Evenimente recente. Decembrie 2009…
Pe 14 decembrie 2009, premierul italian Silvio Berlusconi a fost lovit în față de un bărbat cu probleme psihice. Fața lui Berlusconi: tumefiată și plină de sânge. Acesta e lucrul care a rămas imprimat în memoria privitorilor. Imaginea a fost mondializată imediat. Au cunoscut-o toți, întreaga planetă.
Tot ceea ce se întâmplă undeva…e mondializat.
De curând, pe 24 decembrie 2009, se mondializează o filă video cu o tânără de 25 de ani, care sare peste gardul de protecție și îl doboară la pământ pe papa Benedict al XVI-lea. În timpul slujbei, cu toți de față…și află toată lumea.
Mintea dezechilibrată…atacă puterea. Puterea politică sau pe cea religioasă. A fost o punere la cale a serviciilor secrete sau a unei forțe oculte…sau a fost, pur și simplu, o răbufnire interioară a celor doi?
Dacă a fost o răbufnire interioară ea este însă interesantă, pentru că exprimă o obsesie colectivă.
Sunt ridiculizați conducătorii, sunt ridiculizate religiile, sunt ridiculizate starurile.
– Toți pot fi luați în balon, comicizați, ridiculizați: ideea de fond.
– De ce trebuie însă ridiculizată toată lumea, fără niciun suport moral, fără finalitate?
– Așa, degeaba!
Râdem pe degeaba. Râdem de cineva fără morală, fără să vrem să moralizăm, să educăm cumva, pe cei care ne ascultă.
Satira reală însă este educativă. Fabula, satira, gluma sunt moduri prin care se caută deparazitarea de o patimă anume, oricum s-ar numi ea: fariseism, prostie, bădărănie, indolență etc.
Dar, când nu mai urmărim nimic atunci când facem o glumă…acest fel de a glumi miroase a dezechilibru psihic.
Bărbatul i-a dat un pumn lui Berlusconi la modul moral, pentru ca să îl mai astâmpere cu femeile, să îi timoreze nesimțirea…sau nu?
Papa a fost atacat din punct de vedere teologic, pentru ca să se mai umilească puțin sau…pe degeaba?
Însă, chiar dacă nu vom afla niciodată motivele intime ale acestor agresiuni…exemplul prost al agresiunii în public poate fi copiat. Acum, când știrea porcoasă sau nervoasă se mondializează, devine bun planetar, totul se poate copia foarte ușor și ne putem trezi cu fapte trase la indigo.
Mintea tot mai dezechilibrată…și puterea politică sau religioasă tot mai indiferente la mintea dezechilibrată.
Arcul minții: un pericol niciodată prognozat, care nu știi când face ravagii…
Tot ceea ce se întâmplă undeva…e mondializat.
De curând, pe 24 decembrie 2009, se mondializează o filă video cu o tânără de 25 de ani, care sare peste gardul de protecție și îl doboară la pământ pe papa Benedict al XVI-lea. În timpul slujbei, cu toți de față…și află toată lumea.
Mintea dezechilibrată…atacă puterea. Puterea politică sau pe cea religioasă. A fost o punere la cale a serviciilor secrete sau a unei forțe oculte…sau a fost, pur și simplu, o răbufnire interioară a celor doi?
Dacă a fost o răbufnire interioară ea este însă interesantă, pentru că exprimă o obsesie colectivă.
Sunt ridiculizați conducătorii, sunt ridiculizate religiile, sunt ridiculizate starurile.
– Toți pot fi luați în balon, comicizați, ridiculizați: ideea de fond.
– De ce trebuie însă ridiculizată toată lumea, fără niciun suport moral, fără finalitate?
– Așa, degeaba!
Râdem pe degeaba. Râdem de cineva fără morală, fără să vrem să moralizăm, să educăm cumva, pe cei care ne ascultă.
Satira reală însă este educativă. Fabula, satira, gluma sunt moduri prin care se caută deparazitarea de o patimă anume, oricum s-ar numi ea: fariseism, prostie, bădărănie, indolență etc.
Dar, când nu mai urmărim nimic atunci când facem o glumă…acest fel de a glumi miroase a dezechilibru psihic.
Bărbatul i-a dat un pumn lui Berlusconi la modul moral, pentru ca să îl mai astâmpere cu femeile, să îi timoreze nesimțirea…sau nu?
Papa a fost atacat din punct de vedere teologic, pentru ca să se mai umilească puțin sau…pe degeaba?
Însă, chiar dacă nu vom afla niciodată motivele intime ale acestor agresiuni…exemplul prost al agresiunii în public poate fi copiat. Acum, când știrea porcoasă sau nervoasă se mondializează, devine bun planetar, totul se poate copia foarte ușor și ne putem trezi cu fapte trase la indigo.
Mintea tot mai dezechilibrată…și puterea politică sau religioasă tot mai indiferente la mintea dezechilibrată.
Arcul minții: un pericol niciodată prognozat, care nu știi când face ravagii…
http://bastrix.wordpress.com/
