Un an de la moartea Părintelui Teofil Pârâian
Astăzi, se implinește un an de la trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit Teofil Pârâian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. S-a mutat din această viață, la vârsta de 80 de ani, în noaptea de miercuri spre joi, 29 octombrie 2009 (ora 1.45), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
A plecat din aceasta viata cu nadejdea ca Hristos il va primi in imparatia Sa: „Eu sunt sigur ca merg in Rai. Cineva poate sa spuna ca sunt mandru. Dar nu pentru faptele mele cred ca merg in Rai, ci pentru bunatatea lui Dumnezeu. Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol. Trebuie sa ne potrivim cu Raiul, sa ne placa in Rai si sa ne silim sa-l castigam, si-l vom castiga. Caci Dumnezeu este Dumnezeul milei si al indurarilor. La slujbe auzim mereu ca Dumnezeu bun si iubitor de oameni este. Pai, de ce sa nu credem ca e bun si iubitor, si de ce sa ma indoiesc ca ma va milui si mantui si pe mine?”
Parintele Teofil Paraian a fost un om al bucuriei, duhovnic odihnitor de oameni, cu zambetul neincetat pe chip. Nevazator cu ochii trupesti, se comporta la Sfanta Liturghie fara ajutor, asemeni unui om care nu este lipsit de vedere. Atunci cand a fost intrebat „daca nadajduieste, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa vada ceva in lumea cealalta”, a raspuns: „Daca Dumnezeu va zice catre mine: „Sa stii ca eu si-n vesnicie pe tine tot asa te las!”, n-as putea zice altceva, decat: „Slava Tie, Doamne, slava Tie!”. Ar fi posibil sa rosteasca aceste cuvinte? Da, de vom tinem seama ca ori de cate ori s-a vorbit despre orbirea sa trupeasca, a spus: „si voi zice pana la sfarsitul vietii mele si-n vesnicie, ca asa a binevoit Dumnezeu”.
Am avut bucuria sa-l intalnesc la conferintele pe care le-a tinut in Bucuresti. Era cu adevarat viu, cuvintele sale miscau mereu ceva in tine, te puneau pe fuga spre implinirea voii lui Dumnezeu. Raspundea fiecaruia cu bucurie, intr-un mod minunat, cu inflexiuni ardelenesti.
Ne-au ramas de la dansul indemnuri antologice precum: „Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie”,”Ceea ce faci, te face! Omul devine ce realizeaza”,„Pace celor ce vin. Bucurie celor ce raman. Binecuvantare celor ce pleaca”, „In mintea stramba si lucrul drept se stramba”, etc.
Repere biografice:
Parintele Teofil Paraian s-a nascut fara vedere, pe 3 martie 1929, in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. Marturisea ca atunci cand dorea sa-i arate ceva unui copil din jurul sau, avea dorinta ca acela sa puna mana pe ce-i arata el, „pentru ca eu asa intelegeam, asa cunosteam lucrurile, punand mana”.
Acasa se simtea ca in Biserica: „Cand eram copil, m-am trezit intre parinti cu practica aceasta, de a ne ruga. Dimineata nu se prea intampla, pentru ca era multa treaba de facut. Dar seara, faceam rugaciune in genunchi sau in picioare, la icoana. Erau rugaciuni populare, pe care acum nu le mai zic. De exemplu, spuneam: „Sfanta cruce culca-ma, Duhule desteapta-ma, Fiule umbreste-ma, Precesto (Maica Domnului) pazeste-ma!”.
A urmat cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935-1940. Intre anii 1942-1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori din Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori. In aceasta perioada il cunoaste pe parintele Arsenie Boca de la care deprinde Rugaciunea mintii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”.
Dornic sa aprofundeze cunostintelor teologice, urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948-1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Despre venirea sa in aceasta manastire avea sa marturiseasca ca „nici nu s-a pacalit, nici nu a pacalit pe nimeni”.
Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. In legatura cu acest nume, parintele spunea ca „Bunica mea, mama mamei, mama buna, cum ii ziceam noi, mi-a spus odata, ca, daca ar mai fi avut un copil, i-ar fi pus numele Teofil, ca asa ii de drag la Pasti cand se spune in Apostol: cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile, despre toate cate a inceput a invata Iisus… Buna nu mai traia. In 1952, cand eram eu student in anul IV, a murit. Si m-am gandit: «Ma, daca bunii i-a placut numele acesta de Teofil, ce-ar fi sa ma cheme si pe mine Teofil?»”. Parintele Irineu Craciunas, nasul sau de calugarie, i-a pus numele Teofil.
Dupa sapte ani de la calugarie a fost hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. Parintele Teofil Paraian marturiseste ca parintele Dinu, staretul manastirii, intrand in chilia sa ca sa discute cu mitropolitul hirotonirea lui intru diacon, l-a auzit pe mitropolit graind despre el: „Un om fara lumina, dar luminat“. Parintele Teofil a considerat ca acesta a fost motivul pentru care mitropolitul i-a spus: «Nu te tin mult diacon si te fac preot. O sa fii duhovnic”.
La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit. A fost 7 ani monah simplu, 23 de ani diacon si 23 de ani preot.
La un an de la trecerea sa la cele vesnice, ne rugam sa-i daruiasca Dumnezeu bucurie vesnica celui ce a facut ca inima sa nu aiba decat usa de intrare.
