Anii au trecut peste hotare,
Sufletul e-n mare suferinţă,
Mama mea se-nchină cu dulceaţă,
La păcate are pocăinţă.
Am ieşit de mult din al său pântec;
De pe buze numele i l-am furat,
Ochii i-am tocit prin cărţi cu Domnul
Pan’-am luat bagajul şi-am plecat.
Uitând de tot ce-i scump în satul meu
Cinci ani pământuri reci am netezit,
Sunt fără de copii, dar am nevastă
Sau …
Mai bine-aş fi din nou al ei iubit…?
Ai mei pereţi mă scutură de dor,
Mi-a spus mereu că „fără tine am să mor”
Până-ntr-o zi când cerul s-a înnourat,
S-a supărat și-n taină ai plecat
Luând și cel din urmă dulce-amor.
În care colţ al lumii să mă duc
Şi ce femeie să îmbrăţisez?
Pe mama ce în chinuri m-a născut,
Sau „cea ce nu mai e … ”
Și-acum doar numai o visez?
Mă mustră gândul neputinţei
Şi inima mă muşc-acum din piept,
Ar fi în stare să mă facă franjuri,
Să zboare pan’ la mam’-acolo drept.
Dar totul pare-a fi un imposibil,
Deaceea Doamne, doar la Tine mă închin.
Pentru-a mea iertare, nu mă rog…
Ci eu te rog ca și un muritor de rând
Ușureaz-al mamei mele chin
Și ajut-o să se bucure divin
Șoptindu-i la ureche c-am să vin.
Și restul rugăciunii eu o las
Să fie pentru cei ce au nevoie
Și iartă Doamne tuturor ce-n ultim ceas
Vor striga la Tine cu-al lor glas.
Voi încerca să mă retrag subtil, încet
Pentru-a lăsa deschisă rugăciunea,
Ca mâine seară să nu mă mai repet
Ci doar să îți aduc închinăciunea.
