Te-ai gândit vreodată din ce eţti alcătuit? Prin ce te deosebeşti de pietre? Şi în general prin ce se deosebeşte omul de lumea înconjurătoare? Hai să ne gândim împreună la această întrebare.
Întâi să ne referim la ceea ce ne atrage atenţia în primul rând şi este comun pentru tot ce se află în lumea înconjurătoare. Această parte componentă comună pentru toate este – corpul. Pietrele, cristalele şi alte minerale au corpul lor, plantele – pe al său, animalele au alt fel de corp. Şi omul are corpul său, însă foarte diferit, chiar şi decât al celor mai apropiate specii de animale. În afară de corp omul mai are ceva, care nu mai are nici o fiinţă în univers. Cum crezi, ce anume?
Da, omul poate vorbi, scrie, deseana. Dar înainte de a începe a face ceva, el trebuie… să se gândească. Adică la început apare ideea, care apoi este exprimată fizic cu ajutorul corpului uman. Noi nu ne putem vedea gândurile şi nici ale altor oameni. Gindurile nu pot fi pipăite, masurate, cântărite – ele sunt nemateriale. Că ele există ştim sigur din experienţă. Se întâmplă uneori să ai pe suflet o tristeţe sau o bucurie, sau oricare alt sentiment. Dar iarăşi rămâne nevăzut, care poate fi simţit şi cunoscut de tine în interiorul tău. Alteori conştiinţa te mustră petru o faptă rea de care nimeni nu ştie nici nu va afla, însă ceva înăuntru îţi spune că n-ai procedat corect. Aceasta este vocea conştiinţei.
După cum vezi, omul are o lume întreagă în interiorul său, o lume nevăzută a gândurilor, sentimentelor, trăirilor, aspiraţiilor, dorinţelor, care de multe ori nu sunt legate de lumea văzută. Ele sunt nemateriale şi trăiesc o viaţă a sa, deosebită. Toate acestea au loc în sufletul omului. Vezi ce fiinţă complicată este omul?
Probabil ai văzut deja că Dumnezeu a creat omul în mod diferit decât tot ce a creat El până atunci. Iată cum scrie în Sfinta Scriptură despre aceasta: „Luînd Domnul Dumnezeu ţărâna din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a facut omul fiinţă vie” (Facerea2,7). Lumea văzută şi cea nevăzută a fost deasemenea creată de Dumnezeu, dar n-a apărut din nimic. Omul devine cunună a creţiei lui Dumnezeu. Trupul i-a fost creat din pământ, iar sufletul i-a fost pus prin suflare Dumnezeiască. După cum vedem natura umană se compune din două parţi- trup şi suflet. Omul este un microcosmic – un cosmos în miniatură, spre deosebire de lumea înconjurătoare – macrocosmosul. O asemenea conceptie despre om se întîlnea la grecii antici, în cele mai bune lucrări ale filozofilor, care încercau să înţeleagă natura şi predestinaţia omului în această lume.
Omul a fost chemat chiar de la început să înfăptuiască legătura dintre lumea materială şi cea sprirituală. Prin el materia trebuia să se îndumnezeiască. Însă omul, contrar chemării lui primordiale, a căzut în păcat.
Din ce este alcătuit omul?
Ultimele articole
Descoperă ortodoxia
Autorii noștri
