Ce este invidia
Invidia este in principal tristetea pentru fericirea aproapelui nostru si bucuria pentru nefericirea lui. Dupa cum noteaza Sfantul Vasile cel Mare, invidia este „tristetea pentru succesul aproapelui”. Fericirea fratelui nostru este „hrana bolii si adaos de suferinta pentru cel gelos”. In mod obisnuit, cel invidios este mahnit, este stapanit de o tristete insuportabila, nu atat pentru raul care i-a venit lui, ci pentru binele care i-a venit semenului sau. Nu socoteste binele lui propriu, nici nu slaveste pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care i le trimite zilnic, ci este chinuit pentru fericirea fratelui sau. Se intristeaza deoarece fratele lui se bucura, deoarece acela dispune mai mult de ceea ce dispune el.
Invidia este o mare rana, deoarece nici o alta patima nu este atat „de distrugatoare pentru sufletele oamenilor”. Este o mare rana pentru ca se naste din radacina tuturor patimilor, care este trufia. Sfantul Talasie accentueaza ca semnul caracteristic al vanitatii este prefacatoria si minciuna, in timp ce semnul trufiei este infumurarea si invidia. Astfel, cand suntem stapaniti de invidie este sigur ca suntem stapaniti de mama ei, care este trufia. Se poate sa ne aratam smeriti, dar fiind invidiosi, suntem trufasi.
De asemenea, invidia se leaga foarte strans de iubirea de slava. Pentru ca in mod obisnuit invidiem pe ceilalti deoarece sunt slaviti acestia si nu noi. Este foarte semnificativ ca, dupa Sfantul Marcu Ascetul, acela care pentru acelasi lucru il lauda pe unul si pe altul il condamna este sigur ca este stapanit de patima vanitatii si a invidiei. Si de multe ori prin laude urmareste sa ascunda invidia care exista in inima lui. Acest pasaj este definitoriu pentru viclenia cu care se manifesta patima invidiei. In oamenii care continuu lauda, probabil se ascunde patima invidiei.
Cum se manifesta invidia
Invidiosul in mod obisnuit examineaza viata semenilor lui si urmareste compararea vietii lui cu a lor. Cand se incredinteaza ca fratele lui ii este superior, atunci lasa sa se manifeste groaznica patima a invidiei. Si in mod obisnuit prima manifestare este mohorarea, supararea si mahnirea. „Niciodata tristetile, niciodata mahnirile nu parasesc pe cel gelos”. Calitatile trupesti si sufletesti ale celorlalti sunt cauza de tristete si mahnire. Chiar si bunurile materiale sunt cauza supararii. De aceea invidiosul nu se deosebeste de un om gol care este ofensat de toti. „Nimic nu-l deosebeste de omul gol jignit de catre toti”. Si aceasta ranire este foarte adanca. Coboara in inima. „Toate aceste lovituri si rani izbind in adancul inimii lui” (Sfantul Vasile cel Mare).
Invidiosul in mod obisnuit are multi ochi. Supravegheaza cu sarguinta sa gaseasca totdeauna motive sa condamne. Observa pe celalalt cum va vorbi, cum se va comporta. Este pregatit sa-i faca observatii si mai ales in fata celorlalti, ca sa-l coboare si paralel sa se inalte pe el insusi. Cand cel invidiat este laudat, atunci cel care invidiaza este gata sa exprime contrariul. Este pregatit sa spuna „da, dar…” si sa prezinte intamplator parti necunoscute ale vietii celuilalt, evident ca sa-l umileasca.
Sfantul Vasile cel Mare infatiseaza foarte sugestiv si manifestarile trupesti ale omului invidios. Fiindca este adevarat ca patimile sufletului de multe ori sunt manifestate si trupeste, de vreme ce exista stransa legatura intre suflet si trup. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca invidiosii devin evidenti din expresia fetei lor. „Privirea acestora este seaca si nestralucitoare, obrazul mohorat, spranceana ofilita; sufletul tulburat de patima, nemaiavand criteriul adevarului asupra lucrurilor”. Invidiosii nu gasesc ceva bun la ceilalti, gasesc numai urateniile celuilalt.
Consecintele invidiei
Consecintele invidiei sunt foarte infioratoare. Desfigureaza sufletul omului. Nu ne doare mult, cum se intampla sa ne doara alte patimi. Totusi, desfigureaza toata randuiala noastra spirituala. Am putea sa enumeram unele consecinte groaznice ale patimei invidiei.
a) Invidia dezvaluie viata trupeasca. Ne-am obisnuit sa socotim ca viata trupeasca inseamna unele pacate trupesti carora le dam mare atentie fiind indiferenti la celelalte. Totusi orice patima care are ca rezultat pierderea harului lui Dumnezeu. Faptele trupului sunt opusele roadelor Preasfantului Duh. Apostolul Pavel, insirand faptele trupului, se refera la invidie: „Sunt evidente faptele trupului care sunt prea-curvia, desfranarea, murdaria, desfraul, idolatria, fermecatoria, dusmaniile, certurile, geloziile, maniile, galcevile, dezbinarile, ereziile, invidiile, uciderile, betiile, chefurile si cele asemanatoare acestora” (Gal. 5, 19-21). Exact acelasi lucru il subliniaza Sfantul Grigorie Sinaitul: „Indeosebi cei care intr-adevar sunt trupesti si imbratiseaza iubirea de sine slujesc placerii si vanitatii; in acestia invidia este inradacinata”.
Astfel, cati slujesc placerii si vanitatii, carora le este inradacinata invidia, sunt trupesti. Mintea omului este ochiul sufletului prin care sufletul contempla slava lui Dumnezeu, de aceea orbirea acestui ochi ne face incapabili sa vedem pe Dumnezeu, si acest fapt constituie omorarea si moartea omului. Sfantul Talasie spune: „Mintea invidioasa o orbeste Domnul, fiindca se intristeaza pe nedrept pentru bunurile aproapelui”.
b)Invidiosul este orb duhovniceste. Intotdeauna invidia in sufletul omului il conduce la necredinta. Sfantul Nichita Stethatos spune ca „necredinta este un rau al vicleniei, zgarceniei si samanta invidiei foarte fatarnica. Si astfel daca necredinta este un mare rau, cu cat mai mare este invidia care o naste ? Invidiosii, deoarece se consuma in patima invidiei, „defaimeaza cele bune ca fiind rele si creatii ale ratacirii si nici nu accepta si nu cred cele ale duhului, nici nu pot sa vada pe Dumnezeu sau sa-l recunoasca cu putina credinta” (Sfantul Grigorie Sinaitul). Adica, dupa cum este clar aici, invidiosii nici nu accepta cele ale duhului, nici nu pot sa vada sau sa cunoasca pe Dumnezeu.
d) Invidiosii prin existenta invidiei inauntrul lor dezvaluie ca nu au dragoste. Dragostea nu vrea raul. De aceea „cel care invidiaza pe fratele si care se intristeaza pentru reusita acestuia si care atinge cu sarcasme reputatia acestuia, este instrainat de dragoste si vinovat de judecata lui Dumnezeu” (Sfantul Maxim).
e) Invidia distruge pe cel care o are. Vasile cel Mare spune ca, asa cum sagetile care pleaca din arc cand intalnesc un obiect dur se intorc catre arcas, in acelasi fel se intorc actiunile invidiei, fara sa provoace tristete celui invidiat; „ranile acestuia devin ale invidiosului”.
Asa cum albinele cand inteapa pe careva in acelasi timp se distrug, la fel si patima invidiei distruge mai intai pe cel care o are.
Aceeasi invatatura despre distrugerea invidiosului de catre invidie o intalnim la toti parintii Bisericii. Revelator mentionez pe Cuviosul Nichita Stethatos, care spune ca invidiosii „sunt rosi de gelozie impotriva celor care au harul duhului prin intelepciunea si cunoasterea lui Dumnezeu”. Se descompune invidiosul, cum se topeste ceara, fara macar sa lumineze pe ceilalti. Mai mult, ii intuneca cu rautatea lui.
f) Dar patima invidiei dauneaza si oamenilor catre care este indreptata. Face mare rau, mai ales daca ceilalti nu au forta si barbatia spirituala sa intampine aceasta stare. Primul care a invatat invidia este insusi diavolul. Acesta, deoarece a invidiat marea dragoste a lui Dumnezeu fata de om si deoarece nu putea sa se arate impotriva lui Dumnezeu, s-a aratat impotriva creaturii Lui, a omului. Astfel prin fapta lui impotriva omului a devenit si este „un teomah” (Sfantul Vasile cel Mare). Sfantul Maxim Marturisitorul invata ca diavolul a indemnat omul sa incalce porunca lui Dumnezeu,invidiind pe Dumnezeu si pe noi”. A invidiat pe Dumnezeu ca sa nu se vada „preaslavita putere a Lui care sfinteste omul”. A invidiat omul ca sa nu dobandeasca comuniunea cu Dumnezeu.
Primul ucenic al diavolului in patima invidiei este Cain. „Primul ucenic al diavolului si invidia si crima de catre acesta fiind invatat”, a ajuns sa-l omoare pe fratele lui cel drept, Abel (Sfantul Vasile cel Mare).
Mai tarziu, Saul, impins de invidie, s-a intors impotriva binefacatorului David. In timp ce David il distra pe Saul ca sa se elibereze de melancolie, acela a cautat sa-l omoare. Din aceasta cauza David a fost fugar si Saul l-a haituit ca sa-l omoare. Care a fost cauza ? David il ajuta continuu pe Saul. De aceea, cum spune Sfantul Vasile cel Mare, invidia este „felul de dusmanie cel mai dificil de corectat”.
Cainii devin blanzi prin hrana si leii sunt imblanziti prin ingrijire, in timp ce „invidiosii prin ingrijiri mai mult sunt infuriati”, adica sunt atatati inca mai mult prin binefaceri.
Sfantul Maxim Marturisitorul, analizand cazul lui Saul care prigonea pe David desi primea binefaceri de la el, spune ca cel care din invidie uraste si calomniaza pe acela care este mai sus decat el in eforturile virtutii si in bogatia cuvantului cunoasterii spirituale, acesta este sufocat de un duh rau, precum Saul. Faptul care il conduce la o mai mare furie este ca nu poate sa-l omoare pe binefacatorul lui. Si precum Saul a prigonit pe iubitul lui fiu Ionatan, astfel si invidiosul urmeaza „gandul innascut in constiinta”, care il stapaneste pentru ura nedreapta si care istoriseste cu adevar izbanzile celuilalt.
Din invidie fratii lui Iosif l-au vandut egiptenilor si astfel a devenit sclav. Spune Sfantul Vasile cel Mare: „Si atunci este cuvenit sa te minunezi de nesabuinta bolii”. Pentru ca daca visele sunt adevarate, cine poate sa impiedice realizarea lor ? Daca visele sunt inselatoare, mincinoase, atunci pentru care ratiune invidiem ? Astfel, prin cele pe care le-au facut sa opreasca profetia, prin acestea pregateau realizarea ei. De multe ori cand invidiem pe fratii nostri, pregatim fara s-o intelegem si s-o vrem, gloria celuilalt si oprobriul nostru.
Din invidie L-au predat pe Hristos lui Pilat contemporanii Lui. Evanghelistul Matei mentioneaza despre Pilat: „Caci stia ca din invidie L-au dat in mana lui” (Mat. 27,18). Si pentru ce il invidiau ? Pentru ca facea minuni si ajuta in diferite feluri pe oameni. Ceea ce era bucurie si mantuire pentru ceilalti, pentru invidios era tristete si mahnire. Si a ajuns invidia sa faca cea mai mare crima in veacuri, sa-L omoare pe Hristos. Totdeauna invidia este potential o crima. Radacina crimei este invidia si crima este fructul invidiei. Sfantul Grigorie Palama scrie despre invidie: „…invidia este uciderea potentiala si provocatoare a celei dintai varsari de sange si apoi a uciderii de Dumnezeu”.
Sfantul Talasie avand in atentia lui pe iudeii care-L numeau pe Hristos Beelzebul, deoarece chipurile prin puterea lui facea minuni, spune: „Pricepe de la iudei; cei care au fost orbiti din invidie au recunoscut gresit pe Domnul si pe Dumnezeu in Beelzebul”.
Cum este vindecata patima invidiei
Nu foloseste la nimic ca descriem simplu dimensiunea invidiei si nu progresam in vindecarea ei. Trebuie sa conducem invidiosul la vindecare. Suntem datori totusi sa marturisim ca vindecarea este dificila. Si aceasta pentru ca „nici medic al bolii nu primeste si nici nu e posibil sa se gaseasca vreun medicament impotriva bolii”. Si mai mult, chiar cand este intrebat nu vrea sa marturiseasca ca „sunt invidios si amar si ma irita cele bune ale prietenului si ma plang de bucuria fratelui si nu suport privelistea bunurilor celorlalti, ci imi fac o nenorocire din bunastarea semenilor” (Sfantul Vasile cel Mare).
Putem insa sa subliniem unele leacuri. Este nevoie sa aratam dragoste deosebita pentru persoanele acelea pentru care simtim ca patima se misca inlauntrul nostru. Sa le iubim mai mult si sa le laudam din toata inima noastra. In special trebuie sa facem rugaciune pentru patima, dar si rugaciune pentru aceia pentru care simtim miscarea patimii. Sa vedem toate cate are fratele nostru ca daruri ale lui Dumnezeu. Acesta le da pe toate. Cine poate sa opreasca izvoarele sa verse apa ? Astfel Dumnezeu este Acela care da darurile sufletesti si trupesti si nu trebuie sa ne pronuntam impotriva fratelui nostru, deoarece in acest fel ne aratam teomahi, ne intoarcem impotriva lui Dumnezeu. De asemenea, banii si averile si in general bunurile materiale sa nu consideram ca sunt unicele bunuri. Acestea sunt instrumente ca sa ne conduca la virtute. In general, cum spune Sfantul Vasile cel Mare, „un izvor care tasneste, nimeni nu-l astupa; si cand straluceste soarele nimeni nu-si acopera privirile”.
Este necesara indrumarea duhovniceasca de la un vindecator ortodox, incat prin mijloacele si prin toata indrumarea lui sa scapam de distrugatoarea patima a invidiei si sa putem sa traim o buna viata crestina.
Intrebarea care se naste acum este ce trebuie sa facem cand suntem invidiati de un oarecare, cand suntem victima invidiei celorlalti.
Primul lucru care este necesar este sa aratam rabdare si ingaduinta. Sa ne bucuram pentru aceasta incercare care ne-a venit. Si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea rabdare si ingaduinta. Cel care rabda cu bucurie aceasta incercare, acesta primeste mangaiere de la Dumnezeu si ajunge la fericita smerenie. Dar trebuie spus ca in chip obisnuit aceasta rabdare o au vitejii lui Dumnezeu, cei cati dispun de curaj si barbatie spirituala. Si de aceea cati rabda dispozitia invidioasa a fratelui lor, acestia vor primi cununa de martiri.
Al doilea lucru care este recomandat de invatatura patristica este sa evitam convietuirea si decaderea prin convietuirea cu cei care ne invidiaza. Pentru ca e posibil sa devina un mare rau. In Pilde este scris: „Sa nu iei masa cu un barbat invidios, nici sa nu ravnesti la mancarurile lui; caci in ce chip ar fi sa inghita cineva un fir, tot astfel mananca el si bea. Si nici sa-l primesti la tine pe el si sa mananci imbucatura cu el: caci o va voma si va pangari cuvintele tale cele bune” (Pilde 23, 6-8).
Sfantul Vasile cel Mare, referindu-se la chestiunea aceasta, spune ca, asa cum ne straduim sa asezam departe de foc substanta inflamabila, astfel trebuie sa indepartam legaturile prietenesti cu cei invidiosi, pentru ca intr-adevar „asa cum taciunele, este boala proprie graului, tot asa invidia este boala prieteniei”.
Avva Pimen a sfatuit pe cineva sa nu locuiasca intr-un loc unde exista vreunul care il invidiaza, pentru ea altminteri nu se va pricopsi: „Sa nu locuiesti intr-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie impotriva ta, caci altfel nu te pricopsesti”.
In general, putem sa sustinem ca atunci cand avem in noi harul lui Dumnezeu, cand ne aflam intr-o buna stare sprituala, atunci nu ne vatama sagetile celui invidios si nu patim nici un rau. Dar cand nu avem forta sufleteasca si suntem usor clatinati atunci este necesar cu dragoste si pentru dragoste sa intrerupeti prietenia si relatia sociala cu invidiosul. Acest lucru desigur nu inseamna deloc ca vom inceta sa ne rugam pentru el si sa ne intereseze. Simplu il ajutam sa nu ajunga sa faca un rau mai mare. Patima invidiei este mare. Invidia provoaca, cum a fost expus anterior, mari rele omului. Mai mult, indica existenta multor patimi in noi si chiar naste alte patimi. Cum spune Sfantul Grigorie Teologul, invidia este cel mai nedrept si cel mai drept pacat. Este nedrept pentru ca ataca pe cei nevinovati si drept pentru ca ataca si pe cei care o poseda si pe cei culpabili. De aceea trebuie stradanie sa scapam de aceasta foarte rea patima.
Sfantul Vasile cel Mare indeamna: „Sa fugim, fratilor, de boala, dascal de teomahie, maica a uciderii de barbati, dezordine a firii, ignorare a familiei, nenorocire foarte absurda”. „Sa fugim de un rau insuportabil. Este invatatura sarpelui, descoperire a demonilor, insamantare a dusmanului, arvuna a iadului, piedica a evlaviei, cale spre gheena, pierderea imparatiei”.
www.crestinortodox.ro
