Un gram de fericire, te rog!
Mă gândeam să scriu istorioara de mai jos fiind cu gândul la cei care se plând de lipsa fericirii. Sunt mulți care astăzi se arată ticăloși în fața vieții spunând că nu sunt fericiți. Nu au mașină de lux, nu au bani încât să-i țină în brațe, nu au case cu etaje și vile de lux. Dar uită că adevărata fericire are izvorul la Dumnezeu. Au auitat de Dumnezeu dar se plângă de lipsa fericirii.
Îmi amintesc cum…
Mergea pe stradă obosit. Își târa picioarele după el, unul după altul. Fața îi era murdară, mâinile sângerânde și hainele numai zdrențe. Vântul bătea afară puternic. Băiatul încerca să-și strângă brațele pe lângă corp, așa credea că se poate încălzi….dar nu reuși. Nici măcar nu știa încotro se îndreaptă…
Istovit, se duse lângă un peret și se lăsa în jos…. își trecu mâna prin păr dar…aceasta i se opri în părul murdar și întărit. Stomacul își făcu și el simțită prezența. Cerea. Dar ce sa ii dea? Isi aminti ca nu a mancat de doua zile. Isi aduse genunchii la piept si…pe fata lui aparu o dara alba, era o lacrima care si-a trasat mersul prin praful de pe fata lui. Nici nu se obosi sa o stearga. La ce bun? Oare de ce mai traieste?
Unde sa se duca? Nu are unde, pana acum a stat in orfelinat, dar acum e prea mare si a trebuit sa plece. Nu avea prieteni, nu avea familie, nu avea un Dumnezeu, nu avea nimic…
Urmatoarele zile a dormit prin gara, sau prin casa scarii, unde mai functiona cate un calorifer. Mancare? Doar ce mai gasea prin cosurile de gunoi…
Pana intr-o zi…cand mergea linistit si un om s-a trantit de el. Se astepta sa fie urgent luat la bataie. Cum si-a permis el un jegos, sa se tranteasca intr-un domn respectabil? Dar acesta…l-a luat usor de brat si i-a zis simplu: „Vino cu mine”. L-a dus si i-a dat sa manance, si il privea linistit. Incet, isi deschise gura si intreba „Tu ai un Dumnezeu?”
„Dumnezeu? Cine e acesta? Unde a fost atatia ani in care eu am fost maltratat, in care nu am avut ce sa mananc, cand parintii m-au abandonat…El unde a fost?” Dar nu a spus toate acestea…erau doar in mintea lui. A da123at usor din cap, si atat. Barbatul l-a asteptat sa termine de mancat si la sfarsit i-a facut semn sa-l urmeze. Au ajuns in fata unei cladiri mari, somptuoase,…era o biserica.
Barbatul i-a soptit incet la ureche: „Te-am adus aici pentru ca El iti poate da ce doresti, este tatal tau. Spune-I doar…. si El te va asculta”
Baiatul isi ridica incet capul din pamant. Ochii lui mari caprui priveau mirati, parul lui lung statea atarnat pe deasupra umerilor, mainile murdare si le scoase din buzunar si…rusinat…isi misca degetele in adidasii gauriti. Urca treptele si intra in biserica. Ajuns acolo…. si-a dres glasul si s-a uitat catre barbat. Acesta il incuraja din priviri. Isi impreuna mainile si spuse cu vocea gatuita de emotie: „Dumnezeule, tot ce iti cer e un gram de fericire, te rog!.”
Aceasta este durere și nu ceea ce cred unii! Un om care nu are nimic mai poate spune că nu are fericire, dar și atunci nu e chiar liber să spună așa ceva. Pentru că neajunsul ne face mai lângă Domnul. Să ne ajute Dumnezeu să rămânem mereu săraci în cele materiale ca să putem să fim bogați în cele ale lui Dumnezeu.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
