Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulţi cu fala neamului cel bun al lor cad în adîncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvăţaţi, cu smerenia lor cea îmbunătăţită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalţă. Aşa şi acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viaţă s-a sălăşluit în rai.
La început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul, acest material aprinzîndu-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti şi ardea cu inima către Domnul. Fierbînd bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: „Fericit este cel ce va prînzi întru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 14,15).
Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Şi a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot, vieţuind în aceeaşi mănăstire cu dînsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătăţile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică şi cu bucurie, privind la frumuseţile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo. A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblînd, şi, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?” Răspuns-a Eufrosin: „Aşa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăşi l-a întrebat preotul: „Dar tu cum te-ai aflat aici?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sînt sălăşluit ca să locuiesc aici, pentru că locaşul aleşilor lui Dumnezeu este acesta”. Şi a zis preotul: „Nu cumva ai vreo stăpînire peste frumuseţile acestea ?” Şi a zis Eufrosin: „Pe cît pot, pe atîta dau dintr-acestea pe care le vezi”. Zis-a lui preotul: „Oare poţi să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?” Şi i-a grăit Eufrosin: „Cele ce pofteşti, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mîna spre mere şi luînd Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zi-cîndu-i: „Primeşte cele ce ai cerut şi te îndulceşte”. Şi îndată înce-pu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deşteptîndu-se şi în sine venindu-şi, socotea ca un vis vedenia aceea. Apoi, întin-zîndu-şi mîna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eu-frosin în vedenie. Şi mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunîndu-se pe pat. Şi lăsînd merele pe pat, a mers în biserică şi a aflat pe Eufrosin în sobor, stînd la cîntarea cea de dimineaţă. Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Şi i-a zis preotul: „Pentru aceasta cu jurămînt înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieştilor măriri, ca să nu îndrăzneşti a spune adevărul”. Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ţie în chip văzut răsplătirile aleşilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înştiinţeze pe cuvioşia ta prin mine, ne-învăţatul şi nevrednicul, şi m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumne-zeului meu”. Apoi l-a întrebat preotul: „Şi ce mi-ai dat mie părin-te, în rai, cînd am cerut de la tine ?” Răspuns-a Eufrosin: „Ţi-am dat ţie acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sînt, iar nu om”.
Deci, sfîrşindu-se utrenia, a adunat preotul pe fraţi şi le-a arătat lor acele trei mere din rai şi le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea. Şi se umplură toţi din merele acelea de negrăită bună mireasmă şi de dulceaţă duhovnicească, şi s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, şi nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieşind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească şi cu totul neştiut s-a făcut. Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărţit fraţii între dînşii, şi le-au dat spre binecuvîntare la mulţi, dar mai ales spre vindecare. Cîţi bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor şi s-au folosit mult toţi de o cuvioşie ca aceasta a Sfîntului Eufrosin. Şi scriind această minunată vedenie nu numai pe hîrtii, ci şi pe inimile lor, se întindeau spre nevoinţele cele mari şi plăcute lui Dumnezeu.
Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească şi pe noi Domnul sălăşluirii raiului. Amin.
