În Bulgaria se analizează posibilitatea reîntoarcerii în Ortodoxie a stilului vechi!
Societatea ortodoxă din Bulgaria discută aprins posibilitatea întoarcerii în slujirea liturgică din această ţară a stilului vechi (iulian), necătând la faptul că Sinodul Bisericii Bulgare nu a precăutat până în prezent subiectul!
Discuţiile au început în special după ce un preot din capitala Bulgariei în noiembrie a anului curent a adresat o plângere către Sinodul Bisericii în care contestează decizia luată în anul 1967, ce prevede întroducerea în Biserica Bulgară a stilului vechi (№ 35/22.XII.1967., care a fost adusă la cunoştinţă tuturor creştinilor ortodocşi prin Epistola №5953/18.07.1968 г.
În această plângere, a fost înaintată cererea care conţine următorul text: „Din motivul existenţei mai multor neclarităţi ce ţin de decizia mai sus pomenită şi actualul cod canonic-bisericesc de a anula decizia dată!” Principalul autor a acestei plângeri este preotul Marii Dimitrov, din Biserica „Învierea Domnului”, care se află într-un sector al capitalei Sofia. Începând cu anul 1997, părintele Marii a înaintat deja 3 cereri de acelaşi gen, şi deşi celelalte două au rămas fără de răspuns, părintele este sigur că de această dată, Sinodul la sigur va precăuta cererea sa!
Totuşi, la şedinţa care a avut loc la începutul lui decembrie, cererea sa nu a fost analizată de membrii sinodului, iar reprezentantul Sfântului Sinod, Mitropolitul Neofit de Rusensk a declarat într-un interviu acordat revistei Darrik News: „Această întrebare nu a făcut parte din agenda Sinodului! Şi, deşi au venit careva cereri la subiect, pur şi simplu nu există posibilitate de a revedea poziţia Bisericii asupra calendarului”. Continuând discuţiile asupra posibilităţii unor preoţi şi creştini din sânul Bisericii Bulgare de a menţine Stilul Vechi, Vladâca Neofit a declarat: „Aceasta este libertatea la care ei au dreptul. Dar totuşi, ei au conştiinţă şi trăiesc în diocezele Bisericii Ortodoxe Bulgare, de aceea, trebuie să facă ceea ce a hotărât Biserica, ca nişte fii ascultători ai Ei”!
La acest subiect, în mijloacele de informare în masă creştin-ortodoxe din Bulgaria, au apărut destule scrieri şi luări de atitudini, în care a fost analizată istoria întroducerii stilului nou în Biserica Ortodoxă din Bulgaria, cât şi posibilitatea întoarcerii vechiului calendar! În urma unui sondaj de opinii, 54% din repondenţi au răspuns negativ la iniţiativa de a întoarce stilul vechi în Bisericile din Bulgaria, 34% au răspuns afirmativ, iar 12% au răspuns cu indiferenţa asupra problemei date!
www.sedmitza.ru