Taina sfintelor întâlniri

Toma şi Cleopa pe calea Emausului apăreau ca nişte fugari înspăimântaţi, plini de descurajare, în urma celor întâmplate în ultimele zile în Ierusalim: lisus, marele lor Învăţător de pâna atuncea, judecat, batjocorit, răstignit şi apoi îngropat, le apărea ca într-o filmare zguduitoare, care le topea toate cele crezute despre El. Şi pe când aceasta uimire şi-o istoriseau împreună, iată că la o cotitură a drumului vieţii lor, apare din foşnetul de lumina unul ce se adaugă călatoriei lor, care în chip firesc îi întrebă:
— „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru şi de ce sunteţi trişti? „
Atuncea Cleopa îi răspunde cu un cuvânt greu:
— „Tu singur esti nemernic – străin – în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? „
Atuncea El le-a zis:
— „Care? „
Iar ei i-au răspuns cele despre lisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai marii noştri…
Atuncea lisus — pe care ei nu-L cunoşteau în acea clipă, le spune:
— „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate cele ce au spus proorocii”.
Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor Scripturile… Nu trebuia, oare, Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi ajungând la Emaus, ei L-au poftit să rămână cu ei şi abia la Cină, când El a luat pâinea şi a binecuvântat-o, şi frângând-o le-a dat lor, li s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de la ei.
Şi au zis unul către altul:
— „Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? „(Luca 24:13-32).
Şi în noaptea aceea, care pentru ei se transformă în lumină cu Hristos, ei alergară la Ierusalim, ca adevaraţi apostoli, ca să spună celorlalţi Apostoli ca lisus Hristos cu adevărat a înviat…
La fel o întâlnire vie, cu totul zguduitoare, cu Hristos cel Înviat şi Înălţat la ceruri, o are Saul Tarseanul în drumul său spre Damasc, unde se ducea să pună în lanţuri pe ucenicii Domnului. „O lumină din cer ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi căzând la pământ, a auzit un glas zicându-i:
– Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?
Şi el a zis:
– Cine eşti Doamne?
Şi Domnul a zis:
– Eu sunt lisus pe care tu î-L prigoneşti”.
Şi aşa, în acea întâlnire tainică cu Hristos cel Înviat şi Înălţat la Ceruri, avea loc acea totală transformare încât prigonitorul Saul devine ucenicul lui Hristos, marele apostol al tuturor neamurilor din toate veacurile.
În istorie, o altă întâlnire tainică cu Hristos au avut-o toti martirii în viaţa lor. Şi ei n-au fost numai zeci de mii, ori sute de mii, ci milioane care, din clipa în care L-au cunoscut pe Hristos, s-au facut una cu El, încât „nu mai trăiau ei, ci Hristos în ei”. De aceea, când prigonitorii creştinismului le cereau să se lepede de El, ei au preferat moartea, bine ştiind cele spuse de Apostolul Pavel, care şi el a fost un martir, că: „moartea nu ne desparte de Hristos”, ci mai mult ne grăbeşte unirea cu El, în ceruri şi eternitate.
Această experienţa vie, de întâlnire tainică cu Hristos în viaţa pământească, chiar o au creştinii toţi, prin veacuri, în cele şapte Sfinte Taine. În toate aceste Sacramente, Săvârşitorul este Hristos Domnul. Preotul e numai un celebrant al Tainelor. Sacrificiul mântuirii, Jertfa cea fără de Sange, Hristos Însuşi o aduce. El aduce jertfa şi El o împarte.
La fel şi în toate celelalte Taine, Hristos Domnul e Savârşitorul marilor mistere în chip nevăzut. Episcopul şi preotul sunt doar cei ce oficiază şi împart în chip văzut darul de taină al întâlnirii noastre mistice cu Hristos Domnul, cu Duhul Sfânt şi Dumnezeu Tatăl. Prin misterul Sfintelor Taine, noi intrăm în comuniune sfânta cu Dumnezeu, cu harurile Lui care ne sfinţesc şi ne unesc cu Părintele vieţii noastre. Prin Sfintele Taine se revarsă Viaţa Divină în noi. Şi aşa în Sfintele Biserici, în împărăţia lui Dumnezeu, noi avem marea bucurie a întâlnirii de taină cu Sfânta Treime, care transformă viaţa noastră prin harul sfinţeniei mântuitoare.
La fel avem o întalnire cu Hristos prin Viaţa şi în Învăţătura Sfintelor Evanghelii prin care El grăieşte, El ne cheamă, El ne luminează şi ne transformă, ca să fim fiii luminii. Sfânta Evanghelie e ca o Euharistie sfântă cu care ne împărtăşim gândurile noastre cu gândurile lui Dumnezeu. Şi aşa avem o întâlnire cu Adevărul cel veşnic al lui Dumnezeu, care ne eliberează de robia păcatului. Sfântul Antonie cel Mare a avut o astfel de întâlnire cu chemarea din Sfânta Evanghelie pe care el a auzit-o citindu-se în Biserica şi pe care el a luat-o ca rostita de Însuşi lisus Hristos, după care el s-a lepădat de toate din lumea aceasta, urmând întru totul lui Hristos.
O altă întâlnire tainică noi o avem cu Hristos când, după povăţuirea Domnului, ajutăm în viaţă pe tot cel în suferinţă şi lipsă. Şi de aceasta ne încredinţează Însuşi Fiul lui Dumnezeu: „Căci adevărul zic vouă, întrucat aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25: 40).
Într-adevăr, şi în această întâlnire de ajutorare cu omul în lipsă şi suferinţă, e pentru noi toţi un prilej tainic de întâlnire nu numai cu fratele şi sora lui Hristos, dar cu Însuşi Hristos Domnul. Şi în această ajutorare ne transformăm pe noi înşine, fiind o făptură nouă în care Hristos Însuşi ajută prin noi omenirea timpurilor de astăzi. Şi aşa prin iubirea de aproapele, noi şi mai mult ne vom întâlni tainic cu lisus Hristos, aicea şi în Ceruri.