Denia Acatistului Bunei Vestiri
Un acatist (de la gr. akathistos) este un imn închinat unei persoane sfinte sau unui eveniment sfânt. În sens propriu, cuvântul akathistos înseamna „a sta în picioare”, ceea ce indică faptul ca cei ce ascultau acest imn nu stăteau în genunchi şi nici aşezaţi pe scaun, (care este un alt fel de sedere), ci drepţi, în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcătuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetică grecească), fiecare strofă având acelaşi număr de silabe şi aceleaşi accente ca şi prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofă aparte, ce avea în comun doar glasul (nu şi melodia) şi refrenul.
• Imnul Acatist al Maicii Domnului este unul dintre cele mai frumoase şi des folosite în Biserica;
• Compus în inima Imperiului Bizantin, s-a raspândit pretutindeni, devenind un etalon imnografic;
• Numeroase alte acatiste au fost alcătuite dupa modelul sau, aşa cum se întâmplă şi în prezent;
• Astăzi, în biserici se oficiază cu solemnitate Utrenia (slujba de dimineaţă) zilei de sâmbătă, în cadrul căreia are loc citirea Acatistului în întregime;
Reprezentantul prin excelenţă al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatura bizantina este Sf. Roman Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă şi perfecţiunea. Evlavios şi foarte devotat Maicii Domnului, diaconul Roman mergea adeseori la Biserica Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Vlaherne. Sinaxarul consemnează şi minunea pe care a trăit-o Roman în această biserică, atunci când Fecioara Maria i s-a arătat în vis înmânându-i un sul de hârtie, pe care el l-a înghiţit. Trezindu-se din somn şi inspirat de această revelaţie, a compus frumosul condac al Nasterii, „Fecioara astăzi…”. Din păcate, din acest poem care l-a făcut renumit pe autorul sau nu s-au mai păstrat astăzi decât două strofe.
Singura dintre cântările epocii sale păstrate în întregime până astazi în cultul bisericesc este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Este un imn de laudă şi mulţumire adresat Fecioarei Maria, alcătuit din 13 condace (astăzi, condacul este doar o
strofă scurtă) şi 12 icoase (strofa mai lungă, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce încep cu exclamaţia „Bucura-te!”). O puternică tradiţie bisericească afirma că acest acatist a fost alcatuit de patriarhul Serghie al Constantinopolului († 638) în urma salvării Constantinopolului de invazia perşilor şi avarilor în 626. Istoria consemnează cum puternica flotă asediatoare a fost distrusă de o furtuna stârnită în mod neaşteptat, dupa ce patriarhul Serghie a organizat o procesiune cu Veşmântul Maicii Domnului şi cu icoanele lui Hristos şi ale Maicii Sale pe zidurile orasului. În semn de mulţumire pentru nesperatul ajutor, s-a făcut priveghere la Biserica Vlaherne, unde patriarhul ar fi compus acest imn spre lauda Fecioarei Maria, considerată apărătoarea bizantinilor. El doar a ales acest imn, considerându-l cel mai expresiv pentru scopul său, şi l-a rededicat Fecioarei Maria pentru a marca minunata biruinţă. Nici atribuirea acestui Acatist poetului cronicar George Pisides sau patriarhului Fotie (sec. al IX-lea) nu este susţinută de dovezi concludente. Datarea Imnului Acatist înainte de 626 şi recunoaşterea Sf. Roman Melodul drept autor al lui se bazează pe analiza atentă a textului.
Strâns legat de evenimentul Întruparii Mântuitorului, Imnul Acatist se citea cel mai probabil cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri. Se pare că abia după căderea Constantinopolului (1453) sau în preajma acestei date a intrat şi în rânduiala tipiconală a Postului Mare. Astfel, în Biserica Grecească exista rânduiala ca în primele patru sâmbete ale Postului să se citească în cadrul Utreniei câte o parte din acest Acatist, în ordine cronologică.
El este citit apoi în întregime în cadrul Utreniei zilei de sâmbătă din Săptămâna a cincea, numita Sâmbata Acatistului, tipic preluat şi în Biserica Ortodoxa de pretutindeni. Motivul întroducerii citirii Acatistului în timpul Postului Mare îl constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci şi învăţătura mariologica şi hristologică pe care o cuprinde, legând taina Nasterii de taina Învierii lui Hristos, ziua Întruparii de ziua când prin Moartea spre Înviere Hristos a împlinit planul de mântuire a lumii.
• Imnul Acatist al Maicii Domnului este unul dintre cele mai frumoase şi des folosite în Biserica;
• Compus în inima Imperiului Bizantin, s-a raspândit pretutindeni, devenind un etalon imnografic;
• Numeroase alte acatiste au fost alcătuite dupa modelul sau, aşa cum se întâmplă şi în prezent;
• Astăzi, în biserici se oficiază cu solemnitate Utrenia (slujba de dimineaţă) zilei de sâmbătă, în cadrul căreia are loc citirea Acatistului în întregime;
Reprezentantul prin excelenţă al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatura bizantina este Sf. Roman Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă şi perfecţiunea. Evlavios şi foarte devotat Maicii Domnului, diaconul Roman mergea adeseori la Biserica Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Vlaherne. Sinaxarul consemnează şi minunea pe care a trăit-o Roman în această biserică, atunci când Fecioara Maria i s-a arătat în vis înmânându-i un sul de hârtie, pe care el l-a înghiţit. Trezindu-se din somn şi inspirat de această revelaţie, a compus frumosul condac al Nasterii, „Fecioara astăzi…”. Din păcate, din acest poem care l-a făcut renumit pe autorul sau nu s-au mai păstrat astăzi decât două strofe.
Singura dintre cântările epocii sale păstrate în întregime până astazi în cultul bisericesc este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Este un imn de laudă şi mulţumire adresat Fecioarei Maria, alcătuit din 13 condace (astăzi, condacul este doar o
strofă scurtă) şi 12 icoase (strofa mai lungă, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce încep cu exclamaţia „Bucura-te!”). O puternică tradiţie bisericească afirma că acest acatist a fost alcatuit de patriarhul Serghie al Constantinopolului († 638) în urma salvării Constantinopolului de invazia perşilor şi avarilor în 626. Istoria consemnează cum puternica flotă asediatoare a fost distrusă de o furtuna stârnită în mod neaşteptat, dupa ce patriarhul Serghie a organizat o procesiune cu Veşmântul Maicii Domnului şi cu icoanele lui Hristos şi ale Maicii Sale pe zidurile orasului. În semn de mulţumire pentru nesperatul ajutor, s-a făcut priveghere la Biserica Vlaherne, unde patriarhul ar fi compus acest imn spre lauda Fecioarei Maria, considerată apărătoarea bizantinilor. El doar a ales acest imn, considerându-l cel mai expresiv pentru scopul său, şi l-a rededicat Fecioarei Maria pentru a marca minunata biruinţă. Nici atribuirea acestui Acatist poetului cronicar George Pisides sau patriarhului Fotie (sec. al IX-lea) nu este susţinută de dovezi concludente. Datarea Imnului Acatist înainte de 626 şi recunoaşterea Sf. Roman Melodul drept autor al lui se bazează pe analiza atentă a textului.
Strâns legat de evenimentul Întruparii Mântuitorului, Imnul Acatist se citea cel mai probabil cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri. Se pare că abia după căderea Constantinopolului (1453) sau în preajma acestei date a intrat şi în rânduiala tipiconală a Postului Mare. Astfel, în Biserica Grecească exista rânduiala ca în primele patru sâmbete ale Postului să se citească în cadrul Utreniei câte o parte din acest Acatist, în ordine cronologică.
El este citit apoi în întregime în cadrul Utreniei zilei de sâmbătă din Săptămâna a cincea, numita Sâmbata Acatistului, tipic preluat şi în Biserica Ortodoxa de pretutindeni. Motivul întroducerii citirii Acatistului în timpul Postului Mare îl constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci şi învăţătura mariologica şi hristologică pe care o cuprinde, legând taina Nasterii de taina Învierii lui Hristos, ziua Întruparii de ziua când prin Moartea spre Înviere Hristos a împlinit planul de mântuire a lumii.
Ziarul Lumina – Mitropolia Moldovei si Bucovinei
