Papa Benedict al XVI-lea: Credinţa şi ştiinţa, necesare pentru înţelegerea omenirii
Papa Benedict al XVI-lea a declarat vineri, în cadrul evenimentelor care marchează Anul Internaţional al Astronomiei stabilit de ONU şi care marchează implinirea a 400 de ani de la primele observaţii cu telescopul făcute de Galileo Galilei, că atât credinţa, cât şi ştiinţa sunt necesare pentru deplina înţelegere a omenirii şi a locului ei în univers, relatează The Canadian (…) Suveranul Pontif s-a întâlnit cu astronomi din întreaga lume şi a lăudat dialogul şi reflecţia în desfăşurare asupra complementarităţii credinţei şi raţiunii în serviciul unei înţelegeri integrale a omului şi a locului său în univers.
Sfântul Părinte a afirmat că epoca noastră, cu potenţialul său pentru mari descoperiri ştiinţifice, solicită observaţia atentă, judecata critică, răbdarea şi disciplina, care sunt esenţiale metodei ştiinţifice moderne.
În acelaşi timp, adevărata cunoaştere este mai mult decât calcul şi experiment şi ne invită să ne ridicăm privirea în împărăţia mai înaltă a spiritului, a adăugat papa.
Biserica Catolică s-a confruntat mult timp cu acuzaţii potrivit cărora este ostilă ştiinţei, afirmaţii alimentate de denunţarea de către biserică a teoriei lui Galileo ca fiind un pericol la adresa credinţei.
Papa Ioan Paul al II-lea a declarat, în 1992, că sentinţa bisericii împotriva lui Galileo Galilei a fost o eroare rezultată dintr-o tragică neînţelegere reciprocă. De atunci, biserica a acţionat pentru reabilitarea acestuia.
Galileo a fost judecat în 1633 ca eretic şi forţat să se dezică de teoria sa. A fost condamnat la închisoare pe viaţă, pedeapsă schimbată ulterior în arest la domiciliu.
Muzeul Vaticanului găzduieşte o expoziţie care prezintă telescoape rudimentare, globuri cereşti şi manuscrise originale aparţinând lui Galileo, ca parte a eforturilor de reabilitare depuse de biserică.