Cea mai nobilă faptă
Un om avea trei feciori şi le-a împărţit toată averea în afară de un inel, pe care l-a rezervat pentru cel care va face fapta cea mai nobilă. Feciorii plecară. După câteva luni se întoarseră. Cel mai mare zise: – Un negustor mi-a încredinţat o mare sumă de bani şi i-am restituit-o.
– Cu aceasta ţi-ai îndeplinit numai datoria, zise tatăl.
Al doilea zise:
– Eu am scăpat de la înec un copil, periclitându-mi viaţa.
Tatăl răspunse:
– A fost bine şi erai îndreptăţit s-o faci.
Al treilea zise:
– Eu l-am găsit pe cel mai mare duşman al meu, dormind pe marginea unei prăpăstii şi l-am trezit ca nu cumva să cadă în prăpastie.
Tatăl îi întinse inelul şi-i zise:
– Tu ai făcut fapta cea mai nobilă, căci ai împlinit porunca cea mai grea: „Iubiţi pe duşmanii voştri”.
pr. Nicolae PURA, Pilde, 2004
