Păziţi-vă de secta „Martorii lui Iehova”
Secta Martorilor lui Iehova, a apărut la anul 1884, fiind întemeiată de către Charles Russell, venind cu pretenţia de a fi singurul grup creştin adevărat din întreaga lume. Ei susţin că Biserica Ortodoxă învaţă erori şi că toţi cei ce nu sunt Martori ai lui Iehova vor fi nimiciţi de către Dumnezeu.  Cu toate acestea, realitatea ne demonstrează că acest grup reprezintă o sectă amăgitoare. Fiecare creştin care discută sau participă la adunările acestei secte riscă să piardă:

  1. Comuniunea cu Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică,  singura păstrătoare a adevărului, de 2000 de ani încoace;
  2. Pierde Sfântul Botez, cu care au avut grijă să-l încreştineze părinţii încă din fragedă copilărie cât şi celelalte Taine ca Cununia, Sfântul Maslu, Impărtăşania, Spovedania, etc.;
  3. Pierde viaţa de veci, nădejdea în învierea morţilor, rugăciunile pentru cei adormiţi, părinţi, fraţi, moşi şi strămoşi ai noştri;
  4. Pierde ajutorul Crucii, care este armă îmotriva Diavolului, negând puterea icoanelor, multe dintre care sunt făcătoare de minuni, cât şi rugăciunile sfinţilor, mulţi dintre care au suferit martiriul pentru numele lui Hristos.
  5. Pierde pe Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat (Ioan 1;1), prin afirmaţia că Iisus Hristos este o creatură.
  6. Pierde toate sărbătorile creştine, ca Paştele, Crăciunul, Boteaza, Bunavestire, de fapt, absolut toate sărbătorile creştin-ortodoxe;
  7. Pierde posibilitatea de a se ruga Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, care este veşnică rugătoare către Fiul Său iubit, pentru noi cei ce ne chinuim;

Acestea sunt doar câteva momente, din învăţătura de Credinţă Ortodoxă, în care Secta Martorii lui Iehova nu cred, luptând aprins împotriva adevărului de credinţă, care este mărturisit doar de către Biserica Ortodoxă.

  1. Martorii lui Iehova neagă principalele învăţături ale Bibliei. După cum am spus mai sus, este vorba despre Iisus Hristos, pe care ei îl consideră doar un înger, care nu este decât mai mare decât ei, dar de fapt, arhanghelul Mihail. Neagă dogma Sfintei Treimi, învierea trupească, existenţa sufletului, pedeapsa pentru cei păcătoşi, existenţa raiului şi a iadului, etc. Ba mai mult, prin traducerea care au făcut-o la 1961, ei au modificat o serie de versete în interesul lor, prin acestea înşelând lumea. Nu este oare primejdios să aparţii unei organizaţii ce neagă principalele învăţături ale Bibliei?
  2. Martorii lui Iehova au un trecut de profeţii false neâmplinite. Liderii Martorilor lui Iehova pretind să vorbească cu autoritate profetică în Numele lui Iehova Dumnezeu, însă au emis mai multe profeţii care nu s-au adeverit. De exemplu, ei au prezis ca Armaghedonul şi sfârşitul lumii vor veni in anul 1975. Pentru a acoperi aceasta profeţie neadeverită, majoritatea Martorilor din zilele noastre neagă ca această prezicere s-ar fi făcut vreodată, deşi acest fapt se poate dovedi cu uşurinţă în propria lor literatură. Organizaţia Martorilor lui Iehova a mai prezis că sfârşitul lumii va veni şi în anii 1914, 1915, 1918, 1925 si 1942. Martorii au profeţit că Avraam, Isaac şi Iacov trebuiau să învieze şi să revină pe pământ în anul 1925. Au greşit în fiecare dintre preziceri. Biblia declară ca profetia neimplinită este caracteristica de bază a unui profet fals (vezi, Deuteronomul 18:21-22). Nu este oare primejdios sa urmezi o organizatie ce are un trecut plin de profetii false?
  3. Organizatia Martorilor lui Iehova isi foloseste autoritatea abuziv. In ciuda numeroaselor ei profeţii false, organizatia Martorilor lui Iehova pretinde ca ea este singura religie adevarată şi că doar membrii ei sunt singurii creştini adevaraţi. Organizaţia afirmă că nimeni nu poate afla adevăruri spirituale dacă nu face parte din ea. De asemenea, mai susţine că mântuirea se obţine doar intrând în organizaţie şi că toţi ceilalţi, cu exceptia Martorilor lui Iehova, vor fi distruşi la Armaghedon. Organizatia Martorilor lui Iehova pretinde ca membrii ei să asculte şi să accepte fără discuţie orice poruncă şi interpretare oferită de către organizaţie.

Prin prezenta, vreau să afirm că membrii acestei secte sunt periculoşi pentru fiecare dintre noi. Ţin să vă îndemn să nu-i ascultaţi, să nu primiţi literatura lor şi cu atât mai mult, să nu-i primiţi în casele Dumneavoastră. Ei nu vor aduce decât lepădarea de adevăratul Dumnezeu, dezbinare şi ură, depărtare de tot ce are mai sfânt în sufletul său fiecare dintre noi. Să ne ajute Dumnezeu să înfruntăm şi această ispită, ferindu-ne de toată învăţătura eretică, venită din partea lor!

Preot Iulian Raţă


авто германия сайтытуры на мальдивы из харьковаТашкент отзывы циклевка паркета

4 COMENTARII

  1. buna ziua sunt ortdoxa dar nu aveti dreptate in legatura cu martorii.voi popii suntrti cei mai hoti ca luati bani de la oameni vaduve si saraci sunteti curvari mintiti lumea pe fata.si nu faceti botezuri cununii innormintari faraBANI.sunteti satanisti.Dumnezeu zice:fara plata ati prinit fara plata sa dati””voi ce faceti ?stoarceti bani din buzunarul oamenilor.hotilor s nerusinatilor.sa va fie rusine.sa cada foc si pucioasa peste voi sa va arda inflacarile iadului Dumnezeu.LAsati martorii in pacr HOTILOR!!!

    • Vă rog mult să nu mai spuneți că sunteți ortodoxă, pentru că astfel de blesteme nu poate să curgă din gura unui ortodox, cel puțin din gura unui creștin practicant! Îmi pare rău la fel pentru că generalizați. Chiar credeți că toți preoții, fără de excepție sunt răi, sunt după bani???

  2. Ce pierd?Va spun eu ce pierd:injuraturile crancene proferate seara de seara de baieti si fete,care chiar fete-si baga si-si scot organul genital masculin,fumeaza si toaca seminte,urineaza in scara blocului,asta pierd dle preot!

Comentariile sunt închise.