Cântare de laudă la Sfânta Evdochia
Cea care femeie a păcatului mai înainte a fost,
Mai apoi cu pocăinţa s-a îmbrăcat,
Şi înaintea lui Dumnezeu
In genunghi pururea a stat,
La rugăciune cu lacrimi.
Satan de furie a urlat
Şi către ceruri necuratul glas şi-a ridicat:
O Mihaile, cerescule arhanghel,
Tu care grăieşti dreptatea,
Nedrept către mine eşti-
Căci staulul meu cu desăvîrşire
Tu mi-l goleşti!
Şi încă şi pe ultima oaie mi-o răpeşti!
Ce-ţi trebuie această preadesfrînată?!
Eu în Hades am fost aruncat
Şi pentru o mică nesupunere, acolo,
în chinuri veşnice mă perpelesc!
Dar ale acesteia păcate sînt adinci ca marea
Care înghite tot ce se apropie de ea.
Astfel grăieşte răutatea veche
Cînd omul de bunătate vrea să se ţină,
Ea pe tot omul care se căieşte
îl învăluie în ispită.
Dar Mihail, păzitorul penitentei,
Cu îngerii lui de Evdochia se apropie
Şi sub a sa pază o acoperă.
Cu răsuflarea lui,
Mihail pe demoni departe îi alungă.
O cîntare cerească atunci din ceruri se aude:
Aşa binevoit-a harul lui Dumnezeu,
Ca fiecare om ce de al său trecut se pocăieşte
Să fie primit în braţele Tatălui,
Şi iertare să primească.
Pocăinţa întregii omeniri îi este adusă,
Precum şi mîntuirea.
Acestea două voinţa Domnului sînt,
Milostivirea şi voia Lui.
A Lui bună voire sfîntă
Pe a lui Satan rea-voire
Cu desăvîrşire o calcă .
