Când a fost mai greu, ieri sau mâine?
E dureros. Doare mult de tineretul nostru, care este rătăcit şi depărtat de cele sfinte. Mă doare de faptul că aceştia nu iubesc rugăciunea, nu iubesc adevărul nu-L iubesc pe Dumnezeu. Deseori mă gândesc la faptul că pe părinţii noştri, poate că nu integral, parţial, dar oricum îi înţelegem. Au fost educaţi într-un spirit depărtat de Dumnezeu. Au trăit într-o epocă în care doar o simplă rugăciune către Dumnezeu, făcută în public te supunea riscului de a pierde şi serviciul şi reputaţia şi autoritatea pe care o deţineai. Bisericile erau foarte rare, iar care erau deschise se aflau sub cea mai strictă supraveghere, sau erau arhipline, neâncăpătoare de creştini, ceea ce pentru unii forma un discomfort. Preferau mulţi să nu meargă deloc înaintea Domnului. S-ar părea că timpurile s-au schimbat. Majoritatea au recunoscut, că acel Dumnezeu, pe care toţi voiau să-L scoată în afara legii, totuşi există. S-au deschis Sfintele Lăcaşe de cult. Cuvântul Domnului se propovăduieşte. Cuvântul Domnului se adevereşte prin minunile ce se săvârşesc, totul ca în timpul Sfinţilor Apostoli… Cu durere, recunoaştem, că, ca şi în timpul apostolilor, fariseii mai sunt şi azi. Cărturarii nu au pierit, dar şi nepăsarea din popor este vie. Lumea până azi este într-o continuă frământare, într-o agonică căutare a fericirii, a bunăstării aici pe pământ, uitând de veşnicie. Oamenii noştri se tem să se gândească la moarte. Sfântul Vasile însă, contrar fricii omeneşti strigă foarte clar „Cea mai adâncă înţelepciune este gândul la moarte”.
Mă gândeam zilele acestea că tinerii noştri sunt educaţi anume în acest spirit, adică în spiritul grabei după vânt. Câţi părinţi le citesc copiilor săi în fiecare seară Vieţile Sfinţilor, sau cel puţin odată în săptămână, sau măcar la sărbători? Câţi părinţi le citesc copiilor săi Biblia pentru copii? De fapt cum să le-o citească lor dacă ei nici măcar nu o au în casă, da de citit, nici vorbă.
În parohia mea, de curând au început a veni nişte fetiţe drăguţe, de clasele primare la strană, să cânte la cor. Cineva din cei apropiaţi a reacţionat foarte promt: „Da ce sunt babe să umble la Biserică în toată sărbătoarea?” Oamenii au uitat un lucru esenţial. Faptul că fiecare dintre noi suntem mădulare ale Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos. Ori, un organism este sănătos doar atunci când toate organele sunt sănătoase? Au uitat despre faptul că Hristos vine în fiecare sărbătoare prin trupul şi sângele său, coborându-se la noi. În aşa situaţii ar fi fost cazul ca toţi să dea năvală, ca să ia Sfânta Împărtăşanie. Dar nu, se întâmplă contrariul. Lumea fuge de Domnul, lumea aleargă după vânt, iar copilaşii sunt educaţi în acelaşi spirit. Ar fi fost cu totul altă situaţie, dacă lumea ar fi fugit nu de Domnul, dar după Domnul… Rămâne doar să nu deznădăjduim…
