Un sărut mai aproape de moarte sau de viață.
Trebuie sa te „legi” de cineva care te poate scoate din starea letargică în care ai căzut. Simți că in singuratatea ta trebuie sa intre cineva absolut nou, care sa iti ofere ceea ce ai nevoie atat de mult. Si ma refer la acest sentiment numit „iubire”, care, cel putin la inceput, este curat, pornit din adancurile sufletului ingeresc. Adolescenta fara iubire este o imposibilitate, un nonsens.
Te sufoca singuratatea, te apasa o tristete pe care nu ai cunoscut-o pana atunci. Simti ca cineva trebuie sa intre in viata ta, pentru a-i da un sens, pentru a-ti oferi acea bucurie pe care tineretea ta o cere fara intarziere.
Astfel incepe si prima prietenie, prima iubire. Desigur, eu scriu aici despre prietenia ideala, care a devenit o floare-de-colt a zilelor noastre, o raritate care nu ne condamna la mizerie. Si totusi…
Din aceasta clipa ai descoperit o noua lume, inima a invatat sa pretuiasca totul intr-un nou ritm, intr-o noua forma. Ai riscat si ai jucat totul pe o singura carte; mai mult ca sigur ca ai oferit intreaga iubire de care erai capabila. De acum familia si prietenii tai au trecut pe un plan secundar. O anumita persoana poate jura ca reprezinta absolut totul pentru tine. Langa ea uiti ca traiesti, langa acea persoana nu mai exista durere, nu mai exista suferinta, tradare, lacrimi si nici moarte. Tu deja ai simtit ceea ce poate insemna vesnicia. Clipele ce te obliga sa stai departe de ea sunt rani, iar cele petrecute langa el sunt flori ce cresc in fiinta voastra.
Mai ales astazi, nu dupa mult timp, intervine acea pecetluire pentru fiinta ta, dar si pentru cei care te vad, a iubirii voastre: a simti mana ta in mana celuilalt, a simti ca iubirea nu mai are nicio opreliste. Ca un dans al iubirii intr-o lume mult prea trista. Nimic si nimeni nu mai pot rani dragostea voastra. Daca in inimile voastre mai incape si o farama de Cer, daca intre voi mai are loc si Hristos, atunci iubirea voastra va fi si mai curata, mai adanca, mai lina.
Si absolut normal este ca iubirea voastra sa atinga punctul ei cel mai inalt pe care il poate avea o iubire curata pana la casatorie. Ma refer la sarut.
Intr-o lume care a daramat, a calcat in picioare, a murdarit infricosator dragostea dintre doi tineri, imi este enorm de greu sa iti scriu despre acest act sfant al iubirii numit „sarut”. Ai fost prea mult inconjurat de false si obscene exemple de „dragoste”; ai fost obligat sa vezi prea multa mizerie in ceea ce iubirea ar trebui sa aiba.
Un mare sfant al zilelor noastre, parintele Arsenie Boca, spunea candva ca a saruta o fata inseamna a o cere in casatorie, inseamna a-i promite o viata alaturi de tine.
De aceea sarutul este sfant: pentru ca este unic, este tainic, este daruitor de fiinta. Insa ce a mai ramas astazi din acest act de sfintenie? A fost transformat intr-un preludiu al desfraului. Buzele tinerilor, atata timp cat nu mai primesc pe Hristos prin Sfanta Impartasanie, au devenit simple bucati de carne care cauta sa posede, sa inghita pe celalalt pentru placerea proprie, pentru moartea proprie. De la falsele telenovele, la seriale de comedie americana, la filmele ce obligatoriu muleaza doua guri si pana la videoclipurile Atomic, toate te invata sa „saruti”. Dar un sarut obscen, murdar, care apare mult prea usor; un sarut insotit de tentacule care il trag pe celalalt spre scopuri mult prea josnice. A pierdut astfel orice urma de sfintenie, orice urma de demnitate, de copilarie angelica.
Un sarut mai aproape de moarte sau de viata: alegerea iti apartine. Cand vei trada sarutul pe care il poate privi si Hristos, atunci vei trada tineretea ta. De acolo de unde incepe trupul sa te furnice si sa te aprinda spre pofte josnice, acolo se termina prietenia pura, sincera, neconditionata, gata de o jertfa pe viata. De acolo incepe minciuna si tradarea.
Mult prea curat, mult prea intim este acest sfant act de iubire, pentru a fi lasat sub privirile oamenilor, pentru a imparti cu ei ceea ce este doar taina voastra. O lume care nu mai are nimic sfant, care nu mai are nimic de tainuit, nimic personal, a facut si din sarut ceva public. Totul se face la vedere, mai putin ceea ce este bun si frumos.
Tu insa nu iubi si nu trai dupa regulile acestei lumi. Sfinteste iubirea ta si ajut-o sa reziste deasupra simplului stadiu de joc al hormonilor. Omul este singura fiinta care poate sa sarute. Buzele tale au rostit rugaciuni, au primit macar la Botez Sfanta impartasanie. Sau macar lasa-le sa poata rosti cuvinte curate si datatoare de pace si de mangaiere, sa poata rosti o poezie sau sa mai stie sa aduca liniste peste sufletele celorlalti. Nu vei putea juca pentru mult timp un dublu rol: cand vei incepe sa gresesti, sa transformi iubirea in patima, sa imbratisezi cu mult prea multa dorinta, atunci Hristos Se va retrage. Nu te va stingheri de la un joc al pacatului si al mortii.
Vreau sa lamuresc aici un lucru extrem de important. Pana la casatorie nu este acceptabil decat sarutul; tot ceea ce merge mai departe de acest sfant pas este tradare a lui Hristos si a noastra.
Stiu ca majoritatea, lumea gandeste absolut altfel. Lumea si Hristos Sunt doua notiuni diametral opuse; nu se pot reconcilia absolut niciodata. Stii bine si tu ca lumea de mult timp nu mai traieste cu Hristos, de fapt nici nu mai crede in El decat la ocazii, la festivitati. „Iubirea” pe care ti-o propune lumea este una murdara, josnica si perfida; o „iubire” ce are nevoie a fi protejata, pentru a nu naste monstri, o iubire ce avorteaza, apoi ce distruge casnicia, familia, viata; te obliga sa traiesti chinuite batraneti si ofera o moarte stupida. Dreptatea lui Hristos vine asupra acestei lumi cu rabdare, dar este o dreptate ce nimiceste raul si pedepseste rautatea la care ne-am coborat benevol, incearca sa nu te lasi impins in prapastie, sa nu te lasi otravit de duhul acestei lumi. Incearca sa iubesti in continuare ca un copil, care nici macar nu banuieste patimile ce se pot ascunde in trupul si in inima lui. Celalalt poate si trebuie sa ramana in vesnicie langa tine; dar vesnicia este numai si numai a lui Hristos.
Nu invata sa iubesti doar trupul celui pe care il ai langa tine, caci pacatul va va desparti cand te vei astepta mai putin. Nu este o amenintare, ci numai o constatare facuta oarecum cu ochiul liber. Pacatul nu poate uni, nu poate tine impreuna doi tineri, decat daca acestia pacatuiesc din ce in ce mai mult, tot mai murdar. Daca cumva intervine plictiseala, dezgustul, atunci iubirea initiala va sfarsi intr-o raceala perfida, intr-o ura sau pur si simplu intr-o despartire rece, la care niciunul nu mai are de adaugat ceva. Pacatul naste pacat, iar moartea naste moarte.
Iubeste si fa ce vrei! Dar, mai presus de toate, sa iubesti pe Hristos Iisus, caci restul iti va fi daruit de la sine. Nimeni nu va reusi sa te raneasca, sa te mai intristeze. Tot El va pastra langa tine persoana pe care o iubesti, ti-o va darui tot mai curata, tot mai buna si cu o iubire tot mai greu de exprimat in cuvinte. Acum este vremea de a-ti hotari destinul, intreaga viata si insasi vesnicia. Nu pune pacatul la temelia existentei tale, caci va veni vremea durerii, a bolilor, a tristetii mult prea singure si a lacrimilor. Si ar fi pacat atunci sa nu ai alaturi de tine pe Cel ce prea mult te iubeste, prea mult ne iarta si ne indura tradarile si uitarile noastre.
Sarutul trebuie sa existe, dar sa nu fie un sarut daruit pacatului si mortii.
