Mănăstirea „Sf. Irh. Nicolae”, Dobruşa

Istoric
Este locul de ucenicie al părintelui Sofian Boghiu de la mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, unul dintre cei mai mari stareţi ai României contemporane, trecut la cele veşnice pe 14 septembrie 2002. Tot aici, însă, a făcut ascultare şi Inochentie Ţurcanu, cel care a fondat, la începutul secolului al XX-lea, gruparea sectară inochentistă (Sectă întemeiată în localitatea Balta – azi, în Ucraina -, ai carei adepţi, pe lângă abateri dogmatice grave, considerau desfrâul drept mijloc de mântuire. A fost interzisă de autoritătţle ţariste, unul dintre motive fiind şi propovăduirea în limba română).

Mănăstirea de călugări Dobruşa, avînd hramul Sfîntul Ierarh Nicolae, este situată în satul cu acelaşi nume din raionul Şoldăneşti. Satul Dobruşa, aflat pe valea unui rîuleţ cu acelaşi nume, este atestat documentar încă din anul 1437, într-un uric de la voievozii Iliaş şi Ştefan, fii ai lui Alexandru cel Bun.
Cel mai probabil mănăstirea a fost întemeiata în anul 1772, de către un monah Ioasaf venit de la mănăstirea Probota, Suceava. Acesta, a ridicat aici o biserică de lemn, împreună cu un alt monah, Eufimie din mănăstirea Curchi. Dar, fiind rechemat în Moldova, bisericuţa n-a fost sfârşită decât în 1785 de către Eufimie, împreună cu alţi monahi din Curchi.
La 1847 s-a zidit biserica de iarnă Schimbarea la Fată în 1890 mănăstirea Dobruşa număra 89 de monahi şi frati, toţi moldoveni, în afară de egumenul Porfirie, care era rus. Până în 1863, slujbele se oficiau în română dar dupa aceea s-a impus sa se oficieze in slavona. Biblioteca manastirii cuprindea multe cărţi  româneşti tipărite în principatele române in sec.XVII si XVIII.
Dupa 1918 o parte din averea mănăstirii a fost secularizată, totuşi Dobruşa a rămas una din cele mai bogate mănăstiri.
Din 1918 şi pana în 1921 mănăstirea a fost păstorita de arhimandritul Paisie, iar dupa dansul a urmat Achepsim Moraru, care a stareţit pînă în 1925.
În 1923 mănăstirea Dobruşa a trecut de la eparhia Chişinăului în cea a Hotinului. Odată cu aceasta, biserica Sfântul Nicolae de la schit şi biserica de iarna Schimbarea la Faşă au fost complet restaurate.
În 1944 călugării au fost nevoiţi să se evacueze împreună cu egumenul Roibu la schitul din deal, deoarece complexul monahal a fost temporar ocupat de statul major al Corpului 7 al Armatei ruse.
În 1960, Dobruşa a fost transformată în şcoală-internat pentru copiii cu handicap. Biserica de iarnă a fost transformată in club, iar cea de vară — la început în cantină, apoi în depozit alimentar.
Şcoala auxiliară a funcţionat până în 1994, când credincioşii satelor din zonă au solicitat redeschiderea mănăstirii.
Mănăstirea a fost reactivată printr-un decret mitropolitan la 28 octombrie 1994.