Lume, soro, lume: Evadare din închisoare păcatului
O seară limpede şi caldă pe malul mării în oraşul Sevastopol. Lucia priveşte la argintul nesfârşit al apei, apoi se uită în ochii mei. Parcă e gata să-mi spună ceva foarte important, dar nu se hotărăşte. Ne cunoaştem de câteva zile, dar mi s-a lipit de inimă această tânără, venită de zece ani în Feodosia din fostul judeţ Cahul. Într-un târziu, când marea îşi cernea binecuvântarea peste noi, ea, cumpănindu-şi cuvintele, porni să depene firul unei poveşti incredibile, dar adevărate… Copil dorit şi aşteptat de tata
Lucia era mezina în familia de intelectuali Munteanu. După doi fraţi mai mari, venirea ei pe lume la un interval de zece ani de la al doilea fecior a fost darul cel mai preţios oferit de Domnul acestei familii de gospodari. Dar cel mai fericit dintre toţi era tatăl. Pentru că anume el îşi dorise nespus o fetiţă. Iată de ce, încă din leagăn, fericitul tată îşi acoperea odorul cu sărutări din creştet până în tălpi, inclusiv prin locurile cele mai intime. Şi iată că, pe când Lucia trece puţin peste trei anişori, mama se îmbolnăveşte şi stă mai mult prin spitale decât acasă. Fraţii îşi vedeau de jocurile şi interesele lor, astfel că micuţa rămâne mai mult în grija tatălui. El o pieptăna, el îi făcea de mâncare, el o legăna până adormea, apoi se culca alături, veghindu-i somnul. Copiliţa se deprinsese atât de mult cu tata, încât nu adormea până acesta nu venea să se culce lângă ea. Şi acest dormit alături de tata s-a prelungit până la 18 ani.
Patima paharului
După un îndelungat tratament prin spitale şi sanatorii, doamna Munteanu în sfârşit se înzdrăveni. Bună şi harnică la trebi, veselă de felul ei, ea reaprinse din nou soarele în casă în toată plinătatea lui. Dar această lumină binefăcătoare nu dură mult. Nu se ştie din ce motive femeia fu atrasă de patima alcoolului. Soţul suferea mult din această cauză şi încerca cu toate argumentele posibile s-o scoată la mal. Ea însă rămânea surdă la toate. De la o vreme, prezenţa ei mereu aghezmuită în casă îi provoca greaţă. Şi aşa cum necazurile nu vin niciodată singure, pe capul omului se mai dezlănţui şi o furtună de neplăceri la serviciu, care au dus până la urmă la eliberarea lui din funcţia de director de şcoală. Singurul lucru care-i încălzea inima în acele momente era Lucia. Cu ea împărţea şi tristeţi şi bucurii. Cu ea scurta nopţile, savurând din plăcerea lecturilor. De la poveşti şi cărţi din programa şcolii citite împreună, ajunse acum la citirea şi dezghiocarea romanelor de dragoste. (Dl Munteanu era profesor de română).
Incestul
Cu o lună înainte de a împlini 16 ani, Lucia citi împreună cu tatăl romanul „Amantul doamnei Chetterley”. L-au citit într-o noapte dintr-o respiraţie, dar l-au analizat zile în şir după aceea. Astfel că, la ziua ei, discuţiile cu tata se axau tot în jurul celor citite în roman. Iar seara, după ce au petrecut oaspeţii, s-au culcat cu toţii. Tata a aţipit repede alături de fiică. Pe Lucia însă n-o prindea somnul. Ascult acum înregistrarea făcută la dictafon şi parcă o văd cu ochii plecaţi, frângându-şi degetele de la mâini, rostind cuvintele rar şi cu nehotărâre: „Să fi fost ora două de noapte, când tata se trezi ca scuturat de friguri. Ce-o fi fost în capul lui atunci, nu pricep nici astăzi! Ieşi afară, apoi intră şi, umil şi rugător, îmi ceru să mă dăruiesc lui. Mi-a zis cu blândeţe: „Nu te teme! N-o să-ţi fac nimic rău. Aşa ca în roman, am să te învăţ să înţelegi sexualitatea”. În acele clipe, tainice ispite se deşteptau şi-n mine. Aşa şi-a început tatăl meu predarea lecţiilor de sexualitate, care au durat mai bine de doi ani…”
Ceea ce auzeam nu putea să mă lase netulburată. Această stranie poveste era neaşteptată şi mă lăsăse fără cuvinte. Iar Lucia îşi depăna firul povestirii. Din acea noapte, a prins a se uita la părintele ei cu totul altfel. Frumos şi plăcut la chip, era de ajuns numai să-i arunce o privire şi în ea se aprindeau dorinţele. Tata nu putea rezista pasiunilor, dar nici fiica nu putea rezista, când acesta se atingea de ea. Îşi oferea trupul cu uşurinţă ori de câte ori îi cerea. Ajunşi la paroxismul depravării, se pierdeau în desfătări, fără să le pese de morală şi de Dumnezeu. Şi doar arareori părintele îndrăgostit cugeta în glas că l-ar putea ajunge pedeapsa cerească pentru acest păcat.
Cheful se duce şi necazul vine
Dar se vede că şi Dumnezeu se făcea a nu vedea păcatul, lăsându-i parcă în uitare să-şi satisfacă poftele sexuale. Însă, vorba ceea, cheful se duce şi necazul vine. Lucia rămâne însărcinată. După întreruperea sarcinii, au lovit-o crunt nişte complicaţii, că mai-mai era să dea ortul. Un an întreg a tot umblat pe la medici până şi-a aflat vindecarea. A fost nevoită să repete clasa a XI-a, căci lipsise mai mult de jumătate de an de la şcoală. Şi aşa cum Dumnezeu nu bate cu băţul, un alt necaz se abate asupra familiei lor – fratele mai mare, soţia şi fetiţa lor de trei anişori sunt răpuşi de un accident de maşină. La câteva luni după aceasta, moare şi doamna Munteanu. Iar peste o jumătate de an se îmbolnăveşte rău de tot domnul Munteanu.
Şi de atunci un nor mare, negru şi o suferinţă mistuitoare s-au lăsat peste sufletul lui căzut în păcat. Cu mâna şi piciorul drept paralizate, de zece ani se chinuie de unul singur într-o casă mare şi pustie. Deznădejdea îl apasă şi amărăciunea îi tulbură inima. Din frumuseţea lui de altădată n-a mai rămas nimic.
Lucia vrea să plece la o mănăstire
Iar Lucia, cum a terminat şcoala, a plecat din casa părintească frântă de povara păcatului, cu sufletul ca o pădure mută, fără păsări şi fără soare. A făcut facultatea la Kiev şi de zece ani e stabilită cu traiul în Feodosia. Nu e căsătorită şi nici nu vrea să se căsătorească. Pe acasă n-a mai dat de când a plecat. Doar cu fratele, care nu ştie nimic de păcatul lor, mai ţine legătura. Necăjită peste măsură că n-a putut săruta altarul iubirilor curate, a prins a merge în pelerinaje pe la biserici şi mănăstiri, mărturisindu-şi păcatul. După aceasta, evlavia s-a deşteptat în ea. Deşi a conştientizat că a ierta e creştineşte, deocamdată nu poate să-l ierte pe taică-său. Prin rugăciuni fierbinţi luptă pentru pâinea de iubire din care diavolul tot încearcă să rupă câte o felie. Dar crede că la fel cum Domnul s-a îndurat de Maria Egipteanca, şi din iubitoare de desfătări a făcut-o iubitoare de nevoinţă, aşa o va ajuta şi pe ea să se lepede de tot răul.
La final, mi-a spus că a decis să intre într-o mănăstire din Crimeea să se călugărească, iar acolo, prin lacrimi de pocăinţă, consideră că va putea mai uşor să rupă lanţurile vrăjmaşului. Ţin să vă mai spun că am mers cu ea la mănăstirea „Sf. Kliment” din Sevastopol. M-a impresionat felul ei de a se ruga. Îmi stăruie şi acum în faţa ochilor, când închei această poveste, chipul ei, cu mâinile prinse în rugăciune şi capul aplecat ca de povara gândurilor grele, stând în genunchi în faţa Icoanei Maicii Domnului. Din acea rugăciune şoptită am desluşit următoarele: „Trimite, Doamne, pacea şi peste sufletul tatălui meu, acoperă-l cu mâna Ta şi ajută-l să sporească în fapte bune şi în tot ce e bineplăcut ţie. Pentru rugăciunile Tale, Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă să pot să-l iert. Amin.”