Casatoriile mixte in lumina invataturii si practicii canonice ortodoxe
Casatoria este privita – de ortodocsi – atat ca institutie divina (Facere I, 2; II, 23-24), cat si ca act juridic (Can. 19 apostolic). Cele doua aspecte, divin si uman, nu pot fi nici ignorate si nici separate, fiindca o consideratie unilaterala a casatoriei, si indeosebi a casatoriilor mixte, creeaza dificultati atat in viata familiala a sotilor, cat si in societate. Biserica Ortodoxa a fost confruntata cu problema casatoriilor mixte inca din epoca apostolica, cand primii sai membri, recrutati dintre iudei si pagani, incheiau casatorii legale din punct de vedere al dreptului roman, cu necrestinii. Totodata, din aceeasi epoca a trebuit sa fie solutionata si problema practica, de a sti ce se intampla cu legatura conjugala a doi necrestini, dintre care unul s-a convertit la religia crestina.Sfantul Apostol Pavel ne adevereste ca adeseori se intampla ca numai unul dintre soti sa devina crestin. La intrebarea Corintenilor daca o astfel de casatorie mixta – sub raportul credintei deosebite a sotilor – trebuie anulata sau sa ramana in fiinta, Apostolul neamurilor a dat un raspuns care a ramas cu putere de norma legala (I Cor. VII, 12-16), fiind reiterat si in textul canonului 72 trulan. Conform invataturii pauline, existenta legala a acestui fel de casatorie mixta se recunoaste, principial, intrucat casatoria a fost incheiata inainte ca sotul respectiv sa fi primit credinta crestina ortodoxa. Privilegiul paulin – care este invocat si de teologiile confesionale – a principializat aplicarea iconomiei de catre Biserica Ortodoxa numai in cazul in care respectiva casatorie a fost contractata inainte ca unul dintre soti sa fi fost increstinat. Cat priveste casatoria crestinilor cu necrestinii, Sfantul Apostol Pavel s-a pronuntat negativ, interzicand-o cu desavarsire (I Cor. VII, 39 ; II Cor. VI, 14). De altfel, Constitutiile Sfintilor Apostoli au reafirmat aceasta invatatura, precizand ca cel care s-a botezat nu mai trebuie sa savarseasca „desfranarile nelegiuitilor”. Fireste, in conceptia Bisericii primare, asemenea casatorii mixte – dintre un crestin si un necrestin – au fost considerate desfranari ale nelegiuitilor, fiind interzise si condamnate. Reafirmand aceasta randuiala apostolica, canonul 72 trulan a stabilit o dispozitie canonica de principiu in viata Bisericii Ortodoxe.In contextul invataturii pauline, casatoria contractata de un crestin ortodox, cu o persoana de alta credinta, ar putea fi tolerata doar prin aplicarea principiului canonic al iconomiei. Aceasta aplicare a iconomiei implica insa anumite consecinte de natura canonico-pastorala, de care Biserica Ortodoxa – prin ierarhii sai – trebuie sa tina intotdeauna seama.In raspunsul adresat corintenilor, acelasi Apostol al neamurilor a precizat ca sotul ortodox are obligatia morala de a-si educa copiii rezultati dintr-o astfel de casatorie mixta intru credinta Bisericii Ortodoxe. Aceasta obligativitate invedereaza faptul ca „sotul ortodox trebuie sa aiba nu numai libertate deplina in marturisirea credintei sale si in savarsirea faptelor bune in conformitate cu invatatura lui Hristos, ci el sa aiba influenta morala asupra intregii vieti familiale…”.In baza unor dispozitii canonice, casatoria ortodocsilor cu eterodocsii este cu desavarsire interzisa. Cei care nu respectau aceasta dispozitie de principiu, se afuriseau, adica se excomunicau din comunitatea sau Biserica respectiva. Casatoria crestinilor ortodocsi cu eterodocsii a fost insa permisa numai in cazul cand partea eterodoxa fagaduia ca va trece la Ortodoxie (Can. 31 Laod.; 14 IV ec), adica devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina Botezului. Conform dispozitiei canonului 63 apostolic – in versiune de redactie coptica – un crestin poate sa se casatoreasca cu o femeie de alta credinta, cu conditia insa ca aceasta sa treaca la crestinism… ; daca refuza, sa se desparta de ea. Daca vreunul dintre soti adopta insa obiceiurile pagane sau pe cele iudaice…, acesta trebuie sa renunte la ele, ca sa nu fie excomunicat.In temeiul canonului 10 Laodiceea, „nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii – adica crestinii ortodocsi, sa impreune, din indiferenta, pe fiii lor cu ereticii prin legatura casatoriei”. Potrivit interpretarii data de unii canonisti ortodocsi, canonul respectiv interzice casatoria unui crestin ortodox cu orice persoana anatematizata de Biserica Ortodoxa, a carei erezie a fost deci anatematizata (Can. 1 II ec. ; 1 Sf. Vasile cel Mare ; 45 apost.).Prin urmare, casatoria cu un eterodox a fost cu desavarsire interzisa. Dupa randuiala apostolica, cei care nu renuntau la o asemenea casatorie erau excomunicati din Biserica. Pe cei care „nu se pocaiesc – prevedea Constitutiile Apostolice – afurisiti-i, despartindu-i de credinciosi, si aduceti la cunostinta publica indepartarea lor din Biserica lui Dumnezeu, si porunciti credinciosilor sa se fereasca cu desavarsire de ei, si sa nu se intovaraseasca cu ei nici la vorba, nici la rugaciuni, fiindca ei sunt potrivnici si rauvoitori Bisericii, strica turma, necinstesc mostenirea, se socotesc intelepti si sunt cu totul rai…”. Urmand aceasta randuiala apostolica, „Regulamentul pentru cazuri de afurisenii si anateme”, din anul 1910, – in vigoare si astazi in Biserica noastra – prevede ca, „…in cazuri de abatere a vreunuia dintre credinciosii crestini ortodocsi sau clerici…, dupa ce se va fi intrebuintat mijloacele descrise si raul ar fi tot neindreptat, Sfantul Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide. Sfantul Sinod, deliberand asupra cazului adus la cunostinta sa si neafland alt mijloc de intoarcere si indreptare, va putea da autorizare de anatema si afurisanie, cu rezerva de a se putea primi in adunarea credinciosilor cel blestemat, daca se va pocai deplin” (Art. II-III).Parintii Sinodului trulan au interzis, cu desavarsire, contractarea unei casatorii intre un crestin ortodox si un eterodox. In temeiul canonului 72, „nu este iertat barbatului ortodox sa se insoteasca cu femeie eretica, nici femeia ortodoxa sa se casatoreasca cu barbat eretic, ci de s-ar si vadi despre cineva ca a facut asa ceva, casatoria se considera nula si insotirea nelegiuita sa se dezlege ; …iar daca va calca cineva cele hotarate de noi – conchideau Sfintii Parinti ai Sinodului trulan – sa se afuriseasca”. Prin urmare, potrivit invataturii Bisericii noastre, o casatorie mixta – incheiata intre un crestin ortodox si o persoana de alta credinta – este nula, fiindca este o insotire nelegiuita, care nu transmite nici harul Tainei cununiei si nu este nici purtatoare de efecte canonice. In consecinta, in temeiul hotararii luate de Parintii Sinodului trulan – prin canonul 72 – cei care incalca „cele hotarate” sunt excomunicati (afurisiti), adica exclusi din comunitatea bisericeasca ortodoxa.Canonul 31 Laodiceea prevede ca o casatorie mixta intre un crestin ortodox si o persoana eterodoxa se poate tolera numai in cazul in care persoana de alta credinta ar fagadui, solemn, ca va primi si marturisi credinta ortodoxa.In spiritul invataturii si practicii ortodoxe, daca insa doi eterodocsi au incheiat o casatorie legala si unul dintre ei se converteste apoi la credinta ortodoxa, iar celalalt ramane tot eterodox, casatoria lor sa nu se desfaca, daca sotii se invoiesc sa traiasca impreuna si mai departe.Cu privire la forma canonica a savarsirii cununiei mixte, retinem ca nesavarsirea cununiei in numele Sfintei Treimi, potrivit ritualului stabilit de Biserica Ortodoxa, constituie impediment care loveste insasi esenta cununiei.In conformitate cu dispozitia Articolului 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane – in vigoare – „clericii sunt obligati sa nu oficieze Taina Cununiei, decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la Ortodoxie. Preotii care se vor abate de la aceste norme, conchide dispozitia regulamentara, se vor pedepsi cu canonisire la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand a avut dezlegarea Chiriarhului” .Nu trebuie sa uitam raporturile actuale si cele de perspectiva pe care Biserica Ortodoxa le are si le va avea cu religiile lumii. De pilda, cu prilejul celei de a III-a intalniri intre musulmani si crestini (Chambesy, 17- 19 noemb. 1986), I. P. S. Sa, Mitropolit Damaskinos al Elvetiei a declarat ca „…aceasta colaborare interreligioasa, bazata pe respectul reciproc, exclude orice sincretism, precum si orice incercare a unei religii de a se impune altora”.Biserica Ortodoxa a acceptat, prin iconomie, casatoria dintre ortodocsi si eterodocsi, cu conditia insa ca slujba sa fie oficiata de un preot ortodox.Dupa parerea canonistului V. Sesan, „privilegium paulinum” (I Cor. VII, 14) ingaduie si a doua casatorie, in cazul in care unul din cei doi soti necrestini trece „la crestinism si celalalt sot pagan nu voieste sa traiasca impreuna, atunci casatoria se desface si sotul crestin poate incheia o a doua casatorie ; daca insa sotul pagan vrea sa traiasca impreuna cu sotul crestin, atunci acesta din urma poate incheia o alta casatorie abia dupa moartea sotului pagan”. Dupa cum se stie, casatoria a doua a fost ingaduita atat de dreptul divin (Rom. VII, 2-3 ; I Cor. VII, 39), cat si de cel canonic (can. 87 trulan), numai ca un remediu impotriva desfraului si a slabiciunilor omenesti.In conformitate cu doctrina si practica canonica ortodoxa, casatoria mixta trebuie oficiata in public, adica in biserica parohiala a sotului ortodox, pentru a nu se transforma intr-o simpla casatorie de constiinta, adica incheiata numai inaintea preotului si a martorilor respectivi. In bisericile manastirilor si in case particulare, casatoriile se pot oficia numai in cazuri exceptionale, si cu aprobarea prealabila a episcopului eparhiot. O asemenea casatorie nu se recunoaste deci de catre Biserica Ortodoxa, fiindca orice casatorie incheiata secret este interzisa si condamnata de catre canoanele Bisericii Ortodoxe (can. 17 apost.; 1 Laod., 87 trulan etc).In cazul existentei unei casatorii anterioare, atat pentru sotul ortodox, cat si pentru cel de alta credinta, este necesara, desfacerea – in prealabil – a casatoriei anterioare, civila si religioasa. Pentru sotul ortodox, desfacerea casatoriei religioase anterioare este o conditie sine qua non pentru primirea, cu epitimie, a Sfintei Taine a Cununiei dupa randuiala prevazuta pentru a doua sau a treia casatorie.Urmand randuiala canonica, Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare interzice oficierea Tainei Casatoriei, „a doua oara, persoanelor divortate numai de instantele civile, daca nu va face proba ca acele persoane au obtinut desfacerea primei casatorii religioase din partea autoritatilor bisericesti. Clericul care va fi oficiat o astfel de casatorie – se prevede in textul articolului 46 – se pedepseste cu pedeapsa transferarii, iar casatoria bisericeasca se va declara nula. De vor oficia mai multi preoti, de orice treapta, la o asemenea casatorie, tuturor li se va aplica aceeasi pedeapsa”.Legislatia de Stat a tarii noastre nu recunoaste ca impediment la contractarea si incheierea casatoriei deosebirea de religie. Avand in vedere faptul ca, in realitate, casatoriile mixte nu pot fi evitate, nefiind oprite de legislatia civila, iar pe de alta parte luand in considerare ingaduinta Sfantului Apostol, Pavel ca un sot care s-a increstinat sa ramana in casatorie cu sotul cu care se casatoreste inainte de a se increstina, daca acesta consimte la aceasta situatie, Biserica noastra poate deci ingadui casatoriile mixte, cu conditia insa ca sa se respecte prevederile ei canonice si regulamentare.”Regulamentul pentru relatiile bisericesti ale clerului ortodox roman cu crestinii eterodocsi”, din anul 1881, a prevazut posibilitatea binecuvantarii unor asemenea casatorii mixte de catre Biserica Ortodoxa. Invocandu-se obiceiul si vechea practica canonica a Bisericii noastre, articolul IV din respectivul Regulament prevedea : „casatoriile mixte, intre persoane ortodoxe cu persoane eterodoxe, sau de alt rit crestinesc, se binecuvinteaza de Biserica Ortodoxa, pazindu-se uzul de pana acum, ca copiii ce se vor naste din aceste casatorii sa devina membri ai Bisericii Ortodoxe”.Articolul 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, in vigoare, a reafirmat posibilitatea binecuvantarii casatoriilor mixte sub aceeasi rezerva a increstinarii sotului eterodox, a cresterii copiilor rezultati dintr-o asemenea casatorie in spiritul invataturii ortodoxe, si, implicit, a aprobarii prealabile a episcopului eparhiot. De aceea, in situatia in care preotilor Bisericii noastre li se prezinta asemenea cazuri, „ei sunt datori sa ceara in prealabil aprobare de la Chiriarhul respectiv”.In concluzie, in conformitate cu doctrina si practica canonica ortodoxa trebuie retinute urmatoarele aspecte :1. Casatoriile interconfesionale si interreligioase sunt interzise.
2. In cazul in care sunt tolerate, prin aplicarea iconomiei, slujba cununiei trebuie oficiata in biserica ortodoxa de catre preotul ortodox.
3. Posibilitatile si formele de aplicare a iconomiei depind de necesitatile practice ale fiecarei Biserici Ortodoxe locale, care are dreptul de decizie in judecarea fiecarui caz in speta.
4. Copiii rezultati dintr-o astfel de casatorie trebuie botezati si educati in credinta ortodoxa.
5. Conform privilegiului paulin (I Cor. VII, 12-16), casatoria mixta se admite numai in cazul in care ea a fost incheiata inainte ca unul dintre soti sa fi fost increstinat.
6. In baza dispozitiei canoanelor 10 Laodiceea si 23 Ioan Postitorul, nu este admisa casatoria unui crestin ortodox cu o persoana de alta credinta.
7. Canoanele 31 Laodiceea si 14 IV ecumenic ingaduie casatoria intre un crestin ortodox si o persoana eterodoxa, cu conditia insa ca sotul eterodox sa tagaduiasca solemn – cu prilejul contractarii casatoriei – ca va trece la Ortodoxie.
8. Canonul 72 trulan – care a uniformizat practica canonica de pana atunci – privind casatoriile mixte – interzice, in mod categoric, sub pedeapsa excomunicarii asemenea casatorii.
Considerandu-le lovite de nulitate, acelasi canon da putere de lege universal obligatorie privilegiului paulin, in sensul ca sotul devenit crestin – dupa incheierea – casatoriei respective – „sa nu se desparta”.
