Sfînta Mare muceniţă Ketevan era descendentă din familia imperială Bagration şi era strănepoata a împăratului Constantin din Kartalin (1469-1505). Devenită soţia lui David, urmaşul împăratului Alexandru al II lea din Kakheti (1577-1605), ea însăşi a condus imperiul. Pietatea profundă a împărătesei se manifesta în atenţia ei deosebită faţă de nevoile Bisericii Georgiene, în zidirea de biserici, adăposturi şi case pentru călători sau cei fără de acoperis. După moartea soţului său, Sfinta Ketevan s-a instalat în singurătate.
Constantin (numit Okayan), frate al soţului ei, a acceptat Islamul şi, urmând instrucţiunile sahului Abbas I, a trimis asasini să îl ucidă pe tatăl său care era pe moarte, împăratul Alexandru II, şi fratele său George. După ce crima a fost înfăptuită, Constantin a dat ordine să fie puse corpurile victimelor pe cămile şi să fie duse împărătesei Ketevan. îngrozită în faţa faptei de cruzime, împărăteasa i-a jelit pe nevinovaţii suferitori şi i-a îngropat la catedrală Alaverdsk. în plus, necredinciosul Constantin-Okayan a depăşit buna cuviinţă în faţa respectabilei ei văduvii şi i-a cerut mana, ameninţând cu forţa în caz de refuz.
Împărăteasa Ketevan şi-a adunat poporul din Kakheti şi a mers împotriva lui Constantin, învingând pe necuviinciosul apostat. El avu parte de o moarte lipsită de glorie împreună cu mulţi din armata persană. Sub conducerea înţeleaptă a împărătesei Ketevan, pacea şi dreptatea au fost restabilite în Kakheti. Sahul Abbas I i l-a înapoi pe fiul ei Teimuraz, care, desi trăise mai multi ani la curtea şeicului ca ostatic, îsi păstrase Credinta Ortodoxă neîntinată.
După aceea sahul Abbas, ameninţând Georgia cu distrugerea, a constrâns autorităţile feudale din Kakheti să predea o sumă de ostateci de seama. Printre ei, ca voluntar, se afla împărăteasa Ketevan. Vrând să prevină dezastrul pentru naţiunea georgiană şi Sfânta Biserică, ea a ajuns în Ispahan. Sahul Abbas a îndemnat-o pe împărăteasa să accepte credinţa mahomedană, dar a primit un refuz hotărât.
Apoi împărăteasa Ketevan a fost aruncată în închisoare, unde a petrecut zece ani, plini de suferinţele martiriului. Nici josnicia curtenilor perşi, nici propunerile viclene ale şahului de a o ridica la rangul de împărăteasă ţinutului pers, nici propunerile de mari bogăţii, nici implorările şi rugăminţile stăruitoare ale curtenilor şi nobililor perşi – nimic nu era în stare să o ademenească să pronunţe chiar şi o singură vorbă blasfemitoare împotriva lui Hristos. Nimic nu era în stare să o mişte pe cea care suferea întru Hristos.
Au atârnat-o răstignită pe un copac în formă de cruce şi au torturat-o cu cleşti încinşi. I-au pus pe cap un coif încălzit la roşu, a fost lovită cu vergi de otel şi i-au împuns trupul cu unghiile. Fumul gros din părul şi capul său arzând s-a ridicat în sus, şi binecuvintata martiră şi-a dat sufletul întru Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624.
Trei coloane strălucitoare au coborât asupra trupului Sfintei Ketevan, semnificând izbânda ei spirituală. Osemintele sfintei împărătese au fost aduse la Roma la catedrala sfântului Apostol Petru, de către călugări ai ordinului Augustinilor care fuseseră martori la martiriul ei. O parte din moaşte (cinstitul cap şi mâna dreaptă a martirei) au fost date de către călugării Augustini împăratului Teimuraz I şi puse sub masa altarului din catedrala Alaverdi a sfântului Mare mucenic Gheorghe din Kakheti. Patriarhul-katolikos Zaharia (1613-1630) a numărat pe Marea Martiră Ketevan printre sfinţi şi i-a rânduit Sărbătoarea pentru 13 septembrie.
