Podeaua unei case din Italia „fierbe”!
Membrii unei familii din Italia se tem că locuinţa în care trăiesc este bântuită de fantome, după ce podeaua s-a încălzit atât de tare încât a ajuns la temperatura de fierbere! Potrivit site-ului Ananova, temperatura la nivelul podelei a depăşit în această săptămână 100 de grade Celsius, lemnul încălzindu-se atât de tare încât din el au început să iasă aburi. „Podeaua a devenit treptat tot mai caldă, iar dintr-o dată a început să fiarbă. Am chemat poliţia şi pompierii”, au povestit proprietarii casei. Experţii care au studiat fenomenul produs în casa din Risei, Sicilia, au precizat că nu există nici un fel de explicaţii geologice sau ştiinţifice pentru ceea ce se întâmplă sub podea. „Este înfricoşător. Când ştiinţa nu are nici un răspuns, te gândeşti că se întâmplă ceva ce are legătură cu lumea de dincolo”, a declarat un vecin.
www.libertatea.ro