Pilde, povestioare și alte învățături ziditoare

Deoarece am observat că cititorul nostru este cu mult mai bogat în pilde și istorioare am decis ca acest articol să fie ca și un fel de forum unde fiecare să poată trimite orice istorioară ar dori. Am mutat această rubrică aici pentru că din decizia întregii administrații am hotărât să lăsăm Întreabă preotul doar numai pentru frământările sufletești. Iar istorioarele să fie publicate aici, spre zidirea sufletească a aproapelui și a celor care își caută mântuirea. În încheiere va-și ruga să fiți puțin cu precauție deoarece unele istorioare sunt cu o oarecare influiență protestant. Trimiterea o puteți face cu ajutorul comentariile de mai jos. Orice istorioară va fi citită de mine și care va conține spirit neortodox nu va fi dată publicării. Vă rugăm să fim mai atenți pentru a nu ne lăsa influiențați curentului protestant.

Unele din istorioarele apărute la rubrica: „Întreabă preotul”.


Pilda Nr. 1:
„Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său: – Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întai, ce este cel mai important ?- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepti să crească ? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară ele ? – Nu, părinte, trebuie să le ud …- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari si frumoase ? – Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele sa crească ? – În nici un caz, părinte, atunci toata munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată. – Acum ai inţeles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunatatea, cumpătarea, omenia … Noi, insă, trebuie să avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe. Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădacini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibăreasca în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu sa-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului ? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică ?! Ei, poti tu să-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grija de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta. Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.” Doamne ajută. „Toate lucrurile ne-au fost încredintțte nouă și noi acestora.”

Pilda Nr. 2:
Mărturisirea adevărului ne scapă de primejdii și zidește și pe aproapele. Un mare bărbat creștin ne istorisește că din mica lui copilărie a fost instruit de mama sa: o creștină bună, a mărturisi adevărul. Odată, când se făcuse mai mărișor, văzând că mulți creștini aleargă cu dragoste pe la locurile Sfinte, a rugat pe mama lui să-i dea voie să se ducă și el acolo. „Mama mea” – povestește el, nu mă lăsa, dar văzând că nu mă poate îndupleca a rămâne, a luat dintr-o ladă din casa 80 de monede de aur și mi-a zis: „Dragul mamei copilaș, tu știi bine că au mai rămas de la tatăl tău acesti 80 de galbeni. Dar pentru că mai ai un frate, numai jumatate din această sumă este partea ta de avere. „M-a pus de i-am făgăduit înaintea SF. Icoane a MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ȘI A MAICII DOMNULUI când mi i-a dat, că niciodată cât voi trăi să nu mințesc. După aceea m-a sărutat și mi-a zis: „Pleacă, fiul meu, sănătos. Te încredintez DUMNEZEULUI NOSTRU cel SLĂVIT în SFÂNTA TREIME: TATĂL, FIUL ȘI SFÂNTUL DUH ȘI RUGĂCIUNILOR MAICII DOMNULUI. Se poate întâmpla să nu ne mai vedem în lumea această până în ziua judecății, la a doua venire, când UNIVERSUL JUDECĂTOR, VA JUDECA VIII ȘI MORȚII. Mergi înainte cu ajutorul lui DUMNEZEU”. Am pornit la drum cu bine și am ajuns aproape de hotarele țării; aici caravana noastră a fost întâmpinată de 6 bandiți călare. Aceia începură îndata a ne dezbrăca de tot ce aveam asupra noastră. Unul din bandiți s-a năpustit asupra mea și m-a întrebat: Tu, băiete, ce ai asupra ta? – patruzeci monede de aur, i-am răspuns eu, care sunt cusute în tivul cămășii mele. Banditul se strâmbă la mine crezând că-l iau în râs. Tot așa m-au întrebat și ceilalți bandiți cărora le-am dat același răspuns. Pe când bandiții își împărțeau prada, m-a chemat șeful lor sus pe o movilă unde ședeau. Ajungând în mijlocul lor m-a întrebat: Dar tu, copile, ce ai asupra-ți? Am mărturisit adevărul mai înainte la câțiva tovarăși de ai dvs, că am 40 de monede de aur, cusute la tivul cămășii mele, i-am răspuns eu. Șeful bandei a poruncit îndată să-mi descoase tivul cămășii, unde au găsit, după cum mărturisisem eu, cele 40 de monede de aur. Cum – îmi zise uimit șeful bandiților – cum te-ai hotărât să mărturisești atât de ușor adevărul că ai acești bani, când ei erau așa de bine păstrați? Nu vreau să amăgesc pe mama, i-am răspuns eu, căreia, i-am făgăduit înaintea DOMNULUI că nu voi minți niciodată-n viața mea. Tu, micuțule băiețaș, tocmai tu ai atâta bărbăție, atâta curaj și atâta hotărâre sfântă a-ți împlini datoria către mama ta? Atunci cum pot eu să mai fiu simțire către DUMNEZEU la vârsta mea?!!! Dă-mi mâna ta, nevinovat copil, ca să mă jur pe ea căindu-mă. Acestea zicând, mi-a luat mâna dreaptă în dreapta lui și a făcut un legământ sfânt înaintea lui DUMNEZEU ca-n viitor își va îndrepta viața după voia lui DUMNEZEU. Ceilalți bandiți, colegi ai lui, văzând aceasta au rămas înmărmuriți. Ne-ai fost șef în banditism, au zis ei după ce s-au desmeticit, către șeful lor, tot tu să ne conduci de azi înainte și pe calea virtuților creștinești, în restul vieții noastre.Toți bandiții au dat îndată înapoi, după porunca căpitanului lor, tot ce au luat de la toți cei de drum și au jurat căință pe mâna mea.


Pilda Nr. 3:
Într-un sat trăia un cioban, pe care îl chema NIȚU. Avea o turmă frumoasă de oi, pe care le îngrijea și care, pășteau pe un deal de la marginea satului. Harnic cioban e NIȚU, ziceau sătenii. Păcat numai că e c-am mincinos. Într-una din zile, pe când era cu turma pe deal, NIȚU se gândi cum să-și bată joc de săteni și să-i păcălească. Își puse mâinile la gură și începu să strige din toate puterile: -Vine lupu! Săriți oameni buni! Ajutor! Auzind aceasta, oameni din sat, luând ce găseau la îndemană, topoare, furci, sape, veniră-n grabă pe deal ca să-l scape pe cioban de lup. Dar când au ajuns acolo sus, unde era turma lui NIȚU, au văzut că oile pășteau liniștite și nici urmă de lup. Iar NIȚU râdea, să se prăpădească, bucuros de păcăleala ce le-a tras-o sătenilor. Dar iată într-o zi lupul veni într-adevăr la oi. Degeaba striga acum NIȚU după ajutor, că nimeni din sat nu mai venea să-l scape, crezând că iar o fi vreo minciună de-a ciobanului, ca să-i pacalească și să-și bată joc de ei. Și așa lupul făcu mare pagubă-n turmă și-l umplu de spaima pe NIȚU cel mincinos, care astfel s-a vindecat de obiceiul lui cel rău de a minți… VEDEȚI ce urât și ce rău obicei și păcat este minciuna și ce pățește până la urmă cel care minte și nu spune adevărul. Căci mai târziu adevărul tot se descoperă și mincinosul rămâne și de pagubă și de rușine. Minciuna este o faptă rea și rușinoasă. Prin porunca a noua DUMNEZEU ne învață să nu mințim, ci să spunem mereu adevărul, căci dacă cineva ascunde adevărul prin minciună, o face pentru cei din jur, dar față de DUMNEZEU nu-l poate ascunde niciodată.


Pilda Nr. 4:
Cartea Macabeilor și istoricul IOSIF FLAVIUS ne povestește moartea curajoasă pentru credința stramoșească a celor șapte frați. Ei erau tineri și dintr-o familie distinsă și pretutindeni a fost lăudată virtutea și pietatea lor. Antioh crezu că tinerețile lor vor ceda puterii sale, ca el îi va sili să aducă jertfe idolilor și că exemplul lor va fi imitat de Iudeii care rămăsesera încă credincioși. Ei au fost aduși înaintea lui, dar cu toate ademenirile și amenințările sale, ei declară că prefera moartea decât să-și schimbe religia strămoșească. Regele întărâtat de statornicia nestrămutată a acestor tineri și sperând că va împuțina credința lor prin asprimea torturilor, porunci călăilor de a-i ucide unul după altul, în prezența nefericitei lor mame. Ei începură a le tăia limba, extremitățile mâinilor și picioarelor și când nu ramase dintr-înșii decât un trunchi inform, au fost aruncați în niște cazane înroșite în foc, spre a-și găsi acolo sfârșitul existenței lor. Dar nici unul din ei nu a cedat tiranului. În mijlocul acestor schingiuri ei binecuvântară pe DUMNEZEU, zicând lui Antioh: Și tu, o rege, vei da odată seama de faptele tale înaintea tribunalului ceresc. Când veni rândul celui mai tânăr, chiar Grecii au fost cuprinși de milă. Unul din ei aruncă inelul înaintea băiatului și-l ruga să-l ridice pentru a face pe cei prezenți să creadă că s-a plecat în fața idolului. Copilul însă refuză. Antioh, văzând că cruzimea lui îi va aduce mai multa pagubă decât folos, dacă, nici unul din tineri nu se va supune autorității sale, părea a se îmblânzi un moment în favoarea celui mai mic. El îl îmbrățișa, îl mângâie și-i zise: Dacă te vei supune voinței mele, îți jur că vei deveni cel dintâi demnitar al statului meu. Tânărul însă refuză cu dispreț propunerea tiranului. Atunci el invita pe mama sa spre a-l sfătui să se supuna, ca să poata scapa cu viață. Dar această femeie virtuoasă, dând pilda de o mare tărie de SUFLET, în loc de a îndemna pe fiul ei să-și scape viața, ea îi recomanda de a se arăta demn de frații săi și-l împiedica de a renunța la gloria lui prin lașitate. Abia înceta de a vorbi și tânărul martir exclamă: NICIODATĂ nu voi călca „LEGEA DIVINĂ”. Și adresându-se către Antioh, îi zise profund emoționat: Mania DUMNEZEIASCĂ ce atârna asupra poporului IUDEU va fi îmblânzită prin sângele meu și al fraților mei; iar tu, tirane, tu vei primi pedeapsa meritată. Tu însuți vei mărturisi în dureri teribile, în zvârcoliri groaznice sfâșiat, zdrobit de remușcările conștiinței, că DOMNUL este singur DUMNEZEU CEL DREPT. Când regele auzi aceasta, s-a înfuriat și mai tare, ordonând ca să se muncească acest copil mai aspru însă, decât pe ceilalți. În momentul când era să fie predat călăului, mama lui îl lua în brațe și ceru să fie ea mai întâi omorâtă. Cererea însă îi fu respinsă și cel mai mic dintre fiii ei își dete SUFLETUL în mijlocul celei mai grozave schingiuri. Mama acestor martiri, care fusese de față la tortura fiilor ei, strigă: „Spuneți TATĂLUI CERESC: Avraam a vrut să ofere ca jertfa numai un fiu, eu i-am oferit șapte”! Apoi curajoasa ANA se aruncă disperată pe cadavrele fiilor ei, suferind cu statornicie aceleași cruzimi ca și dânșii….

Pilda Nr. 5:
Era o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, sta pe-o bancă, în gradină unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori? Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va părăsi în nici un fel. Acum – adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință. Știam bine, zise el, ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât a-ți întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!

Pilda Nr. 6:
A întrebat odată ucenicul pe Avva Aminna: Avva, dă-mi un sfat pentru mântuire. Atunci Avva Aminna i-a răspuns: Precum melcul după ce a trecut pe o frunză lasă o urmă strălucitoare în urma lui așa și creștinul – faptele bune și de o sfințenie a vieții lui să rămână după el.

Pilda Nr. 7:
Un om, care se consideră fără de păcat, la judecata de apoi, i-a spus CREATORULUI: DOAMNE, AM PĂZIT LEGEA TA, n-am făcut nici un rău, nici o nedreptate. Privește mâinile mele, sunt curate! Fără îndoială că sunt curate, dar sunt goale!

Pilda Nr. 8:
Un preot de la țară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălindu-și rufele în râu și apropiindu-se de ea a întrebat-o: -Duminica la slujbă am văzut că nu m-au ascultat toți cu atenție. Poate c-am vorbit lucruri prea savante și mă gândesc, duminica asta să vorbesc mai pe înțelesul oamenilor. Spune-mi dumneata ce-ai înțeles din ce-am spus eu la predică? Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu nu am multă carte, dar, aș vrea să vă întreb și eu ceva. Vedeți pânzele ce le spăl eu acum? Apa trece prin ele și le curăță. Credeți că au ele habar de cum le-a curățat apa? Și cu toate astea devin albe și frumoase. Nu înțeleg eu în BISERICĂ tot cuvântul Sfinției tale, dar simt în suflet căldura DUHULUI SFÂNT CARE mă curățește de păcat așa cum apa aceasta curăță pânzele mele. Tare mulțumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci și cu sufletul.

Pilda Nr. 9:
Într-o zi, un om simplu, cunoscut ptr. viața sa curată, a fost întrebat de un vecin:

-Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.

Foarte simplu -a răspuns celălalt. În fiecare dimineață, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Așa îmi aduc aminte de DUMNEZEU, de mila și bunătate. Apoi, privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte și de JUDECATA DE APOI. În cele din urmă privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezește în fiecare dimineață. Așa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputințe, de cei ce au o viață mai grea decât a mea și pe care i-aș putea ajuta. În felul acesta mă bucur ptr ceea ce sunt și ptr ceea ce pot face. Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna liniște și mulțumire, atât în sufletul celui care primește cât și în sufletul celui care dăruiește cu dragoste.

Pilda Nr. 10:
O tânără domnișoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme și acum era obosită și supărată. Mama ei, femeie în vârstă s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au așezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristețea din sufletul fetei și a căutat să o liniștească.

-Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi, că toate se pot rezolva așa , cu una cu două? Nici nu știi despre ce-i vorba.

-Dar îmi poți povesti, i-a răspuns cu răbdare mama. Poate te-aș putea ajuta…

Cu ce să mă ajuti, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări și sfaturi. Lasă-mă în pace! -a mai strigat tânăra fată și a plecat în grabă, trântind ușa. Spre seară, când s-a mai liniștit, când și-a dat seama de greșeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranță mamei, s-a întors. Acasa, însă și-a găsit mama așteptând în fotoliul din fața ferestrei, cu capul in piept, parcă ar fi adormit. Dar ea murise. Murise de inima chiar în după-amiaza aceea. Zădarnice au fost lacrimile ce au urmat, zădarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise și ultimile cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: „LASĂ-MĂ ÎN PACE!” Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubește, câtă nevoie are de prezența ei, de sfaturile ei, de dragostea ei-dragostea de mamă. După DUMNEZEU, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.


Pilda Nr. 11:
Pe un drum, un câine a sărit la un om și a început să-l latre. Omul, însă, a pus imediat mâna pe o piatră și a aruncat după animal. Câinele s-a ferit și, ce să vezi?! A sărit mai tare la om, gata-gata să-l muște. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte și să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla cât îl ținea dincolo de gard. Chiar iîn acel timp, a trecut pe stradă și un călugăr.Văzându-l câinele a sărit la părinte, lătrând și arătindu-și colții. Liniștit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă și i-a întins-o cățelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat ușor-ușor și dându-și seama de bunătatea omului, a luat bucățica de pâine chiar din mâna acestuia și a început să o mănince de zor. Apoi s-a așezat lângă călugăr, dând din coadă. Vezi, omule, i-a spus părintele celui din spatele gardului-bunătatea naște bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine? Hai, vino și mângâie-l! Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poți face bine. Și crede-mă oriunde și oricând poți face bine fă-l. Și astfel vom putea face ca Împărăția lui Dumnezeu să fie în mijlocul nostru.


Pilda Nr. 12:
Un tânăr era f. supărat că nu are mai mulți bani, că nu-și poate cumpăra tot ce-și dorea. Se plimba trist pe stradă, neștiind cum să iasă din această situație. Dar cum mergea el așa s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că din neatenție, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston și să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braț. Văzând cât sunt alții de necăjiți, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani ptr. tot ce și-ar fi dorit dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăște din ea. Putere de muncă, bucurie și voie bună. Acum îți dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente, dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alții au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumusețile din jurul său. Există și unii oameni, care, din păcate, sunt orbi și ologi sufletește, ptr că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranță și dragoste. Aceștia sunt cu adevărat nefericiți. Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă liniște. Cel rău și zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un păhar cu apă sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalți? Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăiește doar ptr sine. Până și un copac obișnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne da cel puțin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

Morala: CEL BUN VEDE BUNĂTATEA PESTE TOT, CEL RĂU, NICĂIERI


Pilda Nr. 13:
Un poet văzu odată la picioarele lui o frunză pe jumătate uscată cu miros plăcut. O ridică de jos, o mirosi și întreba apoi frunza: Tu, care ai un miros așa plăcut, ești oare trandafir? Nu răspunse frunza, nu sunt trandafir dar am trăit ceva vreme cu trandafirul și de acolo îmi vine mirosul, ce răspândesc în jurul meu. Cititorule, tot așa tovărășia cu oamenii buni te parfumeaza și în jurul tău răspândești mirosul plăcut al tovărășiei cu cei buni. Nu uita ce zice bătrinul proverb: „SPUNE-MI CU CINE TE ÎNSOȚEȘTI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI”.


Pilda Nr. 14:
Elena, fiica unui mare bogătaș, mort de câțiva ani, era nespus de mândră față de toată lumea. Locuia într-un frumos castel și disprețuia pe toți vecinii. Într-o zi, MARIA, fiica unui sărman țăran, veni în fugă mare la castel și ceru să vorbească ELENEI.

-DOMNIȘOARĂ, zise Maria, tata e pe moarte și vă rog să veniți să-l vedeți, având să vă spuna ceva de mare folos ptr dumneavoastră.

-Ce mare lucru o fi, răspunse în batjocură Elena, dacă un om așa de sărac îndrăznește să-mi ceară a-i face onoarea să mă ostenesc până la el! Pleacă de aici, n-am ce căuta în coliba voastră sărăcăcioasă. Maria pleca, dar după câtva timp veni înapoi.

-Domnișoara, zise MARIA, vă rog veniți în grabă la noi. Tatăl dv în timpul războiului, a ascuns o cutie cu aur și argint, pe care numai tatăl meu o știe. Dânsul a avut poruncă să nu vă spună de cutie până veți împlini 20 de ani. Cum el e pe patul de moarte, înțelegeți bine, că trebuie să împlinească dorința tatălui dv acum.

La auzul acestor cuvinte, Elena aleargă într-un suflet la sărăcăcioasa colibă a Mariei, dar era prea târziu. Bătrânul murise, tocmai când ELENA intra pe poartă. Ce jale, ce necaz pe Elena, că n-a venit la întâia chemare! Ea puse de sapă în tot castelul, prin ziduri, dar totul fu zădarnic. În plânsete sfâșietoare, Elena înțelese unde a dus-o mândria și pe viitor, a fost bună cu toată lumea.


Pilda Nr. 15:

Tocmai de aceea IISUS NE VORBEȘTE și în pilde, ca, oricine să înțeleagă măcar ca au ochi de vazut și urechi de auzit….la fine toate lucurile au o deslușire.

Într-o noapte, în timp ce se ruga, DUMNEZEU, i-a descoperit părintelui SERAFIM că două dintre ucenicile sale au murit. Uneia care crescuse cu greu 2 copii, fiind văduvă și fără să fie ajutată, au venit îngerii să-i ia sufletul, cu toate că fusese o femeie cârtitoare și cădea des în deznădejde. Cealaltă murise pe patul de boală, lângă care se aflau soțul și cei 6 copii. Când a murit nu au venit îngerii să-i ia sufletul; cât traise, ea îi mulțumea tot timpul lui DUMNEZEU ptr. grija cu care o înconjură.

– Parintele a întrebat: Cum DOAMNE, pe cea care cârtea au luato îngerii și pe cealaltă, nu?

– DOMNUL i-a răspuns: Amândouă s-au mântuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decât cealaltă. Daca cea de a doua ar fi trecut numai un an prin încercările prin care a trecut prima, credința i s-ar fi zdrucinat. Când avea necazuri, imediat soțul ei era linga ea și o întarea. În timp ce văduva plângea și nu o mângâia nimeni!


Pilda Nr. 16:
Când te întâlnesti cu el, îţi strânge mâna între amândouă palmele sale.Îţi zămbeşte cu căldură şi orice îi spui aprobă şi te admiră.Vorbeşte de rău pe cei pe care-i crede ca-ţi sunt duşmani. Laudă pe cei pe care-i crede că-ţi sunt prieteni şi te proslăveşte pe tine, pe deasupra tuturor. Când e vorba de vreo virtute,se dă de exemplu pe sine. Dacă se intâmplă să se întâlnească cu vreun preot,îşi arată pravoslavnicia sa şi răutatea în care zace lumea. Dacă vorbeşte cu vreun necredincios bârfeşte şi pe preoţi şi BISERCA. Când merge la biserică, nu cumpără numai o lumânare, două, mari, ci ia un snop de lumânărele mărunte. Le aprinde şi le împarte prin toate sfeşnicile. Calcă rar de la icoană la icoană.Se închină larg şi se roagă cu ochii închişi,şoptind cu oftaturi,dar aceasta când este lume multă în biserică. Dacă-i lăptar pune apă în lapte mai multă ca altii. Dacă vinde lână, o ţine în beci să se umezească, iar miţele cu ţurţuri de noroi,le bagă înlăuntrul valului de lână. Adeseori,când este cu vacile la păşune, îl surprinzi îngenuncheat printre tufe, cu mâinile împreunate ptr rugăciune,iar vacile lui au trecut pe lângă el şi au intrat în iarba de coasă a vecinului,dar n-a băgat de seamă ptr că era scufundat în rugăciune. Aleargă după ele închinându-se şi blestemându-le:”Hei!… Na!… mâncav-ar binele”. Într-un buzunărel de la inimă poartă totdeauna „VISUL MAICII DOMNULUI”. Are un buzunar,sub haină,de trei ocale.Dacă trece pe sub pomul cuiva, pune şi el câteva fructe în buzunar. Niciodată nu merge acasă cu el gol. Nu dă nimănui nimic, decât vorbe dulci amestecate cu aspidă. Cu toţi e prieten,dar nimeni nu-i prieten cu el. Pe toţi îi laudă în faţă şi-i vorbeşte de rău în dos,deopotrivă.Nu spune adevărul nici cu mâna pe cruce. La înfăţoşare este o bogăţie de virtuţi, dar sufletul său este un mormânt de putregai şi de ticăloşii. Este ca o fântână frumoasă la răscruci de drumuri, cu troiţă şi icoane pictate în culori vii,cu roată de scos apă,cu lanţ şi ciutură nouă,dar fără pic de apă. Este ca o floare frumoasă, rumenă şi bogată în petale, dar albinele nu culeg din ea nici miere nici ceara. N-are miros nici viaţă, ptr că-i făcută colorată pe băţ de sârmă fără sevă. Este câinele care muşcă furiş. Se gudură până lângă picior, dar când îi vine bine, te-a muşcat. Este răsad de flori frumoase, între care s-a ascuns o viperă. Când te apropii să le miroşi, îţi sare vipera în faţă si te muşcă de moarte. FEREŞTE-TE DE OMUL FĂŢARNIC, CA DE CEA MAI HIDOASĂ FIARĂ, DAR MAI ALES, FEREŞTE-TE SĂ NU FII CA EL.

Pilda Nr. 17:
Mulți oameni alergau la sfânta MĂNĂSTIRE cu hramul ADORMIREA MAICII DOMNULUI, ptr a-l asculta şi cere sfaturi părintelui TEOFIL. Odată un tânăr, întristat şi îngândurat din cauza ispitelor şi greutătilor din viaţă i-a cerut lui avva TEOFIL Sfat ptr a învinge prin puterea lui DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, ispitele. Atunci avva TEOFIL i-a spus: -Nu este bine ptr un creştin să se întristeze din cauza ispitelor vieţii. Te-ai gîndit, măcar o dată în viaţă, că DUMNEZEU ne zâmbeşte nouă, creştinilor, că doreşte ca omul, coroana creaţiei Sale, să fie cu chipul senin şi blând? Dumnezeu zâmbeşte tuturor celor care îl caută pe EL, care fac VOIA LUI. În vieţile Sfinţilor o Sfântă pe nume TEREZA este numită”ZÂMBETUL LUI DUMNEZEU”. De aceea, dragul meu, alungă tristeţea din inima şi sufletul tău, gândindu-te să-i zâmbeşti şi tu lui DUMNEZEU, deoarece EL doreşte să-i mântuiască pe toţi, adică toţi să fim fericiţi.

Pilda Nr. 18:
S-au spus multe despre lacrimi, despre străpungerea inimii ptr greşelile săvârşite. Sfântul IOAN GURĂ DE AUR învaţă pe oameni: -Lacrimile izvorâte dintr-o patimă seacă foarte repede, dar atunci când lacrimile se nasc din frica de DUMNEZEU, ele nu se usucă niciodată.

Pilda Nr. 19:
L-a întrebat pe avva ISAC SIRUL un ucenic: -Avva, ce este desăvârşirea? Atunci, Avva ISAC SIRUL a răspuns: -Desăvârşirea este un adânc de smerenie.

Pilda Nr. 20:
A fost întrebat avva Antonio de un tânăr:
-Avva,cu ce să încep postul RĂSTIGNIRII? Atunci, avva Antonio i-a spus: Postul să-l începi cu trei gânduri: a)-gândul simplităţii, îţi aduce aminte de smerenia DOMNULUI; b)- gândul iertării, îţi aduce aminte că şi tu greşeşti; c)-gândul iubirii, îţi aduce aminte că, dacă iubeşti pe cel de lângă tine, iubeşti pe DUMNEZEU. Gândurile acestea transformate în fapte te duc la calea mântuirii.

Pilda Nr. 21:
Multe gânduri ne frământă pe noi, oamenii, când gândim la judecata lui DUMNEZEU. Odată, la avva TEOFIL a ajuns o femeie credincioasă şi i-a zis: Avva, DUMNEZEU ne-a creat pe noi, oamenii, din iubire, după cum mărturiseşte şi SF. IOAN EVANGHELISTUL:”DUMNEZEU ESTE IUBIRE”, de ce trebuie să ne judece la sfârşitul vieţii, nu ne poate mântui fără judecată? Atunci, avva TEOFIL i-a răspuns: – Aici este marea taină a lui DUMNEZEU. Ne-a creat din iubire şi cu siguranţă iubeşte pe toţi oamenii, dar, ne-a lăsat şi libertatea voinţei, gândirii şi a raţiunii. Fără libertate, omul nu ar putea fi judecat, dar, prin libertate, DUMNEZEU ne arată că ne respectă ca persoane. Să ai încredere că DUMNEZEU este un TATĂ BUN şi IUBITOR. Care vrea fericirea tuturor fiilor săi, dar contează că şi omul să conlucreze cu EL ptr mântuirea lui. SPERANZA ŞI NĂDEJDEA NOASTRĂ A CREŞTINILOR, ÎN IERTAREA LUI DUMNEZEU DEVINE CALEA SPRE ÎNVIERE.

Pilda Nr. 22:
Cum te scapi de vicii? Un tânăr luase hotărârea să se scape de vicii. Încercă, dar îi veni aşa de greu, încât părăsi gândul pocăinţei. Se plânse de aceasta unui bătrân, care, drept răspuns, îi istorisi următoarea întâmplare: -Un om a trimis odată pe fiul său la câmp să cureţe un loc de mărăcini. Băiatul privi locul, privi mărăcinii şi se îngrozi. Pierzându-şi nădejdea că va putea izbuti, se culcă la umbră şi adormi. La fel făcu şi în zilele următoare. Tatăl veni să vadă lucrul copilului său. Locul era neînceput…. Dânsul nu grăi nimic de rău, ci cu blândeţe arătă fiului său o bucată de pământ, cam a zecea parte din loc: -Doresc, zise tatăl, ca ptr azi să cureţi numai această bucată de loc, mâine alta la fel şi în fiecare zi tot aşa, până termini. Copilul făcu aşa: împărţi locul în zece părţi şi în fiecare zi termină câte o bucată, iar după zece zile locul era tot curăţat, de îţi era mai mare dragul să-l priveşti. Dintr-un loc plin de mărăcini ajunse un loc de o frumuseţe rară. Bătrânul care istorisea, zise apoi către tânăr: Tot aşa trebuie să faci şi tu. Viciile care te stăpânesc, priveşte-le ca locul cel plin de mărăcini. Voieşti să te scapi de ele? Nu-ți pierde nădejdea. Leapădă-te pe rând de ele; îţi va fi mai uşor. În curând şi pe nesimţite, te vei scăpa de toate, ajungând cel mai bun om, aşa precum îţi este gândul. Tânărul înţelese învăţătura şi făcu după sfatul bătrânului. El ajunse respectat şi iubit de semenii săi ptr buna purtare de care da acum dovadă. Aşadar, iubite cititor, dacă voieşti să te scapi de vicii, nu-ţi pierde nădejdea de izbăvire, încearcă sfatul bătrânului de mai de sus şi te vei izbăvi uşor.

Pilda Nr. 23:
Un Episcop, totdeauna harnic şi neobosit ptr îndeplinirea îndatoririlor sale pastorale, nu găsea o clipă de răgaz şi ptr odihnă. De către toţi i se spunea, să se odihnească o zi pe săptămână, sau cel puţin o dată pe lună. Episcopul răspundea tuturor: Iubiţilor,doresc şi eu o zi de odihnă, dar vă rog să-mi arătaţi, în ce zi nu sunt eu Episcop? (Noi ne intrebăm la fel ca acest Episcop, ptr îndeplinirea îndatoririlor noastre creştineşti?)

Pilda Nr. 24:
Într-un orăşel trăiau odată doi oameni, tăietori de lemne. Unul se numea ION, iar celălalt MATEI. Ion avea mare necaz pe MATEI, că acesta găseşte totdeauna mai mult de lucru decât el. Că MATEI era chemat la lucru pretutindeni, acesta se explica prin aceea, că MATEI, om potolit, se mulţumea cu oricât i se plătea; în timp ce ION, arţăgos, cerea preţ mare şi mai nimeni nu-l poftea la lucru. Cum stau amândoi în aceeşi curte, regulat, ION strica ceva la ferăstrăul lui MATEI, fie tăindu-i sfoara, fie rupându-i vreun dinte, fie sfărămându-i capra de tăiat lemne. MATEI nu zicea nimic; dregea stricăciunile şi pleca voios la lucru. Prietenii sfătuiau adesea pe MATEI ca să se plângă judecătorului, cu privire la purtarea lui Ion. Matei însă totdeauna le răspundea: -Câtă vreme am două mâini şi sănătate de la DUMNEZEU, nu mă tem că ION mă va lăsa muritor de foame. Odată, ION fiind beat, fără să vrea, dă foc casei în care şedea. Îi arde totul, scăpând, ca prin minune, el, soţia şi copii.. Vecinii miloşi, le dădură, care un pat, care haine ptr ei şi ptr copii; iar unul mai cu dare de mână le dese şi-o odaie. Spre seară, cineva bătu la noua locuinţă a lui ION. Deschise, era MATEI, cu un ferăstrău în mână. -IOANE, zise el, eu am două ferăstraie; fiindcă al tău a ars, uite, ia pe acesta; va fi al tău. Du-te mâine la negustorul din colţ şi taie, în locul meu lemnele de-acolo; le arvunii eu azi. Uite primeşte banii de arvună. Pe viitor, când găsesc mai mult de lucru am să te chem şi pe tine. ION, văzând atâta dragoste la MATEI, pe care îl supărase de atâtea ori, începu să plângă şi întinzând mâna lui Matei îl rugă să-l ierte de ce a greşit în trecut. De atunci amândoi au trăit ca nişte adevăraţi fraţi. Am reuşit noi vreodată să câştigăm pe vrăjmaşul nostru prin iubirea faţă de el?

Pilda Nr. 25:
Supărat pe gânduri.
Un frate oarecare, fiind supărat de gândurile cele din pofta desfrânării, a mers la un bătrân mare şi l-a rugat, zicând:
– Rogu-te, părinte, fă rugăciuni lui Dumnezeu pentru mine, că mă supără foarte rău războiul desfrânării, şi pentru rugăciunea sfinţiei tale mă va izbăvi Dumnezeu de acea supărare!
Răspuns-a lui bătrânul:
– Bine, fiule, voi face rugăciune. Şi aşa bătrânul a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, iar fratele s-a dus la chilia lui.
Şi după câteva zile iar a venit fratele la acel bătrân, jeluindu-se că nu se poate izbăvi de acea supărare şi rugându-l să se roage cu deadinsul lui Dumnezeu pentru dânsul. Iar bătrânul iar a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsul, zicând:
– Doamne, arată-mi mie fapta acestui frate şi de unde-i vine lui acea deznădăjduire şi lucrare diavolească într-însul, că m-am rugat Ţie pentru el şi nu s-a izbăvit de supărare.
Şi Dumnezeu i-a descoperit lui pe acel frate şi l-a văzut pe el şezând şi duhul desfrânării aproape de dânsul cu care glumea şi râdea şi se mângâia. Pe îngerul lui îl vedea stând departe şi mâniindu-se pe el pentru că nu alerga la ajutorul lui Dumnezeu, ci se îndulcea cu necuvioasele sale gânduri şi tot gândul şi-l da spre mângâierea vrăjmaşului. Şi a priceput bătrânul că partea fratelui este pricina războiului său şi chemându-l, i-a zis:
– Fiule, eu am cunoscut că pricina acelui război eşti tu însuţi, pentru că te îndulceşti şi te mângâi şi te dezmierzi cu acele gânduri spurcate pe care însuţi de voia ta le gândeşti şi le primeşti.
Şi aşa l-a învăţat cum să se împotrivească şi să stea împotriva gândurilor sale. Iar fratele, mult folosindu-se cu rugăciunea bătrânului, a mers la chilia sa.

Pilda Nr. 26:
Pastilă de înţelepciune: Valoarea fiecăruia
Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
– Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun. Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
– Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Apoi, după o mică pauză, adăugă:
– Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine, poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
– Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
– Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un inel şi-l întinse băieţanului adăugând:
 
– Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede.
Tânărul luă inelul, încălecă şi plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuţul de aur că unii râdeau, alţii se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moşneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin de un bănuţ de aur, aşa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la bătrânul înţelept.
… Flăcăul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învăţat de griji şi, astfel, acesta să se poată ocupa şi de el. Intră cu capul plecat.
– Îmi pare rău, începu el, dar n-am reuşit să fac ceea ce mi-aţi cerut. De-abia dacă aş fi putut lua doi sau trei bănuţi de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ţi imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înţeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaştem adevărata valoare a inelului. Încalecă şi aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul şi întreabă-l cât ţi-ar da pentru el. Dar, oricât ţi-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul! Flăcăul încălecă şi plecă în goană.
 
Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci şi apoi zise:
– Spune-i învăţătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, răspunse bijutierul. Ştiu că-n alte vremuri ar merita şi 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulţumi şi se întoarse degrabă la învăţat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
– Ia loc, te rog – îi spuse acesta, după ce-l ascultă. Tu eşti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă şi unică. Şi, ca şi în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul şi şi-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu toţii suntem asemenea lui, valoroşi şi unici, perindându-ne prin târgurile vieţii şi aşteptând ca mulţi oameni care nu se pricep să ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicată acelora care zi de zi se străduie, lustruind cu migală, să adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezintă şi să realizeze valoarea pe care o au. Amintiţi-vă mereu cât de mare este valoarea voastră şi nu vă daţi pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru că lumea asta, prost aşezată, le dă o oarece „aură”!
Să vă iubească oamenii, îngerii şi Bunul Dumnezeu!
„Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke).
„Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni”.
„Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea”.
„Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona” (A. Einstein)

Mai departe vă rugăm să continuați voi.
Doamne întărește puterea cititorului nostru spre lucruri folositoare.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie


ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR