ONU: musulmanii despre „defăimarea religiilor”
Ţările musulmane au depus la Consiliul pentru drepturile omului de la ONU un proiect de rezoluţie vizând lupta contra „defăimării religiilor”, „grav afront la demnitatea umană” şi care antrenează la „ură religioasă şi violenţă”. Proiectul de rezoluţie prezentat atenţionează asupra „gravelor implicări ale islamofobiei” şi asupra faptului că Islamul este frecvent „asociat în mod greşit cu violenţele împotriva drepturilor omului şi cu terorismul”. Se denunţă, în particular, „intensificarea unei campanii generale de defăimare” incluzând „controlul selectiv pe bază etnică sau religioasă a minorităţilor musulmane” după atentatele de la 11 septembrie 2001.
Se mai exprimă „neliniştea” în privinţa difuzării de „imagini negative la adresa anumitor religii în media”, aluzie la caricaturile lui Mahomed apărute în 2005 în presa daneză şi în Ţările de Jos. Textul, care stipulează că „toate religiile aduc o contribuţie preţioasă la civilizaţia modernă”, va fi discutat de 47 de membri ai Consiliului în vederea eventualei adoptări, pe 26 şi 27 martie. După părerea unor observatori, textul ar putea fi retras chiar de către promotorii săi dacă nu se ajunge la un minimum de consens pe o temă care a provocat dezbateri intense la ONU. În timpul pregătirilor conferinţei „Durban II” contra rasismului, care va avea loc în aprilie la Geneva, ţările occidentale au refuzat categoric introducerea conceptului de „defăimare a religiilor”. Mai multe ţări europene au ameninţat să se retragă.
www.lacasuriortodoxe.com

lingerie femme coquine