Despre plecarea părintelui Teofil
Despre plecarea părintelui Teofil, am aflat ieri, în timpul slujbei Sfintei Liturghii… Mi-a tresărit sufletul când am auzit…. Ne rugam pentru adormitul părintele arhimandrit Teofil… Gândul mi-a zburat către duhovnicul de la Mănăstirea Sâmbăta şi m-am întristat pentru că nu am apucat să îl cunosc personal; îl port însă în inimă, de când l-am văzut pentru prima dată, acum aproape 4 ani, într-o librărie, pe coperta unei cărţi… De atunci biblioteca mea se imbogateste mereu, pentru ca oricand, o carte in care sunt scrise cuvintele de folos ale parintelui, ajunge , dupa ce a fost citita si rascitita, langa celelate.
In vara lui 2007, am ratat, din neascultare as putea spune, pentru ca in loc sa il astept si pe sotul meu, m-am grabit sa intru in biserica…eram la Manastirea Sambata…cand am iesit, sotul meu mi-a spus ca a trecut pe langa el, un parinte orb, insotit de mai multi preoti…mi-a spus ca parea obosit…nu am mai indraznit sa il caut, cu toate ca tare mi-as fi dorit sa ii sarut mana si sa primesc o binscuvantare parinteasca…m-am multumit sa cumpar de la pangar, setul de 12 brosuri cu cuvinte de invatatura si sa sper ca il voi intalni alta data.
De ieri, acest „alta data”, a capatat o alta dimensiune…acolo unde a plecat parintele, e loc pentru toti, dar e nevoie si de multa lupta ca sa ocupam un loc.
Parintele a implinit anul acesta, in martie, 80 de ani…L-a iubit mult pe Dumnezeu si a primit multa iubire de la Dumnezeu…daca veti citi cartile scrise de domnia sa, veti vedea cat de mult a fost iubit si mai ales acum, cand pleaca spre un alt drum, pentru ca, asa cum spune psalmistul David:
„10. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen, zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani;
11. Iar de vor fi in putere, optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere.”
Sarut mana, parinte Teofil si sa ajute Bunul Dumnezeu, ca sambata, la Sambata, sa fie vreme frumosa iar peste cei care se vor ruga, sa coboare bucuria si pacea!
Bucurati-va si voi, cei ce ati citit pana acum si gustati din dulceata cuvintelor parintelui Teofil:
„Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?”
„Cel dintîi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvîntul: „Bucuraţi-vă!”. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvîntul «Bucură-te!». Aşa încît unii au şi tradus cuvîntul acesta ca un cuvînt de salut, dar poate fi şi un cuvînt de îndemn la bucurie. Cînd Domnul Hristos S-a întîlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormîntul gol le-a spus: «Bucuraţi-vă!». Şi după aceea, îndată: «Nu vă temeţi!» Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: «Nu vă temeţi!». Bucuraţi-vă, şi nu vă temeţi! (…) Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi». S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mîntuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mîntuitorului dinainte de Pătimire. (…) Să ştim că dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rînduială. Să ştim că dacă n-avem curaj, dacă sîntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu sîntem în legătură cu Mîntuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gîndi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.”
In vara lui 2007, am ratat, din neascultare as putea spune, pentru ca in loc sa il astept si pe sotul meu, m-am grabit sa intru in biserica…eram la Manastirea Sambata…cand am iesit, sotul meu mi-a spus ca a trecut pe langa el, un parinte orb, insotit de mai multi preoti…mi-a spus ca parea obosit…nu am mai indraznit sa il caut, cu toate ca tare mi-as fi dorit sa ii sarut mana si sa primesc o binscuvantare parinteasca…m-am multumit sa cumpar de la pangar, setul de 12 brosuri cu cuvinte de invatatura si sa sper ca il voi intalni alta data.
De ieri, acest „alta data”, a capatat o alta dimensiune…acolo unde a plecat parintele, e loc pentru toti, dar e nevoie si de multa lupta ca sa ocupam un loc.
Parintele a implinit anul acesta, in martie, 80 de ani…L-a iubit mult pe Dumnezeu si a primit multa iubire de la Dumnezeu…daca veti citi cartile scrise de domnia sa, veti vedea cat de mult a fost iubit si mai ales acum, cand pleaca spre un alt drum, pentru ca, asa cum spune psalmistul David:
„10. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen, zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani;
11. Iar de vor fi in putere, optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere.”
Sarut mana, parinte Teofil si sa ajute Bunul Dumnezeu, ca sambata, la Sambata, sa fie vreme frumosa iar peste cei care se vor ruga, sa coboare bucuria si pacea!
Bucurati-va si voi, cei ce ati citit pana acum si gustati din dulceata cuvintelor parintelui Teofil:
„Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?”
„Cel dintîi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvîntul: „Bucuraţi-vă!”. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvîntul «Bucură-te!». Aşa încît unii au şi tradus cuvîntul acesta ca un cuvînt de salut, dar poate fi şi un cuvînt de îndemn la bucurie. Cînd Domnul Hristos S-a întîlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormîntul gol le-a spus: «Bucuraţi-vă!». Şi după aceea, îndată: «Nu vă temeţi!» Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: «Nu vă temeţi!». Bucuraţi-vă, şi nu vă temeţi! (…) Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi». S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mîntuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mîntuitorului dinainte de Pătimire. (…) Să ştim că dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rînduială. Să ştim că dacă n-avem curaj, dacă sîntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu sîntem în legătură cu Mîntuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gîndi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.”
