic, îl determină de multe ori să îmbrace toate acestea cu semnificaţii spirituale, cel mai frecvent exclusivist exagerate.
Adesea, omul se întreabă dacă trebuie să creadă în vise, dacă ele sunt de la Dumnezeu sau nu.
Nevoia de a visa face parte din trebuinţele fundamentale ale fiinţei umane. Psihologia vorbeşte despre o funcţie multidimensională a visării, care include un raport de comunicare cu lumea, cu semenii, dar şi cu sine şi, arareori, cu Dumnezeu şi lumea inteligibilă. Din punct de vedere psihologic, dar şi teologic, cea mai mare parte a viselor omului sunt expresia unor experienţe trecute, mai apropiate sau mai îndepărtate de momentul real, prezent, elemente pozitive sau negative, fericite sau triste, arhivate în zonele subconştiente, care răbufnesc la suprafaţă.
Visăm după cum ne este sufletul
După Sfântul Simeon Noul Teolog, visăm cam după cum ne este starea sufletească: când sufletul este pătimaş şi poftitor spre plăcerile vieţii, patimile şi poftele le vom vedea şi în vise. Când mânia nu este controlată, cel tulburat de ea visează certuri, atacuri, războaie cu presupuşii săi rivali. Când sufletul este stăpânit de mândrie şi de slavă deşartă, omul visează demnităţi, onoruri deosebite, acte de cinstire şi de veneraţie, domnie asupra celorlalţi etc.
Pentru cel curat sufleteşte, lumea de vis este lumea ideală, care conduce, în final, spre Dumnezeu. Cei care luptă neîncetat pentru desăvârşire duhovnicească visează tot mai controlat, pe măsura eforturilor de curăţire sufletească, în care fantasticul şi imaginarul sunt înlocuite de real şi de idealul duhovnicesc.
Cel desăvârşit îşi controlează trăirile din vis. Cel duhovnicesc vede lumea şi cele ce există în ea, nu ca pe o proiecţie imaginară a realităţilor, ci în esenţa elementelor sale componente şi în legătura lor interioară cu Dumnezeu. De aceea, el citeşte în toate experienţele sale voia lui Dumnezeu.
Visele de la Dumnezeu şi cele de la diavol
Sfântul Diadoh al Foticeii face o clasificare a viselor. Astfel, sunt vise dumnezeieşti, vise fireşti şi vise provocate de demoni. Visele fireşti sunt „chipuri ale gândurilor”, pe când cele rele, „batjocuri ale demonilor”.
Visele bune sunt trimise sufletului de către Dumnezeu, din iubire, şi au ca trăsături următoarele: „nu trec de la o înfăţişare la alta, nici nu îngrozesc simţirea, nici nu aduc râsul sau plânsul deodată”. Dumnezeu se apropie de suflet, prin ele, cu „toată blândeţea”, umplându-l pe cel ce visează de bucuria duhovnicească. Aceste vise au ca efect faptul că sufletul caută să prelungească bucuria şi liniştea aduse, chiar şi după trezie.
Despre vise vorbeşte şi Cuviosul Nichita Stithatul. El spune că din visele fireşti, „care se amestecă, se alungă şi se schimbă des dintr-unul în altul”, nu ne vine nici un folos.Superioare viselor sunt vederile. Acestea sunt clare, ferme, nu se prefac dintr-una în alta, ci „rămân întipărite în minte şi neuitate timp îndelungat”. Scopul lor este arătarea celor ce vor urma.
Descoperirile sunt specifice sufletului curăţit deplin de păcat şi luminat de Duhul Sfânt. Cele ce i se descoperă în vis sufletului nepătimitor sunt tainele dumnezeieşti şi minunate, tainele ascunse ale dumnezeirii, răspunsurile cele mai bune şi conform voii lui Dumnezeu la unele probleme ale noastre şi ale semenilor.
Să stăm în ascultarea duhovnicului
Cunoscând viclenia diavolului, Sfântul Grigorie Sinaitul ne recomandă să nu primim niciodată nimic din ceea ce mintea şi simţirile ar primi din afară sau dinăuntru, fie că este chipul unui înger, al unui sfânt sau chiar al Mântuitorului Hristos. Diadoh al Foticeii recomandă celor ce se nevoiesc să nu primească nici un fel de arătare, fie că ea este lumina, figură în chip de foc, glas sau chip, deoarece o astfel de experinţă este cel mai ades o înşelăciune a diavolului.
În concluzie, nu trebuie să primim şi să credem oricărui vis, însă nici nu trebuie respinse toate în bloc, ca unele ce sunt toate rele, ci să stăm în ascultare permanentă şi în dialog cu duhovnicul.
