Biserica jefuită, iar pastorul ameninţat în Şri Lanka
O biserică a fost jefuită şi un pastor a fost ameninţat în Şri Lanka în ultimele săptămâni, potrivit ştirilor de la National Christian Evangelical Alliance din Şri Lanka şi de la Compass Direct. În seara zilei de 5 aprilie, un grup de atacatori neidentificaţi a dat buzna în clădirea unei biserici metodiste din oraşul Dehiwela, districtul Colombo. Instrumente muzicale, Biblii, cărţi de cântece şi documente aparţinand bisericii, inclusiv acte de căsătorie şi de botez, au fost furate.
În 8 aprilie, patru militanţi budişti s-au adunat în afara casei pastorului Padeep Kumara din oraşul Weeraketiya, districtul Hambanthota. Aceştia au cerut ca pastorul să iasă afară şi l-au ameniţat cu moartea. Soţia pastorului Kumara, care se afla acasă împreună cu cei doi copii, l-a sunat pe soţul său, însă până la sosirea acestuia, militanţii fugiseră. Mai târziu în acea seară, şeful grupului de militanţi l-a sunat pe pastor de câteva ori şi l-a ameninţat că-l ucide dacă nu părăseşte satul până la sosirea dimineţii. Acesta s-a întors apoi la locuinţa pastorului şi l-a ameninţat cu acte de violenţă. La sosirea poliţiei, şeful bandei a fost arestat. A fost eliberat în următoarea zi şi a depus o plângere, împreună cu alţi budişti din partea locului, împotriva bisericii pastorului Kumara. De asemenea, budiştii l-au ameninţat pe proprietarul locuinţei pastorului cu acte de violenţă dacă nu va evacua familia acestuia. Copiii pastorului a fost mutaţi de atunci într-o nouă locaţie, din motive de securitate.
stiricrestine.ro