Luni, în Republica Moldova s-a săvârşit pomenirea celor răposaţi
Ieri, 27 aprilie 2009, majoritatea bisericilor ortodoxe din Moldova au săvârşit pomenirea generală a celor răposaţi, părinţi şi fraţi ai noştri, care au trecut la cele veşnice. Această tradiţie este păstrată şi în Biserica din Lucaşeuca, Orhei. Astfel, în dimineaţa zilei, la 6.00, s-au săvârşit ceasurile, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care a urmat Panihida Mare şi Înconjorul cimitirului cu steagurile şi cu tradiţionala cântare „Hristos a înviat!”. S-a făcut pomenirea tuturor celor răposaţi, cu pomenirea particulară la fiecare mormânt.
Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea generală a morţilor în mai multe zile din cursul anului bisericesc. Acestea sunt Sâmbetele 2-a a 3-a şi a 4-a din Postul Mare, Sâmbătă înainte de Duminica Mare, sâmbătă înainte de Sfântul Mare Mucenic Dumitru şi Paştele Blajinilor propriu zis. În Republica Moldova, doar de Paştele Blajinilor creştinii obişnuiesc să meargă la cimitir, săvârşindu-se pomenirea la fiecare mormânt separat.