Ortodoxia şi integrarea europeană

Preluând nişte concepţii învechite, care au o oarecare explicaţie istorică, atunci când se referă la un trecut, dar nici o legătură cu realitatea, când se referă la epocă contemporană, anumiţi politologi şi sociologi din Occident şi de peste ocean, dar şi din spatiul tarilor din Răsăritul Europei, mai căldicei în cele ale Ortodoxiei sau chiar ostili Ortodoxiei din motive confesionale, culturale şi chiar social-economice, au ca punct de plecare privind Biserica Ortodoxă şi Europa contemporană, axioma: „Europa se sfârşeste acolo unde începe Ortodoxia”. Şi anume o axiomă în sensul matematic al cuvântului de adevăr nedemonstrat, dar care este acceptat pentru construirea unui silogism apodictic. Concluzia acestei propoziţii axiomatice este că hotarele continentului european ar fi determinate de zona teritorială în care nu este marturisită Ortodoxia. Este o teză de mare originalitate, cum subliniază Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, dar care „logic, atrage dupa sine ideea neacceptabilă că Europa va înceta să existe dacă popoarele acesteia ar deveni ortodoxe”. Deci, popoarele şi statele ar putea intra în Europa numai dacă împărtăşesc şi mărturisesc una dintre cele două credinţe, credinţa romano-catolică sau credinţa protestantă.Teoria în cauză, lansată de anumiţi politologi şi sociologi occidentali şi împărtăşită mai puţin explicit de anumiţi oameni de cultură, politologi şi sociologi din spaţiul răsăritean al Europei, unde Ortodoxia este la ea acasă, „poate sugera că moştenirea culturală a Europei este incompatibilă cu moştenirea culturala a Bisericii Ortodoxe şi poate induce ideea potrivit căreia conducerea politică a Europei încetează acolo unde începe preponderenţa spirituală a Bisericii Ortodoxe”.
Biserica răsăriteană nu poate ocoli aceste teorii ca şi când n-ar privi-o, ci trebuie să le ia în serios, atât în interesul ei dar şi al maselor de credincioşi, precum şi al unor întregi naţiuni şi popoare şi chiar ţări din Răsăritul Europei, în demersul lor pentru integrarea europeană. Falsitatea şi consecinţele nefaste ale acestor teorii trebuie să fie denunţate şi respinse pentru cauza unităţii şi armoniei Europei întregi la acest început de mileniu.
Toţi întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale (deci naţionale) şi autonome din Europa susţin, argumentând teologic, integrarea europeană a statelor din Sud-Estul şi Răsăritul Europei, în numele marilor valori şi virtuţi ale Ortodoxiei şi ale bogăţiei ei spirituale inepuizabile, suport al marii Comuniuni deschise, de care este capabilă Ortodoxia pentru eliminarea dezbinărilor de tot felul, inclusiv a celor de natura spiritual-bisericească şi religioasă în general.
Sanctitatea Sa, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, este apologetul inegalabil, la ora actuala, al procesului integrarii europene cu pastrarea propriei identitati culturale si spirituale a statelor ortodoxe in constructia Europei de maine.
Astfel, „in ce priveste incompatibilitatea mostenirii culturale a Europei, nimeni nu ar avea vreo obiectie, replica Sanctitatea Sa Bartolomeu I, daca s-ar include in mostenirea europeana si originile negre ale civilizatiei europene, cum ar fi: fascismul, nazismul, nietzsche-ismul, rasismul, holocaustul evreiesc, Inchizitia, cruciadele, lepadarea crucii de catre Biserica si luarea spadei razboaielor religioase de 100 de ani si respectiv de 30 de ani, asfixierile cu gaze din Abisinia, suveranitatea – nu lipsita de interes – asupra coloniilor care au constituit candva o parte uriasa din globul pamantesc, indulgentele, cele doua razboaie mondiale, rationalizarea si secularizarea credintei, teoria despre moartea lui Dumnezeu si atatea alte abateri, care, – in mod sigur – nu reprezinta manifestari ale unei civilizatii superioare, ci atrocitati de care Dumnezeu a pazit Biserica Ortodoxa si, in cea mai mare parte, popoarele ortodoxe”. Este foarte adevarat ca pentru foarte multe din aceste pacate comise chiar de Biserica Romano-Catolica, papa a cerut iertare publica. Suveanul Pontif cere iertare pentru Biserica Romano-Catolica si pentru crestinii catolici, dar fara sa mentioneze ca multe dintre aceste pacate enumerate mai sus, au fost savarsite cu aprobarea Vaticanului insusi, precum dezbinarile dintre crestini prin acte de uniatie, persecutiile impotriva unor savanti acuzati de erezie (arderile pe rug), masurile represive ale Inchizitiei, dar si fascismul insusi si antisemitismul, precum si apartheid-ul.
Nu Apusul sta la baza culturii europene, ci Rasaritul, caci, cum spune Patriarhul ecumenic, „elementele bune ale civilizatiei europene… provin in cea mai mare parte din Bizantul Ortodox care a fost aparatorul traditiei si literaturii vechi grecesti, increstinatorul acestora si transmitatorul tezaurului crestin in Occident, astfel incat, in final, la temeliile civilizatiei europene se afla Bizantul, adica expresia dominanta a Bisericii Ortodoxe Rasaritene”.
Iar afirmatia politologilor occidentali si rasariteni (si chiar romani, dintre cei extaziati in fata valorilor Occidentului), potrivit carora conducerea Europei se sfarseste acolo unde inceteaza influenta spirituala a Ortodoxiei, starneste mare amaraciune celor din Rasarit pentru faptul istoric, bine cunoscut si trait de acestia, ca tarile ortodoxe care alcatuiau Imperiul Roman de Rasarit ce fusese crestinat si in mare parte elenizat, dar care a ramas multinational sau mai exact multietnic si tolerant, s-au opus subjugarii I01 de catre puterea politica din Europa occidentala si au rezistat politic si ai ramas, in acelasi timp, ortodoxe in ciuda cruciadelor organizate de Occi dent si de papa insusi.
Istoria insasi ne arata ca „Europa Occidentala n-a reusit sa supuna inte grai Europa Rasariteana Ortodoxa, cu toate ca ea a intrebuintat toate mijloa cele religioase, ideologice, politice, militare s.a.m.d.”.
Diferentierea intre Europa Occidentala si Europa Rasariteana Ortodoxa, este un adevar istoric, dar insusirea in exclusivitate a numelui de Europa de catre partea occidentala a acesteia este o abatere stiintifica importanta. Si totusi disputa pe marginea numelui nu ar avea nici o importanta, „daca sub ea nu s-ar ascunde o criza axiologica si anume mandria ca aceasta denumire – respectiv termenul de Europa – este simbol a ceea ce este bun si poate fi utilizat in mod justificat numai de catre asa-zisa pane buna a Europei, cea occidentala”.
Poate ca in trecut, cand confruntarea dintre Europa Occidentala si cea Rasariteana era in desfasurare, insusirea denumirii de Europa de catre partea ei occidentala era de inteles si simpatizata aceasta denumire, ca o incercare de autojustificare in tot ceea ce facea. „in prezent insa, cand Europa se indreapta spre finalul acestei confruntari, intr-un climat de respect fata de mostenirea culturala a tuturor popoarelor ei, rasaritene si occidentale, respectarea unor astfel de puncte de vedere, constituie reinvierea unor devize parasite si vatamatoare, potrivnice principiului egalitatii si al respectului reciproc dintre popoarele Europei si, totodata, o negare clara a aspiratiei fundamentale de unire a tuturor tarilor europene”.
Astfel de puncte de vedere, ca: adevarata Europa este partea occidentala a continentului, necesitatea insusirii valorilor culturii occidentale, precum si a valorilor economice, social-politice; punerea in practica a democratiei apusene si chiar a spiritualitatii occidentale, considerate premise si conditii ale integrarii europene – nu sunt decat instrumente ale luptei politice ale Occidentului impotriva Europei rasaritene, instrumente fara baza stiintifica si logica. Si de aici pretentia Occidentului ca intreaga cultura, civilizatia si spiritualitatea europeana se fundamenteaza pe catolicism si protestantism. in cazul acesta Ortodoxia este pentru unii o piedica pe drumul integrarii europene.
Nu negam faptul ca in anumite conditii contradictiile dintre culturi si religii au dus si la conflicte armate, chiar intre Rasaritul si Apusul Europei. Dar nu se poate argumenta, in continuare, ca Ortodoxia, cu bogatia ei de spiritualitate religioasa si mistica, este astazi o piedica in calea integrarii europene a tarilor cu majoritate ortodoxa din Centrul, Rasaritul si Sud-Es-tul Europei. Dimpotriva, o astfel de integrare este o sansa si pentru Europa si cultura occidentala de a iesi din anumite impasuri spirituale, prin intoarcerea la radacinile autentice dinainte de Marea Schisma din 1054. Europa occidentala „are nevoie, in primul rand de: analiza, aprofundare si constientizare a propriei sale istorii si a mostenirii religios-culturale a Bisericii nedespartite, unde va redescoperi mult din ceea ce a pierdut, adica darurile cele mai pretioase… Si… Ortodoxia poate sa o ajute in mod hotarat la o astfel de introspectie, atat de necesara si de profunda”.
Secretarul General al Consiliului Europei, plecand de la factorul spiritual, spunea ca „Europa nu poate supravietui fara izvoare cu adevarat spirituale”. Asa se si explica, spunea el, de ce un organism politic precum Consiliul Europei se ocupa de monahism la sfarsitul secolului XX, secolul exploziei tehnologice si al informaticii si pentru ce „ Sfantul Munte Ortodox ramane o mostenire comuna si un punct de referinta al intregii Europe”.
Uniunea Europeana este alcatuita cu precadere, in prezent, din tarile Europei Occidentale. Diferitele tratate europene (Mastricht, Amsterdam s.a.) se refera la mostenirea culturala europeana. Scopul tarilor membre ale Uniunii Europene este de a extinde granitele Uniunii pana la cele mai indepartate hotare ale continentului, adica pana la Urali. Acest lucru reiese din preambulul tratatelor Uniunii Europene, in care membrii participanti afirma cu tarie: „suntem hotarati sa inaintam spre un nou stagiu al lucrarilor, spre o dezvoltare europeana deplina care sa inceapa cu crearea comunitatilor europene” …„si avem in vedere semnificatia istorica a incheierii diviziunii continentului european”.
Iar in Statutul legal al Uniunii Europene nu exista nici o discriminare in detrimentul Ortodoxiei sau al oricarei alte religii si nici in vreun tratat al Uniunii. Dovada ca Uniunea Europeana nu este impartita confesional este concluzia trasa si subliniata de catre Patriarhul ecumenic Bartolomeu I.
Este foarte adevarat ca Uniunea Europeana doreste extinderea in tarile traditionale ortodoxe ale Europei Rasaritene, in principal, pe baza criteriilor economice si politice, si nu pe baza criteriilor religioase. Invocarea criteriilor religioase de catre cei interesati, dintr-o parte sau din alta, urmareste dezintegrarea Europei si nicidecum unificarea dorita a Europei.
Ortodoxia nu are nici un interes sa promoveze dezintegrarea, ci dimpotriva, unitatea si comuniunea celor doua parti ale Europei. Ea cere numai atat, si anume, ca tarile traditionale ortodoxe, sau cu majoritate de credinciosi ortodocsi, sa-si pastreze spiritualitatea lor ortodoxa, intr-o deschidere ecumenica fata de Biserica Romano-Catolica si Bisericile protestante. in cazul acesta, ecumenismul inteles ca deschidere reciproca si respect al Bisericilor si ca impreuna-mergere si crestere a acestora pe drumul unitatii crestine, nu poate fi decat benefic Uniunii Europene, sub raportul extinderii ei si al fortei de afirmare a acesteia.
Dorinta ortodocsilor este sa se realizeze unitatea Bisericii si anume unitatea simfonica soborniceasca a Bisericii, precum si unitatea lumii, iar nu dezintegrarea ei. „Cautam unitatea in armonia mintii, a credintei comune, pacii si dragostei, adica in domenii total spirituale, si nu prin reunirea fortata, externa, a lumii in jurul Bisericii Ortodoxe, prin obligatii de natura materiala sau psihologica… Dumnezeul adevarat este Dumnezeul dragostei si al pacii, nu al razboiului si al urii”.
Acesta este mesajul pe care Ortodoxia il transmite Uniunii Europene, in spirit fratesc si irenic, in timp ce intindem mana spre cooperare fratilor si surorilor noastre din Europa Occidentala si din intreaga lume, indiferent de confesiunea sau de religia acestora. „Este un mesaj al dragostei, un mesaj al sacrificiului, al descoperirii si nu un mesaj al dominarii prin putere”, conchide Patriarhul ecumenic Bartolomeu I. Este un mesaj spre unitate simfonica a neamurilor in diversitatea lor specifica si nu colectivista, prin lucrarea Duhului Sfant de realizare a unei largi comuniuni si comunitati a popoarelor Europei.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR